Istoricul George Damian avertizează că Hotnews rostogolește narațiuni istorice false ale vecinilor (în cazul de față ale ucrainenilor, pornind de la minciunile așa-zisei istoriografii sovietice). ”În rest da, trebuie scoasă urgent istoria din școlile românești ca să poată înghiți populația cât mai bine narațiunile istorice ale vecinilor. Și cât mai multe publicații care să răspândească narațiunile astea”, punctează Damian, pe Facebook.
Avertizăm că nu este pentru prima oară când Hotnews se dedă la astfel de falsuri cu o altă agendă – amintim că, în ianuarie 2023, tot la Hotnews a fost publicat un articol sub semnătura lui Gabriel Bejan (fost șef al Vice România) în care acesta l-a intervievat pe numitul Anatol Fetescu, fost KGB-ist cu acte în regulă care fusese reșapat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Deși Bejan ar fi putut găsi această informație la o simplă căutare pe Google, el l-a prezentat pe Anatol Fetescu drept lider al așa-zisei ”comunități moldovenești” și i-a folosit minciunile pentru a demonstra că, vezi Doamne, românii din Ucraina ar fi ”moldoveni” și ar vorbi ”limba moldovenească”. ”Jurnalism” pe pâine! (detalii AICI și AICI). Adică, Gabriel Bejan a susținut în spațiul public românesc (cu ajutorul unui securist SBU fost KGB) narațiuni ale ”istoriografiei” Kremlinului pe care Kievul le acceptă ori de câte ori îi sunt de folos.
Acum, sub semnătura Oxanei Bodnar, Hotnews comite o nouă nefăcută, disecată în cele ce urmează de istoricul George Damian:
”Mă tot cumpănesc dacă să mai scriu ceva despre predarea istoriei în școlile din România. Până să termin eu de cumpănit apare un interviu cu un istoric ucrainean pe Hotnews care ne face un rezumat al istoriografiei ucrainene în legătură cu nordul Bucovinei și Basarabia de sud.
„Răscoalele” de la Tatarbunar și Hotin. În istoriografia ucraineană actuală (care în cazul de față vine în continuarea istoriografiei sovietice și „comuniștii” sunt înlocuiți cu „ucraineni”, în rest narațiunea rămâne aceeași) evenimentele de la Hotin din 1919 și de la Tatarbunar din 1924 au fost răscoale împotriva „jugului românesc”. Orice cercetare onestă a arhivelor arată că a fost vorba de incursiuni armate ale bolșevicilor pregătite de serviciile speciale sovietice. Cam ce au făcut „omuleții verzi” ai rușilor în Crimeea – ceea ce face să fie cumva amuzantă poziția istoriografiei ucrainene.
Pentru istoriografia ucraineană pactul Hitler-Stalin din 1939 și anexarea Basarabiei și Bucovinei de nord la Uniunea Sovietică sunt „alipiri” bazate pe faptul că „România a fost un satelit al Germaniei naziste”. Nimic despre cum Stalin a desprins Basarabia de sud de RSS Moldovenească și a lipit-o la Ucraina sovietică. Cronologia faptelor inexistentă, cauzalități, chestii – nu-i interesează pe ucraineni. Au adoptat narațiunea sovietică fără să clipească atunci când le convine.
Istoricul intervievat de Hotnews e convins că în România lipsește un „proces de la Nurnberg” și că nu au fost învățate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Despre ce nu vorbește istoricul ucrainean (și lipsește din istoriografia ucraineană): salvarea a sute de mii de refugiați ucraineni în perioada interbelică, fugiți de binefacerile sovietice. Cifrele sunt undeva spre 300.000 de refugiați ucraineni în România; rolul Ucrainei sovietice în crearea Transnistriei (republica moldovenească artificială din stânga Nistrului creată în 1924).
În rest da, trebuie scoasă urgent istoria din școlile românești ca să poată înghiți populația cât mai bine narațiunile istorice ale vecinilor. Și cât mai multe publicații care să răspândească narațiunile astea”.