Oficial: Călin Georgescu, inculpat! Demagogul putinist, acuzat de 6 infracțiuni


Oficial: Călin Georgescu, inculpat! Demagogul putinist, acuzat de 6 infracțiuni

Miercuri, 26 februarie, după câteva ore de audieri, Parchetul General a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Călin Georgescu, politicianul demagog și putinist care avea în plan să dea o lovitură de stat prin accederea în cea mai înaltă funcție, cea de Președinte al României, deși și-a desfășurat campania electorală cel puțin spus fraudulos. 

Putinistul Călin Georgescu a fost pus sub acuzare pentru șase infracțiuni, printre care infracțiunea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, respectiv comunicarea de informații false, inclusiv în privința surselor de finanțare a campaniei electorale din 2024. Amintim că Georgescu a raportat oficial zero cheltuieli în campanie, ceea ce este practic imposibil. 

Redăm comunicatul Parchetului General: 

"Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică  sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.

- comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.

- fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)

- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002

- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002

- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.