Viktor Orban, Rusia și separatismul în vestul Ucrainei. O așa-zisă “autonomie” pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia – un proiect 100% rusesc. La fel de rusească este ideea unei “autonomii speciale” pentru minoritatea românească din nordul Bucovinei, sau pentru secuii maghiarizați din inima României

În presa din Ungaria, dar și în presa rusească se discută activ, în special începând cu anul 2014, anul în care Rusia a declanșat un război la scară limitată împotriva Ucrainei și a est-ucrainenilor, anexând ilegal Crimeea, o parte din Donețsk și Luhansk, despre ideea unui așa-zis proiect de “autonomie” pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia. 

Punerea într-un context a evenimentelor din estul Ucrainei, cu obsesiile autonomiste referitoare la vestul Ucrainei ale putinistului Viktor Orban nu a fost deloc o coincidență, la fel cum nu este o coincidență astăzi că epicentrul urban al Transcarpatiei, Ujhorod, NU a fost vizat de niciun atac cu rachete și drone rusești ucigașe de la începutul războiului genocidar și de ocupație pe scară largă al Rusiei în Ucraina (detalii AICI). 

În realitate, așa-zisele ”autonomii” smulse din trupul Ucrainei sau României nu reprezintă decât niște preludii la posibile viitoare acțiuni de anexare armată, anexări care, fie că sunt din contul României, fie din contul Ucrainei, sunt susținute cu ambele mâini de către Kremlin. Cea mai bună dovadă în acest sens o avem în modul obsesiv și nonșalant în care presa rusă tratează despre așa-zise “modificări” ale granițelor maghiaro-române și maghiaro-ucrainene, dar și despre sprijinul pe care Rusia l-ar putea acorda Ungariei pentru a o ajuta în acest sens.  

Paradoxul în cererile maghiaro-FSB-iste referitoare la conferirea unor autonomii zise ”speciale” pentru etnicii maghiari din Transcarpatia, dar și pentru etnicii români din nordul Bucovinei, constă tocmai în caracterul minoritar al acestor populații în respectivele ținuturi. Atât în Transcarpatia, cât și în nordul Bucovinei ucrainenii alcătuiesc majoritatea covărșitoare a populației. Conform recensământului ucrainean din 2001, în Transcarpatia ucrainenii alcătuiau 80,51 % din populația ținutului, urmați de maghiari, care alcătuiau 12,08 %, de români - 2,56 %, ruși - 2,47 %, țigani/rromi - 1,12 %, slovaci - 0,45 %, germani - 0,29 % etc (detalii AICI).

În nordul Bucovinei, conform recensământului din 2001, ucrainenii numărau aproape 700.000 de locuitori, mai exact 693.000 de locuitori, ceea ce înseamnă 68% din totalul populației, urmați de români (plus românii care au insistat să se identifice drept ”moldoveni”) – 19,8 %, rusini (subgrup etnic ucrainean) și etnici ruși - 4,1 %, polonezi - 0,4%, plus populații nesemnificative de belaruși și evrei. 

Însă ungurii sunt obișnuiți cu astfel de proiecte, adică cu născocirea unor situații în care minoritarii să îi domine pe majoritari – să ne amintim doar de condiția românilor din Transilvania anilor ce au precedat Marea Unire de la 1918, români care, deși majoritari fiind, erau inferiorizați în raport cu mai puțin numeroșii maghiari, așa-zisa “națiune titulară, elitară”. Să creezi așa ceva în secolul XXI, în state naționale și unitare ca România și Ucraina (detalii AICI), nu înseamnă decât să pui bazele unor războaie civile. România și Ucraina ar trebui să fie unite în respingerea, cu toate mijloacele, a acestor proiecte-bombe cu ceas ruso-maghiare de pe teritoriul lor național.