"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Version in English (pentru versiunea în Limba Română derulați în jos / для української версії прокрутіть вниз)
Those of us who are not Ukrainians and have volunteered to help in Ukraine, or here in Romania, have come to know who Jerry Heil is. And not just as a singer. Today, I watched this 21 second video from Jerry (you can watch it on this LINK, on TikTok, or below, directly in the article, under the English version / if you watch it on TikTok, you have to comeback in the browser app to continue to read the article). I will never have the words to explain my reaction to this video, nor its impact on me. And that is ok. As missiles and drones are moving towards Jerry, she resonates a poetry of strength from her soul that shifts the world around her. Jerry and all the people in the buildings behind her have been hearing these sirens for 3 years. As normal life has unraveled, I have seen the dignity of the Ukrainian people rise each day with clarity and purpose to save their country and the communities they love.
In this video, I see and hear a reflection of her soul in song as she stands inside a fast-approaching hell with missiles and drones moving towards her. She is, in her choice to stand there, a cosmic tuning fork, breathing song into the ongoing creation of her life and the world around her. Her song stands as a fortress to her soul and defines the boundaries of humanity through which evil can never pass through. I could read every book on being present in the "now" and those pages can only point in the direction where Jerry is standing: fully alive and sharing her essence, no matter what. This is the nitty-gritty fabric of truth about Jerry Heil and what I have witnessed in the Ukrainian people during these last three years.
These years as a volunteer have redefined for me what heroism is. I am often asked, "What’s it like to be in Romania or Ukraine and helping out Charles?". I never have words. This question has me move back inside time:
There I am with the smiling faces of the two boys in Odesa who had their parents come get me where I was staying across the courtyard. They wanted the "American" to come down and help them fill holes over repaired water lines. Missile strikes hit the water mains in the city and the back pressure caused many pipes to crack;
And, the woman in a basement in a city where there was no longer any power, and by candlelight, we shared some amazing lemon bread while we did a video call via a nearby Starlink with her husband. She would be "home soon". Home is an hour closer to the front. She was coming back from Germany where she bought 2 generators. Both of their parents were cold;
And, there is Steve, my personal Buddha. He coached me through my first incoming missile strike in the middle of the night. Steve grows vegetables for his community in abandoned greenhouses not far from the front. Steve’s is always helping. He is a brother to me now; And, then there is Yulia who plays the organ in her church: Open doors give pause from the unrelenting war. People are with each other: friends, neighbors, together as a community. Who is this guy from the United States who lives in Romania that they are surrounding with thoughtfulness as Yulia’s majestic playing orchestrates a symphonic expanse of beauty and hope for each person? This is the safety that humanity within civilization is called towards.
These are a few of the many touchpoints in the community of kindness I have witnessed in Ukraine. And so, I don't answer the question about "what is it like?". I just tell them about people. When I got sick during the last year and had 3 operations, I was told I most likely would not see Christmas. I can’t think of a day that went by when I didn’t receive a call from someone along the front to see if I was o.k. My doctor says I am a miracle and have a lot of years ahead of me. Tonight, I spoke to Steve. He was in his greenhouse outside Zaporizhzhia. He told me about a long broom he just got to remove the snow off the greenhouse roof. 4 days of sun brought the indoor temps up to about 13 degrees C. It was warm enough to turn the soil and get some seeds planted. We talked about spider mites and preventing them from damaging this year’s produce. Two times during our call, missiles exploded in the background. He could see the light of the explosions through the greenhouse. Here in Bucharest, the snow has been falling softly for 4 days. Spring begins in 4 weeks. By then, the last ice in the Danube that separates Ukraine and Romania will have melted. Life will return and the community of hope across the river will continue forward.
I have learned more in the last three years about our "better angels" from the people of Ukraine and Romania than I have in my entire life.
Thank you, Jerry, for your voice, heart, soul!
