Veșnic incomod. Serghei Kovalev, disidentul rus cu origini ucrainene care a prezis că venirea lui Putin la Kremlin însemna transformarea Rusiei într-o dictatură de factură chekistă. În perioada URSS, a fost deportat în Magadan pentru “antisovietism”

În Rusia este foarte greu spre imposibil să găsești, atât în “istoria” recentă și actuală, cât și în cea modernă și contemporană, personalități care să se diferențieze de gloata obedientă și îndoctrinată de tătuci, sau să nu fie contaminate într-un fel sau altul de imperialism velicorus. 

Totuși, asemenea personalități au existat dintotdeauna, dar, din cauza regimurilor veșnic dictatoriale de la Moscova, ele au fost fie reduse la tăcere, fie deportate, fie băgate în temnițe, fie marginalizate, fie ucise. Vom vorbi astăzi despre unul dintre cei mai proeminenți activiști pentru drepturile omului din URSS și Federația Rusă – disidentul Serghei Kovalev. 

Poate nu întâmplător, Serghei Kovalev s-a născut pe 2 martie 1930, pe teritoriul Ucrainei (atunci ocupate), în familia unui lucrător feroviar ucrainean din regiunea Sumy. De la vârsta de doi ani, viitorul activist pentru drepturile omului s-a mutat și a locuit cu părinții săi în așezarea Podlipki de lângă Moscova. 

Activitățile lui Kovalev în domeniul drepturilor omului au început la Institutul de Biofizică, unde s-a alăturat după ce a absolvit Facultatea de Biologie a Universității de Stat din Moscova. În 1966, când disidenții Andrei Sinyavsky și Yulia Daniel au fost arestați pentru “agitație” și “propagandă antisovietică”, Kovalev a organizat la Institut o strângere de semnături sub forma unei scrisori în sprijinul acestora. În 1968, după ce tancurile sovietice au invadat Praga, Kovalev însuși a devenit un participant activ al mișcării disidente, iar în 1970 a fost nevoit să demisioneze din institut sub presiunea superiorilor săi.

Fiind om de știință, din cauza activităților sale, și-a pierdut locul de muncă și a devenit, am putea spune, un disident profesionist. În mai 1969, s-a alăturat Grupului de inițiativă pentru apărarea drepturilor omului în URSS, care a fost, de fapt, prima asociație de opoziție din țară. Începând cu 1971, a fost unul dintre principalii colaboratori ai publicației “Cronici ale evenimentelor curente”, o revistă disidentă în care autorii – majoritatea activiști pentru drepturile omului – documentau încălcările drepturilor omului din URSS. 

Trei ani mai târziu, Kovalev a fost arestat și acuzat de agitație și propagandă antisovietică. Pentru disidenți, Codul Penal al URSS conținea articolele 70 (“agitație și propagandă antisovietică”) și 193 (“diseminarea de invenții deliberat false care defăimează sistemul sovietic”). Primul prevedea o pedeapsă de până la opt ani de închisoare, iar al doilea de până la trei ani, limita dintre cele două fiind destul de arbitrară. Kovalev a fost tratat cât se poate de aspru. Exact un an mai târziu, instanța, care din anumite motive a avut loc la Vilnius, capitala Lituaniei ocupate, l-a condamnat la șapte ani într-o colonie penală și trei ani în exil. La proces, în susținerea lui Kovalev a venit Andrei Saharov, un alt disident important din URSS. Kovalev și-a ispășit pedeapsa în lagărul Perm 36, un cunoscut loc de detenție politică, iar exilul s-a consumat în Magadan. 

Kovalev s-a întors la Moscova abia după 13 ani. După ce a fost eliberat, el a trăit încă trei ani în Tver, unde a lucrat ca paznic, și abia apoi, când a putut obține un permis de plecare, s-a întors în capitală. 

Deputat

La sfârșitul anilor '80, când viața politică a țării a început să se schimbe, în contextul reformelor gorbacioviste (Perestroika/Glasnost etc.) Kovalev (cu sprijinul lui Andrei Saharov) a decis să participe la alegeri. În martie 1990, el a fost ales deputat popular al RSFSR într-unul dintre districtele Moscovei. Trebuie spus că Serghei Kovalev este și singurul disident cunoscut din perioada sovietică care a reușit să intre în politică și să ocupe funcții publice în noua Rusie.

