"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Ultimul ceas al anului care s-a încheiat mi-a adus înțelegerea unei evidențe, și anume că 2025 va fi un an cu totul diferit. Alegerile au demantelat vechea Românie și au prefigurat noul ei chip. Cu totul altul.
E evident, cel puțin pentru mine, că drumul lui Georgescu spre Cotroceni e deja pavat, de un guvern care e ca orchestra de pe Titanic în interior și de crizele pe care marile puteri europene trebuie să și le gestioneze la ele acasă. Franța, Germania sunt ele însele în găleată, Italia nu are de ce să se bage, Statele Unite au o agendă care nu e neapărat ostilă lui Georgescu, atâta vreme cât acesta nu le va afecta interesele strategice în zonă. Falimentul democraților și al lui Biden e falimentul vechiului model democratic. Acum toată lumea redescoperă roata suveranității. Va fi mai bine?
Am îndoieli, tocmai pentru că sunt un conservator prea convins. Ceea ce știu e că, la anul pe vremea asta, ascultând mesajul președintelui la miezul nopții, vom închina un pahar de apă de la robinet, în picioarele goale și vom asculta apoi șirul nesfârșit de manele patriotice de pe toate programele de televiziune. Dacă vom avea curent.
Benzina va costa, firește, un leu litrul pentru că se va tăia un zero de la coada bancnotei de 10, iar visul tuturor românilor se va împlini – acela de a fi bugetar, într-o economie naționalizată. Care va avea probabil soarta uzinei Semănătoarea din București, unde în anii ‵90 sindicatele s-au împotrivit cumpărării ei de către New Holland, sub sloganul "Nu ne vindem țara".
Vom fi mândrii stăpâni ai unei țări prea sărace pentru a fi măcar și colonie. Noi să fim sănătoși și toate visele ni se vor împlini. Dumnezeu nu ne va lăsa însă și am convingerea că va trebui să trecem și prin această experiență, pentru a consuma rapid toate reziduurile istoriei, pentru a ne găsi calea unei maturizări naționale.
La mulți ani!
P.S. Vă mărturisesc că nici nu mă interesează cine e sau a fost în spatele lui Georgescu. Nici nu mai contează. Acum avem de a face cu o majoritate față de care nu mai există replică. Nici politică, internă sau externă. E aceeași veche dilemă, pe care civilizațiile occidentale n-au înțeles-o niciodată, pentru că nu au trecut prin ea. Și la care nici noi, care am trăit comunismul, nu am găsit răspuns încă, dar poate il vom găsi peste cel mult cinci ani. Nu poți lupta cu mijloace democratice împotriva totalitarismului. Iar dacă totalitarismul e vocația într-un moment istoric a unui popor, el însuși trebuie să și-o asume. Dar împreună cu consecințele.
