Kievul pune în alertă Europa: ca element al războiului hibrid, Rusia se axează pe recrutarea de ucraineni cu scopul de a desfășura activități ilegale în țările europene


  • ACP
  • Jun 2, 2025 16:08
  • 486
Kievul pune în alertă Europa: ca element al războiului hibrid, Rusia se axează pe recrutarea de ucraineni cu scopul de a desfășura activități ilegale în țările europene

Operațiunile războiului hibrid rus în Uniunea Europeană se desfășoară în multe cazuri cu contribuția unor cetățeni ucraineni, care ar fi preferați de serviciile de informații ruse, potrivit unei declarații a agenției de informații militare a Ucrainei (HUR), emisă pe 2 iunie.  

 "Recrutarea ucrainenilor pentru operațiuni ostile în Europa este încă un instrument al agresiunii hibride pe care Federația Rusă o desfășoară împotriva Ucrainei și a întregii comunități europene", a avertizat agenția ucraineană.        

Ucrainenii vizați pentru recrutare de către serviciile ruse de informații, cu scopul supravegherii infrastructurii critice și a altor sarcini în beneficiul statului rus, sunt de regulă persoane vulnerabile din teritoriile ocupate de armata rusă.  

Declarația HUR vine pe fondul creșterii numărului de acte de sabotaj și incendiere orchestrate de Rusia în Europa, în care sunt suspectați cetățeni ucraineni. Agenția de informații a îndemnat în acest context cetățenii ucraineni din străinătate să raporteze imediat orice contact cu persoane suspecte forțelor de ordine locale sau misiunilor diplomatice ucrainene.  

Unul din cazurile în care sunt acuzați ucraineni este cel al seriei de incendieri care au vizat proprietăți legate de prim-ministrul britanic Keir Starmer – la casa acestuia, la un vehicul și la o fostă reședință din Londra, în luna mai.

Procurorii britanici susțin că cetățenii ucraineni Roman Lavrynovych și Petro Pochynok, alături de românul Stanislav Carpiuc, acuzați de conspirație în vederea comiterii de incendii, cu intenția de a pune viața în pericol, au acționat în coordonare cu persoane suspectate de autoritățile britanice ca ar avea legături cu agenții ruși.  

Și autoritățile germane au acuzat trei cetățeni ucraineni de implicare într-un complot cu colete capcană orchestrat de ruși, în care suspecții au fost arestați în timpul unor raiduri coordonate în Germania și Elveția în luna mai.

Polonia a inculpat în aceeași lună doi ucraineni care ar avea legătură cu presupuse atacuri incendiare susținute de Rusia la un magazin IKEA din Vilnius și la un centru comercial din Varșovia în 2024.  

Agenția ucraineană a subliniat că astfel de operațiuni se bazează pe exploatarea persoanelor disperate și pe înarmarea acestora împotriva țărilor gazdă. Cum România este una din țările prin care ajunge în Ucraina o bună parte din ajutorul militar occidental, iar aici se află un număr mare de refugiați ucraineni, ar fi bine ca și autoritățile române să ia în serios avertismentul agenției de securitate de la Kiev. (sursa: Kyiv Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.