În Sovietul Suprem, Kovalev a preluat funcția de președinte al Comitetului pentru drepturile omului și a fost principalul apărător oficial al drepturilor omului din Rusia. A fost coautor al Declarației drepturilor omului și a drepturilor civile adoptate în RSFSR în ianuarie 1991 și a participat la redactarea celui de-al doilea capitol al Constituției, dedicat drepturilor și libertăților cetățenilor. Acesta include, printre altele, articolul 29, care garantează tuturor libertatea de gândire și de exprimare și interzice cenzura. 

Din 1990 până în 2003 a fost membru al Sovietului Suprem și al Dumei de Stat, în 1990-1993 a fost șeful Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, în 1994-1995 a fost primul comisar prezidențial pentru drepturile omului, iar în 1996-2003 a fost membru al APCE.

“Am reușit să adoptăm Constituția. A doua parte a acesteia este aproape perfectă, cu câteva excepții. Mi-e rușine că am ratat una. Spunea că președintele nu poate avea mai mult de două mandate. Ar fi trebuit să ne oprim aici, dar un diavol a avut tupeul să mai adauge un cuvânt, “consecutive”. Asta este groaznic. Anume pe asta se ține Vladimir Putin”, declara Kovalev în unul dintre ultimele sale interviuri, din 2020 (detalii AICI).

În 1991, Comitetul pentru Drepturile Omului, prezidat de Kovalev, a elaborat și a adoptat mai multe legi importante prin intermediul Sovietului Suprem, inclusiv legile “privind reabilitarea victimelor represiunii politice” și “privind starea de urgență”. La sfârșitul lunii decembrie 1991, Kovalev a votat în favoarea ratificării Acordului de la Belovezh privind desființarea URSS. La începutul anului 1994, funcția de Ombudsman pentru drepturile omului a apărut în Rusia. Kovalev a fost prima persoană care a fost numită în această poziție. 

Atenția constantă a lui Kovalev era concentrată asupra situației din locurile de privare de libertate, pe care o cunoștea din experiența personală. În special supraaglomerarea și condițiile de viață dificile din centrele de arest preventiv, situate în cea mai mare parte în clădiri de construcție țaristă. 

Invazia și războiul Rusiei împotriva Ceceniei

Șederea sa lângă Kremlin a fost de scurtă durată. A început războiul din Cecenia, pe care Kovalev îl considera nedrept și inutil. El a criticat decizia de a folosi forța militară și a considerat că trupele ar trebui retrase din Cecenia. Din decembrie 1994, Kovalev a desfășurat o misiune de Ombudsman pentru drepturile omului în Cecenia. Misiunea nu a avut nicio autoritate oficială – activitatea sa a fost coordonată de Centrul pentru Drepturile Omului Memorial (azi scos în afara legii de către regimul Putin). În cadrul acestuia, deputați, jurnaliști și personalități publice s-au deplasat la Groznîi în încercarea de a se angaja în negocieri de pace și de a rezolva unele probleme umanitare, în principal schimbul de prizonieri și căutarea persoanelor dispărute. 

La 31 decembrie 1994, trupele federale au început asaltul asupra orașului Grozny. În acel moment, Kovalev, împreună cu mai mulți deputați din Duma de Stat, activiști pentru drepturile omului și jurnaliști, se afla la palatul prezidențial al lui Dzhokhar Dudayev, președintele Republicii Cecene Ichkeria, pentru negocieri. În iunie 1995, după ce a părăsit postul de ombudsman, Kovalev a devenit negociator cu militanții lui Shamil Basayev, care au ocupat un spital din Budennovsk. Împreună cu un grup de jurnaliști și deputați, el s-a deplasat la spitalul capturat, unde erau reținute peste 1 500 de persoane. În urma negocierilor, militanții au eliberat o parte dintre supraviețuitori, iar Kovalev însuși, împreună cu alți negociatori, a devenit ostatic voluntar – ei și alți 130 de ostatici au călătorit în autobuze cu teroriștii, devenind o garanție că militanții vor putea pleca în viață. După ce autobuzele au ajuns în Cecenia, ostaticii au fost eliberați. În aprilie, în timpul luptelor pentru Bamut, ar fi reușit să-l convingă pe Khaikharoev să renunțe la intenția sa de a ucide cinci prizonieri ruși după fiecare bombardament al satului.

