Haos și incertitudine. Donald Trump anunţă o întâlnire și discuții la München între „oficiali cu rang înalt” din Rusia, Ucraina şi SUA. Kievul afirmă că nu sunt programate „discuții cu rușii”


Haos și incertitudine. Donald Trump anunţă o întâlnire și discuții la München între „oficiali cu rang înalt” din Rusia, Ucraina şi SUA. Kievul afirmă că nu sunt programate „discuții cu rușii”

Președintele Donald Trump a anunțat că oficiali americani, ruși și ucraineni ar urma să se întâlnească vineri în cadrul conferinței de securitate de la Munchen pentru a discuta despre cum să pună capăt războiului din Ucraina.

„Rusia va fi acolo cu oamenii noștri”, a declarat președintele american. „Ucraina este, de asemenea, invitată, apropo, nu știu exact cine va fi acolo din aceste țari - dar este vorba despre oameni la nivel înalt din Rusia, din Ucraina și din Statele Unite”.

Cu toate acestea, Rusia - care nu participă oficial la forumul anual din Germania - nu a comentat, iar un înalt oficial ucrainean a declarat că „discuțiile cu rușii la Munchen” menționate de Trump nu sunt „programate”.

„O poziție comună convenită (cu aliații Kievului) trebuie să fie pe masă pentru o discuție cu rușii. (...) Momentan nu este nimic pe masă. Nu sunt avute în vedere discuții cu rușii', a declarat presei Dmitro Litvin, consilier al președintelui Volodimir Zelenski, citat de agențiile de presă internaționale.

Aliații din cadrul NATO încă reacționează la anunțul surprinzător făcut de Trump săptămâna aceasta, potrivit căruia el și președintele rus Vladimir Putin au convenit, în cadrul unei convorbiri telefonice, să înceapă discuțiile pentru a pune capăt războiului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească cu vicepreședintele lui Trump, JD Vance, la München, dar și secretarul de stat american Marco Rubio.

Avionul lui Rubio a trebuit să se întoarcă joi târziu la o bază aeriană americană din Maryland, după ce s-a confruntat cu o „problemă mecanică” în drumul său spre orașul german. El urma, vineri dimineață, să ia un alt avion.

Zelenski - care a admis că nu a fost „foarte încântat” să afle cp Trump a vorbit cu Putin înaintea sa - a avertizat că Ucraina nu va accepta niciun acord de pace propus de SUA și Rusia fără implicarea Kievului.

„Nu putem accepta acest lucru, ca țară independentă”, a spus el, subliniind că prioritatea sa sunt «garanțiile de securitate», lucru care nu ar fi posibil fără sprijinul SUA.

Zelenski a declarat că aliații europeni „trebuie să fie și ei la masa negocierilor”, pe fondul temerilor tot mai mari pe continent că deschiderea lui Trump către Putin ar putea duce la un acord separat SUA-Rusia privind viitorul Ucrainei și al Europei.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat pentru Financial Times că numai Zelenski poate negocia în numele țării sale cu Rusia, avertizând că o „pace care este o capitulare” ar fi „o veste dramatică pentru toată lumea”.

Șeful politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat: „Orice soluție rapidă este o afacere murdară”.

La München, obiectivele lui Zelenski în cadrul întâlnirii sale cu Vance par clare: să încurajeze SUA să continue să fie alături de Ucraina și să aibă în vedere cele mai bune interese ale națiunii încercând să negocieze sfârșitul războiului.

Ce vor americanii de la această întâlnire este mai incert. Vance ar putea încerca să îl asigure pe Zelensky că ucrainenii vor fi implicați în viitoarele negocieri de pace, chiar dacă, în ultima vreme, se pare că vor fi un partener de rang doi.

De fapt, este posibil ca Vance să transmită un mesaj tranșant - unul pe care secretarul apărării, Pete Hegseth (foto jos, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte), l-a făcut parțial public încă de luni (reușind să agite aliații NATO), chiar dacă ulterior a revenit asupra lui într-o oarecare măsură.

SUA nu vrea un NATO care să includă și Ucraina, iar negocierile de pace ar urma să însemne pentru Ucraina renunțarea la teritoriul care se află în prezent sub controlul Rusiei. 

Zelenski ar putea să respingă categoric un astfel de acord, dar se va confrunta și cu perspectiva opririi ajutorului militar esențial pe care SUA îl acordă Ucrainei, republicanii (ca și Trump) arătând cât se poate de clar că nu sunt foarte interesați de menținerea efortului de război al Kievului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.