Cu scopul contracarării influenței Turciei, Israelul solicită SUA să pledeze pentru menținerea prezenței militare rusești în Siria


  • ACP
  • Mar 4, 2025 13:43
  • 611
Cu scopul contracarării influenței Turciei, Israelul solicită SUA să pledeze pentru menținerea prezenței militare rusești în Siria

Israelul cere Washingtonului să mențină prezența militară a Rusiei în Siria, ca tampon împotriva unei influențe prea mari a Turciei, potrivit unor surse citate de Reuters.

Israelul ar dori menținerea Siriei într-o formă "slabă și descentralizată", deoarece noua conducere islamistă siriană, susținută de Ankara, reprezintă o amenințare serioasă asupra frontierelor Israelului, conform mesajelor oficialilor israelieni transmise Washingtonului.  

Turcia a escaladat tensiunile cu Israelul de la începutul războiului din Gaza, provocând îngrijorarea israelienilor că Ankara ar putea susține un guvern islamist la Damasc, respectiv că ar oferi un potențial refugiu militanților Hamas și altor grupuri militante.  

Faptul că Israelul ar dori ca Washingtonul să permită Rusiei să își păstreze baza navală din Tartus și baza aeriană din Latakia, întrucât Turcia, țară membră NATO, nu este la fel de încredere pentru securitatea Israelului, i-a surprins pe unii oficiali americani, conform Reuters.  

"Marea teamă a Israelului este că Turcia vine și protejează această nouă ordine islamistă", a declarat Aron Lund, analist din partea think-tank-ului Century International.

Autoritățile israeliene au cerut în paralel și demilitarizarea în sudul Siriei din cauza facțiunii islamiste Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care a reușit să-l înlăture pe președintele Bashar al-Assad, și care este văzută la Tel Aviv ca o amenințare iminentă.  

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că nu va tolera amenințările venite dinspre HTS sau ale alte forțe islamiste aliate cu noii conducători ai Siriei.

În același timp, administrația americană condusă de președintele Donald Trump, care a fost "extrem de pro-israeliană", e mai probabil să tolereze prezența Rusiei, conform unor surse Reuters.  

"Siria abia există pe radarul lui Trump", a declarat Aron Lund.  

Administrația Biden luase în considerare ridicarea sancțiunilor asupra Siriei doar dacă Rusia își închidea bazele militare, dar negocierile s-au blocat odată cu revenirea lui Trump la putere.  

Ankara a insistat că singurul său obiectiv este o Sirie stabilă care să nu amenințe vecinii săi, dar președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a acuzat Israelul de "expansionism" și a îndemnat țările islamice să formeze o alianță împotriva acestui stat, alimentând și mai mult îngrijorarea israelienilor. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.