Daniel Uncu: Vreți la guvernare, dragi tovarăși din PSD? Mai întâi, Ciolacu&co. să dea cu subsemnatul la Parchet despre cum l-a susținut PSD-ul pe George Simion! PSD nu poate fi acceptat la guvernare, până când nu este elucidat acest aspect cu iz penal!


Daniel Uncu: Vreți la guvernare, dragi tovarăși din PSD? Mai întâi, Ciolacu&co. să dea cu subsemnatul la Parchet despre cum l-a susținut PSD-ul pe George Simion! PSD nu poate fi acceptat la guvernare, până când nu este elucidat acest aspect cu iz penal!

Intelectualul conservator Daniel Uncu atrage atenția că liderii PSD, înainte de a emite pretenții în ceea ce privește viitoarea formulă guvernamentală, ar trebui să dea socoteală în fața procurorilor pe tema informațiilor potrivit cărora la alegerile prezidențiale din 2024, despre care amintim că au fost profund viciate și anulate în cele din urmă, pesediștii au redirecționat voturi către candidatul AUR, George Simion, ceea ce intră sub incidența Codului Penal din perspectiva împiedicării "liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales".

"Liderii PSD care au instrumentalizat în decembrie 2024, susținerea tacită și explicită, iresponsabilă și cu iz penal a Marelui Mardeiaș și implicit au ranforsat ascensiunea de mai apoi a Marelui Șarlatan, nu au ce căuta la guvernare!  

În ceea ce mă privește, este aproape imposibil de evitat gândul că cei care au trimis un eventual ordin pe unitatea de partid și de stat, în filiale, ca să voteze cu ticălosul de serviciu rusesc și de servicii autohtone, se fac vinovați de infracțiunea stipulată de art. 385, al.1, Cod Penal, care prevede că 'împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani'.  

Ei au împiedicat, așadar, liberul exercițiu al dreptului de a alege. Prin ordin de la partid care, culmea (!), a și fost sugerat public că s-ar fi produs, într-o celebră filmare în care, la minutul 01:40, Alfred Simonis, lider PSD, îi spune lui Ciolacu: 'Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul II? Să știi că noi toți i-am dat'. De aici trebuie demarată investigația și lămurit aspectul penal al faptelor.  

Mai mult, primarul Buzăului, Constantin Toma, membru PSD, a susținut într-o declarație acordată pentru Pro TV că însuși președintele PSD Marcel Ciolacu și ceilalți membri din conducerea partidului le-ar fi  'sugerat' liderilor locali 'să se voteze cu George Simion, pentru a nu se ajunge în finală cu Elena Lasconi'!!!

Așadar, cam ce anume ar trebui să se întâmple ca procurorii să se autosesizeze, mă întreb !?  

Cine a dat voturi, dragi tovarăși? Cum a dat voturi? La sugestia sau la ordinul cui? Câte voturi au fost direcționate de către PSD spre Mardeiașul de galerie? De când și cu ce acoperire națională se practică vicierea votului prin ordin de partid? Etc.., etc., etc....

Ei trebuie luați la întrebări! Ei, cei care au pus la cale această regie antidemocratică care (sic!) duhnește a Cod Penal, trebuie căutați de DIICOT și de Parchetul General, mai întâi de toate, nicidecum de președintele ales!

PSD nu poate fi acceptat la guvernare, până când nu este elucidat acest aspect cu iz penal", precizează Daniel Uncu într-o postare publicată în data de 25 mai pe Facebook. 

"Vreți la guvernare, dragi tovarăși?  

Ok!  

Mai întâi, Ciolacu&co. să dea cu subsemnatu' la Parchet despre cum i-a susținut PSD-ul pe Marele Mardeiaș și, apoi, pe Marele Șarlatan! Și, despre NORDIS, ca să nu uit!  

După care, mai vedem!  

Până când... 'mai vedem', stați frumos în Opoziție și susțineți cu sârg guvernul Bolojan. Cu mult sârg!  

Avez-vous compris?

Bon!", a continuat Daniel Uncu într-o altă postare

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.