În ianuarie 1995, Duma de Stat a condamnat activitățile “misiunii Kovalev”. În martie, a părăsit postul de comisar prezidențial pentru drepturile omului: “Am considerat că este de datoria mea să rămân, deși “pe bază de voluntariat”, în funcțiile mele din cadrul organelor puterii de stat atât timp cât acest statut îmi permitea să mă opun tendințelor antijuridice și antiumane din politica de stat, cel puțin în unele cazuri. Poate că nici acum aceste oportunități nu sunt complet epuizate. Dar nu mai pot lucra cu președintele, pe care nu îl consider nici un susținător al democrației, nici un garant al drepturilor și libertăților cetățenilor țării mele”, a scris Kovalev într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Elțin la începutul anului 1996. La alegerile din 1996, Kovalev s-a opus realegerii lui Elțîn pentru un al doilea mandat și l-a susținut pe Grigorii Iavlinski.

Din 1993 până în 2003, Kovalev a rămas deputat al Dumei de Stat, fiind reales în cele trei convocări ale acesteia. Din 1996, Kovalev a fost membru al Adunării Parlamentare a Europei, mai întâi pe listele partidului Yabloko și apoi din partea partidului SPS. Dar în 2000, fracțiunea SPS l-a retrogradat în funcția de membru adjunct al APCE, privându-l astfel de dreptul de vot. Extremistul și putinistul neonazist Dmitri Rogozin, pe atunci președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei și șef al delegației parlamentare ruse la APCE, a aprobat decizia, afirmând că Kovalev “a exprimat poziții antirusești”. Kovalev a părăsit Duma în 2003, după ce partidul Yabloko, din partea căruia a candidat, nu a reușit să treacă pragul necesar de 5 % la următoarele alegeri. 

Veșnic incomod, mereu în opoziție cu tiranii

La alegerile prezidențiale din 2000, Kovalev l-a susținut pe Grigori Iavlinski, declarând că Vladimir Putin este un “vector care urmărește să construiască un stat polițienesc autoritar” (și a avut dreptate). În 2001, el a luat cuvântul în apărarea canalului de televiziune NTV. În 1993, Kovalev a co-fondat partidul Alegerea Democratică a Rusiei, dar după ce acesta a fost transformat în Uniunea Forțelor de Dreapta, s-a îndepărtat de el din cauza sprijinului acordat de liderii partidului, Chubais și Kirienko, lui Putin, iar în 2006 s-a alăturat oficial partidului Yabloko.  A criticat războiul din 2008 împotriva Georgiei, precum și anexarea Crimeii, pe care a numit-o o “aventură” și o “amenințare la adresa întregii lumi”. 

“Kovalev a fost un liberal pro-occidental declarat. A avut o mulțime de conflicte în domeniul politic rusesc și, după un timp, a devenit inacceptabil să rămână în interiorul discursului politic. Când s-a retras, a scăpat cu bine pentru că nu a fost închis, nu a fost inclus în organizații și agenți indezirabili și și-a trăit viața ca un nonconformist ireconciliabil”, își amintește politologul și jurnalistul Georgy Bovt (detalii AICI). 

Activistul pentru drepturile omului Lev Ponomarev crede că Kovalev, spre deosebire de mulți alți politicieni, a ajuns la putere pentru a lupta pentru drepturile omului. “Nu a fost singurul disident din perioada sovietică, dar foarte mulți oameni nu doreau să se implice în politică. Iar el a mers la alegeri și a jucat un rol-cheie acolo, deoarece a fost înființată o comisie pentru drepturile omului – într-un fel, bazele parlamentarismului rus au fost puse în acest mod”, a declarat Ponomarev.

Potrivit acestuia, Kovalev a fost un opozant al noului guvern încă de la început. El își amintește cum, la o reuniune a democraților organizată înainte de alegerea lui Putin, Kovalev a fost unul dintre puținii care au refuzat categoric să îl susțină pe noul președinte: “În mare măsură, tot ceea ce a prevăzut Kovalev despre Putin s-a întâmplat”, a conchis Ponomarev. 

Serghei Kovalev a murit la vârsta de 92 de ani, pe 9 august 2021. 

Mai multe informații despre personalitatea lui Serghei Kovalev citiți AICI, AICI, AICI și AICI.