EXCLUSIV "I-am întrebat pe doctori dacă mai am ochi" / Povestea soldatului ucrainean Vladislav Ieșcenko, care și-a pierdut vederea în timpul activităților de deminare / Cum s-a recuperat și adaptat (Anna Neplii)

În anul 2022, Vladislav Ieșcenko, cu care publicația noastră a avut ocazia să vorbească, s-a alăturat Forțelor de Apărare ale Ucrainei. În timpul războiului pe scară largă, el a fost implicat în activitățile de deminare, până în momentul de răscruce în care viața sa a devenit împărțită practic între "înainte" și "după". Într-un sat de lângă Bakhmut (regiunea Donețk), Vladislav neutraliza explozivi, respectiv mine. Însă, la un moment dat, una din muniții a explodat, declanșând explozia tuturor celorlalte. Explozia a avut loc la mai puțin de un metru de inginerul militar Vladislav. 

"Am văzut imediat doar negru în fața ochilor și am auzit un zgomot foarte puternic. Câteva secunde mai târziu, mi-am recăpătat cunoștința și, stând pe pământ, am reușit să spun câteva cuvinte de genul «am nevoie de ajutor»", își amintește Vladislav Ieșcenko.

Doi dintre camarazii lui erau cu el, poziționați la o distanță sigură față de explozie. Au intrat pe câmpul minat și l-au extras pe Vladislav. Inginerul militar își amintește că i-a fost tăiată vesta antiglonț. Stând puțin în picioare, s-a simțit slăbit și s-a așezat pe pământ. Apoi, s-a instalat un frig intens. Soldatul și-a pierdut cunoștința.

Zece zile mai târziu, Vladislav și-a recăpătat cunoștința într-un spital din Kiev, fără să înțeleagă ce s-a întâmplat sau cât timp a trecut. Tăcerea și întunericul l-au cuprins. Nu putea vorbi pentru că era conectat la un ventilator, cu un tub introdus în trahee. Abia auzea și nu vedea nimic. Un bandaj îi acoperea fața din cauza arsurilor grave.

Mai târziu, a simțit că cineva îl consultă. Respectivul medic i-a pus întrebări cu voce tare în urechea stângă. A fost capabil să răspundă la întrebări simple dând din cap. În cele din urmă, a reușit să transmită, la rândul său, o serie de întrebări, scriind două sau trei cuvinte, iar medicii i-au răspuns vorbindu-i la ureche. Așa a aflat Vladislav că se află la Kiev, că cei dragi și logodnica lui sunt în apropiere. Cu toate acestea, li s-a permis să intre în camera lui cel mult o oră, deoarece era într-o unitate medicală pentru boli infecțioase care necesita condiții sterile.

"I-am întrebat pe doctori dacă mai am ochi. Mi-au spus că vor face examinări suplimentare după ce celelalte răni se vor vindeca. Nu aveam voie să-mi ating fața din cauza arsurilor grave, dar deja simțeam că ceva nu este în regulă. Am crezut că nu mă urmărește nimeni, așa că am încercat să-mi simt fața pentru a verifica dacă îmi sunt ochii acolo. Am încercat să-i mișc și am simțit ca și cum încă mai e ceva acolo", a relatat Vladislav. 

Atunci când Vladislav a fost scos afară la aer curat pentru prima dată în câteva săptămâni, și-a întrebat în mod direct tatăl despre ochii lui. Întrucât aveau un acord de lungă durată să nu se mintă niciodată unul pe celălalt, tatăl lui i-a spus adevărul: ambii ochi i-au fost îndepărtați în a doua zi după rănire.

"Am reacționat cu calm la această informație. Eram pregătit pentru asta, așa că am schimbat subiectul. Dar în acel moment, mi-am dat seama că pentru mine a început o viață cu totul nouă. A fost extrem de dificil din punct de vedere emoțional. De câteva ori, chiar am plâns. Nu mai înțelegeam cum să mai comunic cu oamenii sau ce trebuie să fac pentru a deveni independent", a precizat Vladislav. 

Dar sprijinul celor dragi a devenit factorul decisiv în reabilitarea lui anevoioasă. Mai mult, povestea lui Vladislav a devenit treptat cunoscută în toată Ucraina. Chiar și Vitalii Kim, șeful Administrației Regionale de Stat Nicolaev, a semnat timbre poștale care au fost folosite în tombole caritabile pentru Vladislav. 

"Aceste lucruri au fost importante pentru mine. Nu financiar, ci chiar faptul de a sprijini. Mi-am dat seama că toată țara se uită la mine, și nu numai țara noastră. Lumea ne vede nu doar atunci când lovim inamicul, ci și când suntem răniți și îndurăm greutăți suplimentare", a subliniat soldatul.

Acest sprijin l-a ajutat pe Vladislav să se recupereze. A suferit o comoție severă și probleme de coordonare, agravate de orbirea sa. A trebuit să învețe din nou cum să meargă și să se orienteze în jurul său. 

La început, medicii i-au interzis să se ridice, dar a încercat oricum. Cu ajutorul tatălui său și al specialiștilor, a început foarte curând să meargă din nou, medicii fiind uimiți de această recuperare rapidă. 

