Curtea de Apel București ne scuipă în față (ca să nu uităm cine și cum o conduce)

Prin achitarea lui Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, în dosarul obținerii frauduloase a titlului de „luptător cu rol determinant” în Revoluția din decembrie 1989, Curtea de Apel București nu greșește doar juridic. Greșește duhovnicește. Pentru că orice dreptate care se rupe de adevăr încetează să mai fie dreptate și devine simplă tehnică de putere.

În limbaj teologic, aceasta se numește mărturie mincinoasă ridicată la rang de normalitate instituțională. Este legitimarea minciunii prin procedură și a imposturii prin sentință. Or, Scriptura este neechivocă: „adevărul vă va face liberi” — nu artificiul juridic, nu sofismul, nu tăcerea convenabilă.

Revoluția din 1989 nu este un capital simbolic disponibil la cerere. Ea este, pentru cei care au murit atunci, o jertfă nemijlocită, la propriu. Iar jertfa, în teologia creștină, nu poate fi revendicată fraudulos fără a deveni sacrilegiu. A te împodobi cu sângele altora, pentru beneficii materiale și prestigiu public, înseamnă a profana memoria morților.

Prin această achitare, statul nu doar că refuză să facă dreptate, ci participă la o răsturnare morală: minciuna este absolvită, adevărul este lăsat fără apărare, iar memoria este tratată ca marfă. Este exact logica pe care profeții Vechiului Testament o denunțau când spuneau: „Vai celor ce numesc răul bine și binele rău”.

O justiție care nu mai știe să distingă între adevăr și fals devine, teologic vorbind, o formă de idolatrie a procedurii. Legea este venerată ca scop în sine, iar dreptatea — care este una dintre însușirile lui Dumnezeu — este evacuată din spațiul public.

Aceasta nu este doar o nedreptate față de Revoluție. Este o ofensă adusă adevărului, o batjocorire a jertfei și un semn al unei societăți care riscă să-și piardă nu doar memoria, ci și sufletul. „Pentru că nu este nimic ascuns care să nu iasă la iveală și nimic tainic care să nu fie cunoscut și să nu vină la lumină.” (Luca 8, 17)

Oricât ar fi acoperită minciuna prin sentințe și proceduri, ea nu rămâne nepedepsită în ordinea adevărului. Dreptatea amânată de oameni nu este anulată înaintea lui Dumnezeu. Iar o societate care își bate joc de jertfă și de adevăr se judecă, mai devreme sau mai târziu, singură.

Doxa!

În imagine: Detaliu Monumentul "Aripi" (Mihai Buculei) al Rezistenței Anticomuniste, București, Piața Presei Libere, pe locul unde era statuia lui Lenin.