"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Lanţul se rupe acolo unde este veriga slabă. Aşa, după ziua de 18 mai, cea de neuitat, ne întoarcem la necazurile noastre curente. Vedem că PSD e în mare încurcătură și nu prea are pe unde scoate cămaşa. Faptul ca nu a mizat pe Nicușor Dan, preferînd pe legionaroidul George Simion, a indicat rătăcirea PSD-ului din ultimele luni. E un partid în vrie, iar faptul că are cel mai numeros grup parlamentar nu face decît să complice lucrurile. Cum să preferi, ca partid social-democrat, expectativa, cînd ai de ales între un extremist antidemocrat - George Simion - și Nicușor Dan, un politician main-stream, democrat, pro-occidental? Pot fi puși pe același taler, cum a făcut Ciolacu? Mai este în 2025 PSD un partid social-democrat? Răspuns: nu a fost niciodată. A fost și rămîne un partid post-comunist, continuator în "cuget și simţiri" al PCR. Un partid cameleon, care își schimbă înfățișarea după împrejurări, dar nu are aproape nimic din social-democrație. Ambalajul e una, realitatea e alta.
Neinspirați, Ciolacu&Co au recomandat membrilor să voteze cum îi taie capul. Asta o să-l coste... capul pe Ciolacu. Va trebui cum-necum să plece de la conducerea partidului după ce a părăsit și guvernul prin demisie. Mă așteptam să reziste măcar pînă la congresul PSD anunțat pentru luna iunie. Ieri congresul s-a amînat șase luni. Abia la toamnă aflăm cine îi va urma lui Ciolacu. Deocamdată trebuie încheiat războiul intern şi apoi împărţită plăcinta pe găşti. Pînă cînd nu sunt toţi tovarăşii cu burta plină şi cu buzunarele doldora de parale, războiul nu se va termina.
Se pune întrebarea dacă PSD trebuie să intre la guvernare sau e mai bine să rămînă în opoziţie. Tentaţiile sunt mari, miroase a mici si friptane de la o poștă. Varianta 1/ să facă parte dintr-o coaliție de partide la guvernare, ca să își sature numeroasa clientelă. Varianta 2 / să stea în următorii ani pe dinafară, pentru că oricum nu mai are forţa să guverneze, în condițiile în care mai multe facţiuni îşi dispută influența.
Cînd ești la putere, ca partid, se ajunge inevitabil la disidenţe și sciziuni. Lupta pentru împărţirea ciolanului duce la bătălii grele şi de durată. Unii se gîndesc să înhaţe de acum tot ce pot. Alții (cei mai tineri) amînă deliciile înavuțirii după viitoarele alegeri, 2028. Bineînțeles, dacă va supravieţui pînă atunci... PSD – susțin unii lideri - are nevoie de o perioadă mai lungă de refacere ca să îşi reconfigureze imaginea și să-şi împrospăteze rîndurile. Deocamdată este ca un schelet de pește, numai oase.
Singurul lucru în această harababură este că Ciolacu în sfirşit se retrage de la conducerea partidului. A încercat să supravieţuiască, a aplicat tertipurile știute, dar nu i-a mers. Eșecurile repetate au îngropat partidul. Ca şi la guvern, Ciolacu a înregistrat eşec după eşec. A pierdut tot ce se putea pierde. Niciodată PSD nu a fost atît de jos la numărul de voturi. Concluzia e limpede. E nevoie de altă conducere. Premiul fiind stabilit, e de văzut cine va dori să ia potul.
Săptămîna asta e de urmărit cum vor decurge negocierile pentru formarea noului guvern. Cheia e la PSD, fără acesta nu se poate forma o majoritate în Parlament. Cheia este la PSD. O va înghiți cineva din partid sau o trece mai departe?