După două luni de reabilitare în spital, a fost trimis la Institutul de Otorinolaringologie pentru a încerca să salveze auzul de la urechea stângă. Vladislav își amintește că exista o oarecare speranță. Auzul i s-a îmbunătățit puțin, deoarece rănile s-au vindecat, umflarea s-a diminuat și i s-a suturat timpanul. Însă, fără un aparat auditiv, Vladislav nu mai poate auzi. 

"În total, reabilitarea mea a durat patru luni. Sentimentul că familia mea și întreaga țară m-au susținut m-a ajutat enorm. Ceea ce contează pentru mine este că nu sunt sub supraveghere constantă. Nu sunt cineva care are nevoie mereu de ajutor. Lucrez la independența mea. Imediat după reabilitare, am înființat organizația de caritate 'vezi Victoria', care sprijină oamenii care și-au pierdut vederea sau au suferit o degradare a vederii și îi ajută cu reabilitarea", a zis Vladislav. 

În ciuda faptului că nu a avut probleme din perspectiva psihoterapiei, a căutat o dată ajutorul unui terapeut, din cauza tulburărilor de somn. Pe de altă parte, recuperarea sa psihologică a fost determinată de progresul său de reabilitare. După aceea, el și soția sa au început să locuiască pentru prima dată în Kiev.

"Nu mai locuisem niciodată în Kiev. Ne-am mutat aici doar după ce am suferit acel accident. Eu și soția mea suntem din Horlivka (regiunea Donețk). După ce a fost ocupată zona, ne-am mutat în Sloviansk (regiunea Donețk)", a menționat Vladislav.

Vladislav alături de soție

Voluntarii i-au ajutat să închirieze un apartament în Kiev, iar Vladislav a planificat și a organizat el însuși amenajarea acestuia.

"Am studiat acest apartament prin atingere când încă nu era mobilă. Am aranjat totul cu mâinile mele pentru a-mi fi convenabil. Cunosc acest spațiu 100%, iar acum nu mai sunt colțuri ascunse sau surprize pentru mine", a spus Vladislav. 

Singura regulă strictă este că fiecare obiect trebuie păstrat la locul său desemnat. Ușile trebuie să fie complet deschise sau complet închise.

În cazul spațiilor interioare nefamiliare, el le explorează prin atingere, creând o hartă mentală a plasării obiectelor. Nu trebuie să cunoască culoarea mobilierului, ci doar forma și înălțimea acesteia. Acest lucru îi permite să stabilească puncte de referință pentru o mișcare sigură și independentă.

În ceea ce privește orientarea în aer liber, el mizează mereu pe un baston alb cu vârf special. Îl ajută să detecteze obstacolele prin atingere. Cea mai eficientă variantă este cea a utilizării unui baston alb cu pavaj tactil specializat. În plus, se folosesc diferite vârfuri în funcție de teren - de exemplu, pe suprafețe nisipoase sau în zone cu zăpadă abundentă.

Vladislav a ținut să menționeze că o concepție greșită comună este cea potrivit căreia oamenii care își pierd vederea dezvoltă un simț suplimentar. În realitate, receptorii și analizatorii senzoriali rămași devin mai sensibili.

Simțurile umane sunt vederea, auzul, mirosul, gustul și cel tactil. Cel mai important din acestea este vederea, care procesează 80% din informații și le transmite creierului pentru o analiză completă a mediului înconjurător. Oamenii care sunt parțial sau total orbi se bazează pe auzul lor și construiesc o bază de date de voci, uneori chiar recunoscând oamenii după sunetele mișcărilor lor.

În cazul lui Vladislav, acesta este orb, are deficiențe de auz severe și a suferit arsuri ale analizatorului olfactiv. 

"Membranele mele mucoase se vindecă încet. Pot să simt ocazional anumite lucruri, dar percepția mea este distorsionată. Mirosurile neplăcute pot părea plăcute și invers. Așa că, am rămas doar cu gustul și simțul tactil", a precizat Vladislav. 

El a explicat că atingerea este în prezent instrumentul său senzorial principal și explorează lumea prin mâinile sale, ca și cum degetele ar fi ochii lui. Cu timpul, capacitatea lui de a procesa informațiile tactile s-a îmbunătățit. De exemplu, găsirea cusăturii pe o șosetă dura un minut, dar acum se întâmplă instantaneu.

Pe de altă parte, există și tehnologii de asistență care îmbunătățesc viața celor cu deficiențe de vedere.

"De exemplu, pentru a verifica câtă apă este în cana mea, nu trebuie să bag degetul în ea sau să încerc să o măsor după greutate, ceea ce unii oameni învață să facă, dar este dificil. În schimb, există un senzor de nivel de lichid care emite un bip când cana atinge nivelul dorit de umplere", a explicat Vladislav.

Alte dispozitive de asistență includ instrumente vorbitoare, cum ar fi monitoare de tensiune arterială, termometre, glucometre, cântare de bucătărie, ceasuri și jocuri educaționale. Unele sarcini, cum ar fi citirea textului, identificarea banilor sau recunoașterea culorilor sunt acum gestionate de inteligența artificială.

"De exemplu, în mai puțin de un minut, pot să-ți fac o fotografie și să-i cer inteligenței artificiale să descrie cum arăți, ce porți și ce ai în mână. Pot, de asemenea, să fac o fotografie a oricărui dispozitiv și să întreb cum să-l pornesc”, a mai zis Vladislav, subliniind cât de mult îmbunătățesc calitatea vieții aceste tehnologii.