Țârcovnicul universitar

Toamna trecută am cunoscut un d-ăsta universitar, nici nu știu cum să-i zic. Dascăl? Se folosește termenul „dascăl” pentru cadrele didactice, dar are un sens de simpatie și prețuire și băiatul ăsta nu prea se încadrează, mai degrabă l-aș fi trecut la categoria țârcovnic universitar? cântăreț de strană universitar? un d-ăla care îngână gângăvit și pritocește cuvintele tocând mărunt niște chestii pe care nu le pricepe. Rămânem la țârcovnic universitar cu funcție suplimentară de gropar și vara alungă muștele din strană.

L-am întâlnit absolut întâmplător, pe când circula știrea cu renunțarea la lucrarea de licență în unele facultăți umaniste de prin Cluj. Omul era foarte încântat de măsură și abia aștepta să fie pusă în practică și în București. Argumentul lui era simplu: studenții din ziua de azi nu sunt în stare să redacteze într-un an de zile o lucrare de 60 de pagini. Din punctul lui de vedere licența ar trebui acordată în urma unui test grilă, redactarea unei lucrări urmând a fi împinsă la absolvirea masteratului. La orice contra-argument răspundea monoton: studenții nu sunt în stare, vin foarte prost pregătiți din liceu. Așa că le-am luat pe rând cu el, să văd cam cum gândește un țârcovnic universitar.

Bun, studenții din anul 3 nu sunt în stare să scrie 60 de pagini vreme de un an de zile. Nu cumva e și vina facultății pe undeva? Ce au făcut vreme de trei ani în facultate? – Nu, nu este vina facultății, au venit foarte prost pregătiți din liceu și profesorii universitari nu au timp să le completeze golurile.

Clar, dar atunci care mai este rostul examenului de admitere? Nu cumva la examenul de admitere ar trebui să fie selectați cei care au nivelul solicitat de profesorii universitari? – Nu, nu merge așa. Dacă facem un examen de admitere foarte dur nu am avea destui studenți pentru că (surpriză!) ei vin foarte prost pregătiți din liceu. Aici omul a introdus o chestie nouă în discuție: cei mai buni elevi de liceu din România aleg să plece din țară și facultățile locale rămân cu cei mai slabi absolvenți, ar trebui limitat cumva numărul celor care pleacă la studii în străinătate, să le rămână și lor studenți buni. Păi da, să-i legăm de moșie ca să meargă la facultăți proaste, corect? (Omul e și unul dintr-ăștia mestecători de vulgata drepturilor, dar și cu drepturile astea universale e complicat, mai ales când ne afectează direct devin doar puțin universale).

Dar nu cumva anulăm toată ideea studiilor de licență prin renunțarea la redactarea unei lucrări? Adică la o facultate umanistă cam asta e ideea: absolventul trebuie să dovedească faptul că este capabil să redacteze un text respectând rigorile specialității pe care a studiat-o, nu? – Da, dar studenții sunt foarte slabi și nu sunt în stare, în plus profesorilor universitari le este foarte greu să verifice originalitatea lucrărilor de când a apărut AI-ul și noile tehnologii. Aici am rămas puțin nedumerit: un profesor universitar coordonator de lucrări de licență nu poate face diferența între un text scris de AI și unul scris de studentul lui? Un text în domeniul de specialitate al profesorului? Cum sunt coordonate lucrările? Nu se întâlnește profesorul săptămânal cu studentul și discută cu el ce a scris, cum a scris, de ce a scris? – La asta țârcovnicul meu s-a bășicat: știu eu ce ar însemna să se întâlnească el cu toți studenții pe care-i coordonează și să discute cu fiecare ce lucrare face?!? Am eu habar cât de proști sunt studenții din București și cât de slab pregătiți au venit din liceu?!? (Aici reveneam la discuția cu selecția prin examenul de admitere, doar că intram într-un cerc vicios cu el.)

Așa că am abordat o altă direcție: diploma de licență e un fel de certificat de garanție, facultatea garantează un anumit nivel al produsului pe care-l lansează în lume, nu cumva se face de râs facultatea lansând în lume produse sub nivelul minim de calitate? Aaa, asta nu e o problemă! Toată lumea știe că absolvenții din România sunt foarte slabi și nimeni nu are pretenții sau așteptări de la ei. Plus că lucrarea se mută la master și cum masterul e obligatoriu toată lumea va face o lucrare, dar în ciclul următor, nu la licență. Mda, dar pentru legislația muncii baza e diploma de licență, nu diploma de master... Eee! Să se adapteze legislația!

Cam asta a fost discuția cu țârcovnicul universitar de toamna trecută. Cum ar zice el, să „sumarizăm” modul de gândire al unui cadru didactic universitar contemporan. În primul rând avem principiul „dă pă altu’”, adică aruncă vina pe oricine altcineva, în cazul de față învățământul liceal. În plus trebuie respinse orice măsuri care ar putea ameliora problema. Un examen de admitere care să-i selecteze doar pe cei capabili cu adevărat să urmeze studii universitare nu este acceptat dintr-un motiv simplu: finanțarea universităților depinde și de numărul studenților, așa că se aplică principiul lui Lăpușneanu - „proști, dar mulți!” Din același motiv nu prea există repetenți la facultățile din România.

Însă problema cea mai gravă mi se pare lejeritatea cu care sunt abandonate standardele de calitate. Pentru țârcovnicul universitar nu contează ce produce și la ce calitate, pe el îl interesează să aibă un loc de muncă bine plătit. Când vine vorba de cantitatea și calitatea muncii lui se irită instantaneu. Cumva țârcovnicul ăsta universitar din ziua de azi are mentalitatea unui strungar din epoca lui Ceaușescu, practic gândesc identic. Mi-a plăcut mai ales că omul nu avea nici o reținere în a se pronunța în favoarea limitării drepturilor altora atunci când este vorba de propriul lui interes.