Președintele Andrzej Duda a decis să nu participe la ceremonia de inaugurare a președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, în condițiile în care Polonia a preluat președinția în mod oficial în data de 1 ianuarie.
Președintele polonez s-a delectat, în schimb, ziua următoare, la schi. Ministrul Wojciech Kolarski a explicat la o emisiune radio că președintele a considerat că evenimentul a avut o importanță politică redusă și a subliniat că a fost mai mult un eveniment cultural, decât politic. Însă, Michał Szczerba, din partea Coaliției Civice, a declarat că "rațiunea de stat poloneză a pierdut în fața nebuniei albe, pentru că președintele a ales nebunia albă, distracția pe pârtii, și toată Polonia a văzut acest lucru".
"A fost un scandal gigantic... Puteți inventa o poveste, dar nu veți reuși să explicați nici faptul că biroul președintelui, pentru care cheltuim peste 1 miliard 200 de milioane de zloți, are șapte miniștri adjuncți și niciunul dintre ei nu a onorat ceremonia. Niciunul dintre ei nu a dat mâna cu președintele Consiliului European, Antoni Costa, care tocmai a anunțat, printre altele, un summit informal al Uniunii Europene pe probleme de apărare, pe politica de armament, pe securitate", a adăugat Szczerba.
Invitația oficială la gala de deschidere a Președinției poloneze a Consiliului UE, semnată de prim-ministrul Donald Tusk, a fost trimisă Cancelariei președintelui Poloniei pe 9 decembrie 2024, a informat pe platforma X subsecretarul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Agnieszka Rucińska.
Pe 31 decembrie, Cancelaria a primit un răspuns, anume că "președintele va fi reprezentat de șeful adjunct al Cancelariei, Piotr Ćwik".
Gala a fost onorată de un spectacol susținut de Orchestra și Corul Marelui Teatru al Operei Naționale și a reprezentat începutul oficial al președinției poloneze a Consiliului UE. La eveniment au luat cuvântul prim-ministrul Donald Tusk și președintele Consiliului European, Antonio Costa. Au participat, printre alții, președintele camerei inferioare a Parlamentului polonez, Szymon Hołownia, fostul președinte polonez Bronisław Komorowski, fostul președinte al Parlamentului European Jerzy Buzek, precum și numeroși miniștri și parlamentari (detalii AICI).