About Charles
I have known Charles Fiesel for 2 ½ years. I was with him during a conference of the student think tank SSWP, on security topics, an event held at the Palace of Parliament. Charles has also spoken several times at demonstrations of solidarity with Ukraine that have taken place in Bucharest. His perspective on what is happening is rarely political, but rather humanitarian. During the first days of the war, Charles was interviewed by dozens of international news channels at the North Railway Station in Bucharest. He has never accepted any request to do an interview since then. As he describes it: "I met CNN producer Bonney Kapp when I was interviewed by Miguel Marquez in Bucharest at the North Railway station. The next day I realized I do not have anything to say that is meaningful, except that I want to help. I called Bonney the next day and told her I had a real story, about my friend Denis who was feeding thousands of people at the border. I also told them about Ukrainians who were going back to Ukraine to help. This was a story nobody was talking about. Nobody. She and Miguel drove to 3 hours to Isaccea on the Danube the next day". Charles told me: "My thank you email from Bonney is more important to me than any interview I could give". HERE you can access the CNN report from those days.
"How can I help?" is Charles mantra. The Refugee community in Bucharest, many Romanian officials, and people in a variety of State embassies in Romania who are involved in helping, they know Charles. In the next period, I will be doing the first interview with Charles since the war began. He has already told me that he wants to talk about what he describes as the unsung heroes of Romania: the people who opened their homes to refugees across Romania, and the "amazing truck drivers of Romania who have in epic proportions brought food and medical supplies to the people who remain in the villages along the front lines". I assure you it will be an interesting interview. (Mircea Savin, Podul.ro journalist)
Charles with Senator Nicoleta Pauliuc at Isaccea Border Crossing
Versiunea în Limba Română
Aceia dintre noi care nu suntem ucraineni și ne-am oferit voluntar să ajutăm în Ucraina, ori aici în România, am ajuns să știm cine este Jerry Heil. Și nu doar din perspectiva statutul ei de cântăreață. Astăzi, am urmărit un videoclip de 21 de secunde publicat de Jerry și pe care-l puteți viziona AICI, pe platforma TikTok, sau direct în articol, mai sus (dacă îl urmăriți pe TikTok, trebuie apoi să reveniți în aplicația inițială pentru a continua citirea articolului). Nu voi avea niciodată cuvinte să explic reacția mea la acest videoclip și nici impactul pe care îl are asupra mea. Și asta e în regugulă. În timp ce rachetele și dronele se îndreaptă spre Jerry, ea rezonează cu o poezie a puterii din adâncul sufletului ei, care schimbă lumea din jurul acesteia. Jerry și toți oamenii din clădirile din spatele ei aud aceste sirene de 3 ani. Pe măsură ce viața normală s-a ruinat, am văzut demnitatea poporului ucrainean crescând pe zi ce trece, cu claritate și cu scopul de a-și salva țara și comunitățile iubite.
În acel videoclip, văd și aud o reflectare a sufletului ei în cântec, în timp ce stă într-un iad care se apropie rapid, cu rachete și drone. Ea este, prin alegerea ei de a sta acolo, un diapazon cosmic, care insuflă un cântec în creația continuă a vieții sale și a lumii din jurul ei. Cântecul ei este precum o fortăreață pentru sufletul său și definește granițele umanității prin care răul nu poate trece niciodată. Aș putea citi toate cărțile din registrul carpe diem, iar acele pagini pot indica doar direcția în care se află Jerry: pe deplin vie și împărtășind esența ei, indiferent de circumstanțe. Aceasta este chintesența adevărului despre Jerry Heil și despre cele la care am fost martor printre ucraineni în ultimii trei ani.
