Uniunea Europeana a cerut Greciei să returneze aproximativ 670 de milioane euro, din cauza unei deturnări generalizate de fonduri, sub formă de subvenții pentru agricultori, plătite pe perioada ultimilor 15 ani. Acesta este unul din cele mai mari scandaluri care ar putea afecta serios viitorul subvențiilor, viitorul politicii agricole, nu doar în Grecia, ci în toată Uniunea Europeană.
Grecia este acuzată că a permis multiple nereguli în sistemul utilizat pentru calcularea subvențiilor agricole, precum și o lipsă generală de supraveghere a modului în care au fost distribuite aceste fonduri. Astfel au fost posibile multe acțiuni ilegale care implică fonduri alocate pentru programe de dezvoltare rurală destinate, printre altele, sustinerii promovării produselor agricole grecești. Mai exact, timp de mai mulți ani plățile au fost distribuite pentru ferme care de fapt nu lucrau, pentru terenuri care nu erau cultivate și pentru beneficiari care existau pe hârtie.
Aceste nereguli trebuiau detectate în inspecțiile locale, în verificările eligibilității și referințele digitale încrucișate, care fie au eșuat, fie nu au fost niciodată puse în aplicare pe deplin timp de 15 ani, adică sub mai multe guverne și cicluri de supraveghere.
Numai o anchetă recentă, declanșată de o serie de audituri ale UE și de alerte ale denunțătorilor, a scos la lumină imaginea completă a dezastrului.
Răspunsul Atenei a constat în desființarea agenției responsabile de gestionarea subvențiilor, numită OPEKEPE, care a acordat miliarde de euro în ajutoare agricole.
Semnale de alarmă privind situația plăților au fost trase de auditorii agenției grecești încă din 2019, când inclusiv un avertizor care a descoperit că se plăteau subvenții pentru arendări false de terenuri, dar acesta a fost ulterior îndepărtat din funcție. De-a lungul anilor, presa greacă a preluat bucăți din poveste, relatând despre plăți către neagricultori și câmpuri abandonate. De asemenea, chiar fermierii adevărați s-au plâns că vecinii lor primesc ajutoare pentru terenuri pe care nu le-au folosit.
Cu toate acestea, guvernele succesive au tratat sistemul ca pe o vacă de muls, un flux de numerar de neatins, iar eforturile de a rectifica această situație au fost de fiecare dată îngropate. În final a intervenit Parchetul European, la ordinul căruia s-au făcut percheziții în birouri și a fost scos scandalul la iveală. Deocamdată nu există niciun indiciu privind urmărirea penală sau planuri de recuperare a fondurilor direct de la cei care au depus cereri false. (sursa: AICI)