...scrie pe pagina ei de Fb Laura Vicol, fosta şefă a comisiei Juridice a Camerei Deputaților, membră de vîrf a PSD. Între timp a şters mesajul considerindu-l prea provocator. Mesajul a fost mîzgălit cu puțin timp înainte de a fi dusă la DIICOT unde a fost reţinută pentru 24 de ore. Avînd în vedere CV-ul ei politic, e ceva. DIICOT și-a luat inima în dinţi, nu a mai ţinut cont cine e cutare, ce relații are, cu cine e rudă, etc… După letargia de ani de zile, DIICOT e la prima captură serioasă.Nu e întîmplător că psihodrama se petrece pe fundalul unei crize politice majore, cea mai mare după decembrie ‘89. Este şi o atmosferă politico-electorală extrem de tensionată. La sfîrșitul mandatului lui Iohannis şi înaintea alegerilor prezidențiale. Sunt fără legătură aceste întîmplări? Îndoi-m-aş şi n-am cui!
Altă întîmplare suspectă este scandalul de la Sinaia. Primarul PNL Vlad Oprea are de dat procurorilor multe explicații. De pildă cum a făcut averea uriaşă pe care o deţine? Din salariul de primar de provincie? Zău!? Au ieşit la iveală învîrteli mari şi multe matrapazlîcuri. Pe scurt este vorba de mulți bani negri, de corupţie, de spălare de bani, de proprietăţi. Chiar şi de un castel cumpărat în Franta și refacut, conform investigaţiei Recorder. Se poate vedea pe Youtube. Ce mi se pare straniu este că toate astea se întîmplă în același timp, ca la un semnal. Ghici cine l-a denunţat pe primar? Nu vă vine să credeți, Este chiar soțul Laurei Vicol, Un tip Vladimir Ciorbă şi el săltat ieri de DIICOT.
În spatele acestei daraveli se află firma NORDIS, acuzată acum de spălare de bani, delapidare şi înşelăciune. Distracţia favorită era să vîndă acelaşi apartament de mai multe ori. E vorba de pagube de zeci de milioane de euro. Poate peste 100. Vom vedea. Să nu ne grăbim cu concluziile.
Altă chestiune este întinderea fără precedent a acestei afaceri care a fost gîndită de autorii ei în întregime ca o ţeapă. Foarte multe victime înşelate. Ce cred că a produs tărășenia a fost faptul că autorii aparţin vîrfurilor politicii românești. Inspirau respect, intimidau prin carierele lor. Nu te puteai gîndi că asemenea personaje puteau fi amestecate în porcării. Ei bine, era exact pe dos! Tocmai statutul lor a generat această afacere murdară. Încrengăturile, relațiile suspuse, influenţa nu te lăsau să crezi că la mijloc este o mare înşelătorie. Avem aici o fotografie a corupției și putreziciunii establishmentului. Pînă și cele două notăriţe, Cosma şi Băsescu fac parte din "marile familii", au nume grele, "onorabile". Exact asta a fost capcana care i-a făcut pe mulţi să lase garda jos. Cum să îţi imaginezi că avocaţi sau notari puteau fi amestecați în aşa ceva? Exclus! NORDIS a debutat în 2018, şi a fost gîndită de la început ca o mare escrocherie menită să ţepuiască naivi plini de bani, prea siguri de ei. Lupii în blană de oaie au populat mediul în care Ciorbă, Vicol etc au evoluat.
Mai e o încrengătură, să nu uităm. Legăturile făptașilor cu vîrfurile guvernului şi vîrful PSD. Aparţineau aceluiaşi cerc. Cu ce avioane călătoreau Ciolacu, Grindeanu și ceilalți granguri? Nu cumva erau puse la dispoziţie chiar de NORDIS? Cu ce bani au achitat aceste călătorii costisitoare? Au fost cadouri sau au scos din buzunar? Ciolacu, prim-ministru al guvernului, nu a răspuns, s-a eschivat. A lăsat lucrurile încurcate. E nevoie totuși de explicații lămuritoare, dacă le are, firește. Dacă nu le are, o demisie ar fi mai bună. Avem de a face cu un comportament de nabab. Pasionați de curse de mașini ca niște miliardari, mergeau acolo unde se desfăşurau curse de formula 1. Li s-a urcat la cap. Tuşeau dacă nu erau printre spectatori.
Avem aşadar trei serii de fapte, aparent fără legătură. Nu cred în coincidenţe de cînd eram la grădiniţă. Prea e cusută cu aţă albă. Reţeaua este mult prea întinsă, prea sus plasată, beneficiile unora, pagubele altora - prea mari. Cred că scandalul va ţine cel mult pînă la alegerile din luna mai. După acest moment, ca prin minune focul se va stinge. Da, dragii mei, spectacolul a început. Bine zicea Laura Vicol. Dar nu va ține mult, așa că profitați și distrați-vă. Pînă la vară, cînd lumea va pleca în concedii şi plăcinta va fi fost deja împărţită, timp e limitat.