Acești ani de voluntariat au redefinit pentru mine ceea ce reprezintă eroismul. Sunt adesea întrebat: "Cum e să fii în România sau Ucraina și să ajuți, Charles?". Nu am cuvinte niciodată. Această întrebare mă face să mă întorc în timp:
Iată-mă cu fețele zâmbitoare ale celor doi băieți din Odesa ai căror părinți au venit să mă cheme, de unde stăteam eu vizavi. Au vrut ca "americanul" să coboare și să-i ajute să umple găurile peste liniile de apă reparate. Loviturile cu rachete au lovit rețeaua de apă din oraș și contrapresiunea a provocat crăparea multor conducte;
Iată și femeia dintr-un subsol dintr-un oraș în care nu mai era niciun fel de electricitate, iar la lumina lumânărilor am împărțit niște pâine în timp ce inițiam un apel video prin intermediul unui Starlink din apropiere, cu scopul de a lua legătura cu soțul ei. Ea avea să fie "în curând acasă". Acasă este pentru ea la o oră distanță de front. Se întorcea din Germania de unde și-a cumpărat 2 generatoare. Ambii părinți erau înfrigurați;
Și există Steve, Buddha-ul meu personal. M-a antrenat legat de ceea ce să fac în timpul primei lovituri cu rachetă la care am fost martor, în miezul nopții. Steve cultivă legume pentru comunitatea sa în sere abandonate, nu departe de front. Steve ne ajută mereu. El este ca un frate pentru mine în prezent; Și, apoi, este Yulia care cântă la orgă în biserica ei: ușile deschise ale bisericii conferă o pauză în timpul războiului necruțător. Oamenii sunt unii cu alții: prieteni, vecini, împreună, într-o comunitate. Cine este acest tip din Statele Unite care locuiește în România și în jurul căruia s-au pus, în timp ce maiestuosul joc al Yuliei orchestrează o expansiune simfonică superbă și dătătoare de speranță pentru fiecare persoană? Aceasta este plasa de siguranță spre care este chemată umanitatea în cadrul civilizației.
Acestea sunt câteva din numeroasele interacțiuni avute cu comunitatea bunătății la care am fost martor în Ucraina. Astfel, nu răspund la întrebarea "cum este?". Le spun doar despre oameni. Când m-am îmbolnăvit în ultimul an și am avut 3 operații, mi s-a spus că cel mai probabil nu voi vedea Crăciunul. Nu am în minte o zi care să fi trecut și în care să nu fi primit un apel de la cineva din proximitatea frontului pentru a vedea dacă sunt bine. Doctorul meu spune că sunt un miracol și că mai am mulți ani înainte. În seara asta, am vorbit cu Steve. Era în sera lui de lângă Zaporojie. Mi-a povestit despre o mătură lungă pe care tocmai a luat-o pentru a da jos zăpada de pe acoperișul serei. 4 zile de soare au adus temperaturile interioare până la aproximativ 13 grade Celsius. A fost suficient de cald pentru a afâna solul și a planta câteva semințe. Am vorbit despre acarieni și despre prevenirea situației în care aceștia să deterioreze producția din anul în curs. De două ori în timpul apelului nostru, rachetele au explodat în fundal. Putea vedea lumina exploziilor prin seră. Aici, în București, zăpada se așterne încet de 4 zile. Primăvara începe în câteva săptămâni. Până atunci, ultima gheață din Dunăre care desparte Ucraina de România se va fi topit. Viața se va întoarce, iar comunitatea speranței de peste fluviu își va continua parcursul.
Am învățat mai multe în ultimii trei ani despre "îngerii noștri mai buni" de la oamenii din Ucraina și România decât decât o făcusem în tot restul vieții.
Mulțumesc, Jerry, pentru vocea, inima și sufletul tău!
Despre Charles
Îl cunosc pe Charles Fiesel de aproximativ 2 ani și jumătate. Am fost alături de el în timpul unei conferințe a think tankului studențesc SSWP, pe teme de securitate, eveniment desfășurat la Palatul Parlamentului. De asemenea, Charles a luat cuvântul în repetate rânduri la manifestațiile de solidaritate cu Ucraina ce au avut loc în București. Optica lui asupra a ceea ce se întâmplă este foarte rar una politică, ci una umanitară. În primele zile ale războiului, Charles a fost intervievat de o multitudine de canale internaționale de știri la Gara de Nord din București. De atunci, nu a mai acceptat nicio cerere de a acorda un interviu, spunând următoarele: "Am cunoscut-o pe producătoarea CNN Bonney Kapp atunci când am fost intervievat de Miguel Marquez la București, la Gara de Nord. A doua zi mi-am dat seama că nu am nimic de spus care să aibă sens, cu excepția faptului că vreau să ajut. Am sunat-o pe Bonney a doua zi și i-am spus că am o poveste adevărată, despre prietenul meu Denis, care hrănea mii de oameni la graniță. Le-am povestit și despre ucrainenii care se întorceau în Ucraina să ajute. Aceasta a fost o poveste despre care nimeni nu vorbea. Nimeni. Ea și Miguel au condus câteva ore până la Isaccea în ziua următoare". În acest context, Charles mi-a transmis: "E-mailul de mulțumire pe care mi l-a trimis Bonney este mai important pentru mine decât orice interviu pe care l-aș putea acorda". AICI puteți accesa reportajul CNN din acele zile.
