Azi se ţine congresul PNL, pentru prima dată în 20 ani, aflat pe un trend ascendent, datorită conducerii ferme și reformatoare asigurată de Ilie Bolojan, lider interimar. Congresul trebuie să îi confirme mandatul, este singura șansă în aceste împrejurări dramatice. Asta nu înseamnă nimic deosebit, PNL poate piarde momentul favorabil, așa cum s-a întîmplat de atîtea ori.
Cauza unui eșec s-ar putea să fie refuzul de a dezbate în plen marile probleme care confruntă partidul. De 20 de ani PNL este pe un tobogan, înregistrează înfrîngeri repetate. Nimeni nu asumă, nimeni nu pare să aibă vreo răspundere cu toate că în politică totul poartă semnătura cuiva, şi este efectul unei decizii luată de unul sau mai mulți lideri - cu nume și prenume. Ei trebuie să plătească pentru erorile făcute (adesea cu rea credinţă). Tăcerea, ascunderea gunoiului sub preş, nu ajută la rezolvarea situației şi la ieșirea PNL din criză, dimpotrivă, o adîncește. Poate cîţiva lideri să îşi păstreze după un congres fotoliile, dar partidul pe ansamblu pierde. Asta a fost linia adoptată de liberali în ultimii zece ani - cea capitulării. Un exemplu. După înfrîngerea grea administrată de PSD în alegeri sub conducerea lui Dragnea, congresul liberal a ignorat cele întîmplate, sub pretextul să "nu provocăm controverse în partid și să nu se ajungă la o vînătoare de vrăjitoare", blablabla. Responsabili s-au strecurat în funcţii de conducere prin înțelegeri mafiote încheiate în culise, din cauză că gaşca lui Iohannis a controlat partidul cu rezultatele dezastruoase cunoscute.
Un rol negativ l-a jucat în această perioadă chiar Klaus Iohannis. El și-a subordonat PNL-ul, l-a considerat un simplu instrument al politicii lui personale. O mînă de liberali cocoţați în funcții de conducerea prin protecția lui Iohannis au livrat PNL-ul Cotroceniului, ca pe un bun personal. Vreme de 10 ani ei nu au făcut altceva decît să se supună ucazurilor venite de la Iohannis şi chiar să anticipeze dorințele lui şi să le impună partidului. Cuvîntul lui Iohannis a devenit lege în PNL. Cea mai mare eroare a perioadei a fost cîrdașia cu PSD impusă de acesta - decizie care a dus ţara în criza pe care o trăim azi cu toţii.
Iohannis nu e vinovat de unul singur de această situație. Delegații la congrese și la reuninile la virf din PNL, anume care au aprobat pretențiile lui Iohannis, sunt la fel de vinovaţi Aici este vorba de un oportunism deşanţat , de lipsa de viziune, de prostie, de egoismul cel mai murdar. Ca să fiu mai clar, atunci cînd Iohnanis a apărut la un congres - în septembrie 2021 - și a cerut de la microfon concedierea lui Orban, liderul legitim al PNL ales statutar de congresul precedent, Iohannis împarte răspunderea cu delegații la congres. Cînd Iohahnis a venit în sala congresului, în loc să fie aplaudat, trebuia huiduit și dat afară. Iohannis nu avea nici un drept să se afle acolo, şi nici să se amestece. A încălcat toate uzanțele și statutul PNL. Delegații la congres au acceptat mascarada. s-au supus voinței aberante a lui Iohannis, De ce? Dintr-un oportunism grosier. PNL a trecut atunci prin momentul său cel mai de jos. Asta din cauza servilismului.
Aceste fapte din istoria recentă a partidului trebuie dezbătute azi la congres, cu deschidere. Vinovaţii puși să se explice, apoi lipsiți de funcții, Cei mai implicați în drama liberală din ultimii zece ani trebuie să îşi asume răspunderea. Pe scurt, daţi afară din PNL pentru pagubele aduse partidului. Numele lor se cunosc bine, este vorba despre oamenii camarilei de la Cotroceni, care au acţionat în tot acest timp împotriva partidului, slujind exclusiv propriile lor interese, nu ale ţării sau ale liberalismului.