Presa rusă: FSB a reținut la Soci un cetățean român / Acesta "riscă de la 10 până la 20 de ani de închisoare"


  • ACP
  • Apr 25, 2025 10:29
  • 2275
Presa rusă: FSB a reținut la Soci un cetățean român / Acesta "riscă de la 10 până la 20 de ani de închisoare"

Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) a anunțat în cursul zilei de vineri, 25 aprilie, că a reținut la Soci un cetățean român suspectat că ar fi colectat informații pentru forțele ucrainene. 

Centrul de relații publice al FSB a declarat că românul, al cărui nume nu a fost prezentat, ar fi transmis Ucrainei informații despre locațiile instalațiilor rusești de apărare antiaeriană.  

FSB a prezentat atât o înregistrare video în care este redată ceea ce ar fi arestarea suspectului român în vârstă de 23 de ani, cât și o secvență din interogatoriu, pe parcursul căreia acesta declară că era în contact cu un ofițer superior de informații ucrainean, pe nume Vladimir: "Am văzut un echipament de apărare antiaeriană pe drumul de la Soci la Adler, pe partea dreaptă a drumului. Mi-am amintit intersecția unde se afla. Mai târziu l-am găsit pe hartă și i-am trimis această informație".

Conform versiunii FSB, el ar fi trimis aceste date în vara anului 2024, iar serviciile de informații ucrainene i-ar fi promis, în schimb, că îl vor ajuta să părăsească teritoriul Rusiei. El ar fi intenționat apoi să se alăture Forțelor Armate Ucrainene.  

Conform FSB, a fost deschis un dosar penal pentru spionaj, în temeiul articolului 276 din Codul penal al Federației Ruse. Tânărul "riscă de la 10 până la 20 de ani de închisoare", a mai precizat FSB. (sursa: Kommersant)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.