"Cum pot ajuta?" este crezul lui Charles. Comunitatea refugiaților din București, cât și o multitudine de oficiali români, dar și angajații mai multor ambasade din România care sunt implicați în acordarea de ajutoare umanitare îl cunosc pe Charles. În curând, vom publica primul interviu acordat de Charles de la începutul războiului și până în prezent. Invitându-l să acorde acest interviu, Charles mi-a transmis deja că dorește să vorbească despre ceea ce el descrie drept eroii necunoscuți ai României: oamenii din întreaga Românie care și-au deschis casele pentru refugiați și "uimitorii șoferi de camion din România care au adus în proporții epice alimente și provizii medicale oamenilor care rămân în satele de pe linia frontului". Vă asigur că va fi un interviu interesant. (Mircea Savin, jurnalist Podul.ro)
Charles alături de senatoarea Nicoleta Pauliuc la punctul de trecere a frontierei Isaccea
Українська версія
Ті з нас, хто не є українцями, але волонтерили, щоб допомагати в Україні або тут, у Румунії, дізналися, хто така Джеррі Хейл. І не лише як співачка. Сьогодні я переглянув це 21-секундне відео від Джеррі (ви можете переглянути його за цим ПОСИЛАННЯМ, на TikTok, або вище, безпосередньо в статті, під англійською версією / якщо ви дивитесь це на TikTok, вам потрібно повернутися в програму браузера, щоб продовжити читання статті). У мене ніколи не буде слів, щоб описати свою реакцію на це відео, та його вплив на мене. І це нормально. Коли ракети та безпілотники наближаються до Джеррі, вона випромінює поезію сили зі своєї душі, що змінює світ навколо неї. Джеррі та всі люди в будівлях позаду неї чують ці сигнали вже протягом 3 років. Коли звичне життя розпадається, я бачив, як гідність українського народу щодня зростає з ясністю і метою врятувати свою країну та громади, які вони люблять.
У цьому відео я бачу та чую відображення її душі у пісні, коли вона стоїть всередині швидко наближаючогося пекла з ракетами та безпілотниками, що рухаються до неї. Своїм вибором стояти там вона стає космічним камертоном, який вдихає пісню у постійне творення свого життя та світу навколо неї. Її пісня є фортецею для її душі та визначає межі людства, через які зло ніколи не зможе проникнути. Я міг би прочитати кожну книгу про присутність у «тут і зараз», і ці сторінки лише вказують у напрямку, де стоїть Джеррі: повністю жива та ділячись своєю сутністю, незважаючи ні на що. Це суть правди про Джеррі Хейл та те, що я став свідком у українському народі протягом останніх трьох років.
що таке героїзм. Мене часто питають: «Як це – бути в Румунії чи Україні та допомагати Чарльзу?». У мене завжди не вистачає слів. Це питання переносить мене у минуле:
Там я знаходився разом з усміхненими обличчями двох хлопців з Одеси, чиї батьки прийшли забрати мене з місця, де я зупинявся, через двір. Вони хотіли, щоб «американець» прийшов і допоміг їм засипати ями над відремонтованими водопровідними лініями. Ракетні обстріли вразили основні водопровідні мережі міста, а зворотний тиск спричинив тріщини в багатьох трубах;
А ще жінка в підвалі міста, де більше не було електроенергії, і при свічковому світлі – ми разом насолоджувалися неймовірним лимонним хлібом, поки здійснювали відеодзвінок через поруч розташований Starlink з її чоловіком. Вона скоро буде «вдома». Дім тепер на годину ближче до фронту. Вона поверталася з Німеччини, де купила два генератори. Обидва їхніх батьки мерзли;
ще є Стів, мій особистий Будда. Він допоміг мені пережити перший ракетний удар посеред ночі. Стів вирощує овочі для своєї громади в занедбаних теплицях, що знаходяться недалеко від фронту. Стів завжди допомагає. Він тепер для мене як брат;
А потім є Юлія, яка грає на органі у своїй церкві: відчинені двері дають перепочинок від невблаганної війни. Люди поруч один з одним – друзі, сусіди, разом як спільнота. Хто цей хлопець із Сполучених Штатів, що живе в Румунії, якого оточують турботою, коли величне виконання Юлії створює симфонічний простір краси та надії для кожної людини? Це та безпека, до якої прагне людство у цивілізації.
