Răzvan Nicolescu îi transmite lui Călin Georgescu că ar risca între 2 ani și 5 ani de închisoare în cazul în care sistemul de justiție și-ar face datoria. Motivul


Răzvan Nicolescu îi transmite lui Călin Georgescu că ar risca între 2 ani și 5 ani de închisoare în cazul în care sistemul de justiție și-ar face datoria. Motivul

Răzvan Nicolescu - expert în domeniul Energiei și fost ministru de resort, atrage atenția că procurorii ar trebui să-și facă datoria și să-l ancheteze pe pro-rusul Călin Georgescu pentru diseminarea unor informații false de o gravitate imensă. 

Amintim că Georgescu - candidat pro-rus la alegerile prezidențiale din 2024, a susținut că scrutinul electoral în cauză a fost anulat de CCR la începutul lunii decembrie, întrucât țara noastră ar urma să intre în război contra Rusiei pentru ca administrația democrată de la Washington să dispună de un pretext cu scopul de a declara stare de necesitate la nivelul SUA, iar astfel să blocheze învestirea președintelui ales Donald Trump.

În acest context, Răzvan Nicolescu precizează că în cazul în care sistemul de justiție și-ar face datoria, atunci Călin Georgescu ar risca o pedeapsă între 2 ani și 5 ani de închisoare pentru distribuirea de informații care pot afecta securitatea națională. 

"Domnul Călin Kremlin Georgescu ne-a anunțat acum mai bine de trei săptămâni că România va intra în războiul din Ucraina până la sfârșitul anului. I-a scris și lui Trump despre acest lucru, avertizându-l că nu o să fie învestit.  

Singurul război a fost cu sarmalele și cârnații de Crăciun. Anul a trecut, iar minciuna are picioare scurte. Din păcate mulți oameni chiar s-au speriat. Unii dintre ei mi-au scris.  

Pe de altă parte, art. 404 din Codul Penal face referire la distribuirea de informații false care pot afecta securitatea națională. Pedeapsa este închisoare între 2 ani și 5 ani.  

Întrebarea mea pentru voi este: credeți că Parchetul General va acționa în acest caz sau, din nou, domnul Călin Georgescu este mai presus de lege? De ce mai avem legi dacă le ignorăm?", punctează Răzvan Nicolescu într-o postare publicată în data de 3 ianuarie pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.