Unul dintre foștii consilieri de prim rang ai dictatorului rus Vladimir Putin a acordat un interviu publicației franceze L'Express pe parcursul căruia a vorbit despre nemărginirea "lumii ruse" și expansiunea Rusiei pe toate continentele. Acesta este primul interviu acordat de Vladislav Surkov după debutul războiului la scară largă dus de Rusia împotriva Ucrainei. Publicația franceză îl descrie drept "probabil cel mai misterios personaj al Rusiei". L'Express mai spune despre Surkov că ar fi "omul care l-a 'creat' pe Vladimir Putin, consilierul din umbră care poate fi considerat 'arhitectul' sistemului politic rus".
În continuare, redăm o parte din interviul în care Surkov prezintă viziunea sa asupra lumii, viziune împărtășită cel puțin parțial de elita politică și militară rusă, respectiv de dictatorul rus Vladimir Putin.
"Am ridicat cândva la nivelul ideologiei oficiale noțiunea de 'lume rusă', care exista în cercurile filosofice. Lumea rusă nu are granițe. Lumea rusă este peste tot unde influența culturală, informațională, militară, economică, ideologică, umanitară a Rusiei pătrunde într-o măsură mai mare sau mai mică. Adică pe toate continentele. Concentrarea influenței noastre este foarte diferită în diferite regiuni, dar nicăieri nu este zero. Astfel, ne vom extinde în toate direcțiile și apoi, cu voia lui Dumnezeu, cu câte resurse avem. Principala chestiune aici este să nu ne epuizăm, adică să nu apucăm un trofeu prea greu pe care să nu-l putem duce", a zis Surkov.
Legat de negocierile de pace privind Ucraina și ce rezultat ar fi considerat de Rusia ca fiind o victorie, Surkov a răspuns următoarele: "Înfrângerea militară sau militar-diplomatică a Ucrainei, respectiv divizarea acestui cvasi-stat artificial în părți naturale. Pot exista manevre, încetiniri și chiar opriri pe parcurs (în acest proces de divizare). Însă, vor fi depășite".
Referindu-se la felul în care este condusă politic Rusia, Surkov a replicat următoarele aspecte prin care a pledat practic pentru un sistem dictatorial: "Nu există sisteme politice perfecte. Există vulnerabilitate în orice model. Modelul nostru, ca oricare altul, are riscuri și coduri specifice de autodistrugere. Este pur și simplu cel mai eficient pentru țara noastră. Îl construiesc de zece ani. Uitați-vă la el, funcționează. Avem nevoie de un țar. Perioadele fără regat s-au încheiat întotdeauna cu catastrofe în țara noastră. Multipolaritatea este bună pentru politica externă, dar nu și pentru politica internă"
Chestionat dacă Rusia de astăzi este similară cu cea pe care și-a imaginat-o în anul 1999, atunci când a devenit consilierul lui Putin, Surkov a răspuns: "Da. 99,9%". (sursa: AICI)