O idee toxică infiltrată de la Chișinău: împărțirea românilor în două tabere adverse „pro-europeni” și „anti-europeni”. Una dintre cele mai tembele idei de PR politic preluată fără discernământ în spațiul public românesc și care are un potențial distructiv extrem de mare.
La Chișinău există un procent zdravăn de ruși, rusofoni și rusofili care chiar cred că doar de la Moscova vine lumina, oameni cărora le vine zgubiliciul când văd steagul NATO, care cred sincer că Uniunea Sovietică a fost dizolvată prin trădare. Și nu doar o anumită grupă de vârstă împărtășește ideile astea, e un spectru larg care include tineri.
Asumarea unui monopol pe „pro-europenism” la Chișinău din partea unei singure grupări politice și mediatice este o strategie păguboasă pe termen lung, mai ales când i s-a lipit și o etichetă valorică: „pro-europenii” sunt „buni”, „anti-europenii” sunt „răi”. Divizarea asta „buni versus răi” promovată cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună va provoca daune masive la alegerile parlamentare de la toamnă.
Prin comparație procentele în favoarea aderării la UE în România înainte de aderarea propriu-zisă mergeau spre 90% (față de 50% și puțin în Republica Moldova). După aproape două decenii de la aderare este normal să apară nemulțumiți și nemulțumiri. Însă e o tâmpenie totală să te apuci să împarți (în mod artificial!) societatea în „pro-europeni buni” și „anti-europeni răi”. Poate ar trebui să ne uităm mai cu atenție la ce fac reprezentanții României la Bruxelles, ce activitate au euro-deputații noștri (ok, Sigfried Mureșan are jumătate de normă la ministerul de externe din Chișinău și chiar muncește, dar restul cu ce se ocupă de fapt?!?). Modelul de la Chișinău e simplu de preluat – însă este toxic și provoacă daune pe termen lung.
În România nu există un curent serios de idei anti-UE – însă insistența pe împărțirea asta falsă „pro-europeni” versus „anti-europeni” riscă să creeze un astfel de curent din nimic, dacă insiști să invoci diavolul el până la urmă va veni. Chiar cred că trebuie abandonată de urgență linia asta de discurs. Este comodă, definești un dușman și adopți un discurs simplu pentru combaterea lui. Însă apartenența la UE nu este un subiect de dispută la modul real în România – de ce am importa o idee proastă de la Chișinău ca să ne facem rău singuri?!?