Це лише кілька з багатьох точок дотику у спільноті доброти, яку я спостерігав в Україні. Тому я не відповідаю на питання «як це?», я просто розповідаю про людей. Коли минулого року я захворів і переніс три операції, мені сказали, що, швидше за все, я не побачу Різдва. Не можу згадати жодного дня, коли мені не дзвонили з передової, щоб дізнатися, чи я в порядку. Мій лікар каже, що я – диво, і попереду мене ще багато років. Сьогодні ввечері я говорив зі Стівом. Він був у своїй теплиці поблизу Запоріжжя. Він розповів мені про довгу мітлу, яку щойно придбав, щоб зчистити сніг з даху теплиці. Чотири дні сонця підігріли температуру всередині до приблизно 13° C. Було досить тепло, щоб перекопати ґрунт і висадити насіння. Ми говорили про павутинних кліщів і про те, як запобігти пошкодженню цьогорічного врожаю. Двічі під час розмови ракети вибухали на задньому плані, і він міг бачити світло від вибухів через теплицю. Тут, у Бухаресті, сніг м’яко падає вже чотири дні. Весна почнеться через чотири тижні. До того часу останній лід на Дунаї, що розділяє Україну та Румунію, розтане. Життя повернеться, і спільнота надії по той стороні річки продовжуватиме свій рух вперед. За останні три роки я дізнався більше про наших «кращих ангелів» від людей з України та Румунії, ніж за все своє життя.
Дякую тобі, Джеррі, за твій голос, серце, душу!
Про Чарльза
Я знаю Чарльза Фізеля вже 2 з половиною роки. Я був з ним під час конференції студентського аналітичного центру SSWP з питань безпеки, що проходила у Будинку Парламенту. Чарльз також кілька разів виступав на демонстраціях солідарності з Україною, які відбувалися в Бухаресті. Його погляд на те, що відбувається, рідко є політичним, а швидше гуманітарним. Протягом перших днів війни Чарльза інтерв’ювали десятки міжнародних новинних каналів на Північному залізничному вокзалі в Бухаресті. З тих пір він ніколи не погоджувався давати інтерв’ю. Як він описує це: «Я зустрів продюсера CNN Бонні Капп, коли мене інтерв’ював Мігель Маркес у Бухаресті на Північному вокзалі. Наступного дня я усвідомив, що не маю нічого значущого сказати, окрім того, що хочу допомогти. Я подзвонив Бонні наступного дня і розповів їй реальну історію – про мого друга Дениса, який годував тисячі людей на кордоні. Я також розповів про українців, які поверталися в Україну, щоб допомагати. Це була історія, про яку ніхто не говорив. Ніхто. Вона та Мігель наступного дня проїхали три години до Ісації на Дунаї.» Чарльз сказав мені: «Мій електронний лист з подякою від Бонні для мене важливіший за будь-яке інтерв’ю, яке я міг би дати.». ТУТ в и можете ознайомитися з репортажем CNN з тих днів.
«Як я можу допомогти?» – це мантра Чарльза. Біженецька спільнота в Бухаресті, багато румунських чиновників і представники різних державних посольств у Румунії, які займаються допомогою, знають Чарльза. У найближчий час я проведу перше інтерв’ю з Чарльзом від початку війни. Він уже сказав мені, що хоче розповісти про тих, кого він називає невідзначеними героями Румунії – про людей, які відкрили свої домівки для біженців по всій Румунії, а також про «неймовірних водіїв вантажівок Румунії, які в епічних масштабах доставляють їжу та медичні припаси людям, що залишилися у селах вздовж передових ліній». Запевняю вас, це буде цікаве інтерв’ю. (Мірча Савін, журналіст Podul.ro)
Чарльз із сенатором Ніколетою Паулюк на прикордонному переході Ісакча
