EXCLUSIV. Surprins într-o livadă de o trupă de 4-5 milițieni călare, deși grav rănit, partizanul Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” îl împușcă mortal pe șeful efectivului, fuge cu cizma plină de sânge și reușește să dispară în desișurile pădurii. O imagine hieratică a partizanului anticomunist român / ”Era grav rănit în picior. În gaura aia intra un ou de găină”

La începutul lui iunie 1951, doi partizani anticomuniști s-au furișat, înarmați până-n dinți, în apropierea satului Borlovenii Noi (Banatul montan). Unul era Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă”, celălalt – tânărul Gheorghe Balica, recent alăturat facțiunii partizanilor supraviețuitori din gruparea odinioară condusă de colonelul Ion Uță (mort în luptă cu trupele de Securitate în dimineața de 8 februarie 1949). 

Dumitru Ișfănuț (foto dreapta sus) era unul dintre cei mai versați și mai eficienți luptători ai organizației. În timp ce Balica s-a strecurat în sat, ziua în amiaza mare, pentru a lua contact cu un om de legătură, Sfârloagă l-a așteptat într-o livadă din apropiere. La un moment dat, a fost surprins de o trupă de 4-5 milițieni călare, care au deschis focul fără somație. Ultim partizan în viață al României și fost frate de arme al luptătorilor din Gruparea ”Uță”, alături de care a luptat timp de 4 ani, domnul Nicolae Ciurică (94 ani, foto jos) mi-a relatat detaliile acelui teribil episod în volumul ”Nunta partizanului cu moartea” (Editura Ratio et Revelatio, 2024, care poate fi comandat online AICI). Iată ce s-a întâmplat în acea zi: 

”Răzvan Gheorghe: Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” va fi grav rănit la începutul verii lui 1951? Cum s-a întâmplat?

Nicolae Ciurică: Asta s-a întâmplat pe la începutul lui iunie. Recent alăturat grupului și având o figură necunoscută, putând astfel să intre prin sate mai ușor ca alți ortaci, Gheorghe Balica a coborât în Borlovenii Noi, la un sătean de ispravă, ca să ia niște cartușe. Sfârloagă îl aștepta într-o livadă și la un moment dat a fost surprins de o trupă de milițieni călare. Ăia erau vreo patru-cinci, el era singur, și-au tras fără să-l someze. Deși grav rănit în picior de mai multe gloanțe, Sfârloagă l-a împușcat mortal pe sergentul care comanda trupa și a reușit să dispară în pădure. 

Auzind împușcăturile, Balica s-a grăbit să vină spre Luncavița, la mine și la Nistor Duicu, așa am aflat ce și cum. Nu ne-a luat deloc mult să-l găsim pe Ișfănuț, se adăpostise într-un sălaș de pe lângă Verendin, însă rănile lui ne-au îngrozit. Unul dintre gloanțe îi smulsese o bucată mare de pulpă – nu exagerez câtuși de puțin când spun că în gaura aia ar fi încăput un ou de găină. A fost nevoie de mult timp ca să-și revină, avea dureri cumplite. 

Îți dai seama ce tărie de caracter și ce stăpânire de sine? A alergat cu cizma plină de sânge, a împușcat un sergent și a scăpat de restul milițienilor călare. Oare câți ar fi reușit să supraviețuiască unei situații similare?” 

(Colonelul Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale Române și partizan martir) 

CITEȘTE și EXCLUSIV. Vara lui 1952. Când partizanul bănățean Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” s-a deghizat în maior de Miliție, bătându-și joc de vânătorii comuniștii din comuna Bozovici, pe care i-a atras într-o ambuscadă. Istorii necunoscute

Trădat și împresurat fără cale de scăpare, Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” va fi ucis la finalul verii lui 1952, în luptă cu trupele de Securitate, într-o conjunctură nici astăzi clarificată cu totul. Volumul ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului” poate fi comandat online AICI.