EXCLUSIV Interviu. Teologul și profesorul Radu Preda: Dacă o votați pe Elena Lasconi, susțineți direcția euro-atlantică a României. Dacă îl votați pe Călin Georgescu, România redevine un satelit al Rusiei și riscăm să ne întoarcem în lagărul în care am stat aproape o jumătate de secol

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, teologul și profesorul Radu Preda explică faptul că, în realitate, românii chiar nu au o altă alternativă decât Elena Lasconi la alegerile de duminică. La polul opus, Georgescu este candidatul Rusiei, o eventuală victorie a acestuia reprezentând un dezastru de proporții uriașe pentru România. Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul. 

Răzvan Gheorghe: Părinte Radu Preda, v-ați exprimat susținerea pentru candidatura Elenei Lasconi încă din vara aceasta. De ce ați făcut-o? 

Radu Preda: Când mi-am exprimat, acum câteva luni, în vara anului acesta, sprijinul pentru Elena Lasconi, foarte mulți prieteni din mediul eclezial, dar nu numai și-au exprimat nedumerirea și chiar mi-au semnalat, umoristic, faptul că fie sunt dus cu capul, fie am așa, un idealism la limita distopiei. Ori eu am văzut atunci ceea ce acum, sper, vede din ce în ce mai multă lume, că alternativa de a înnoi actualul sistem politic nu poate veni de la sistemul însuși. S-a văzut și în cazul așa-zisului candidat independent – Georgescu –, care ne-a făcut să  revenim în lumea lui Păcală, dar, sigur, e vorba despre un Păcală postmodern, fără hazul garantat al lui Păcală cel tradițional, popular.  S-a văzut că, până la urmă, din exteriorul sistemului, plus-minus, poate să vină altcineva care să reformuleze datele fundamentale ale exercițiului public al puterii. 

Reporter: Care sunt motivele ce v-au făcut să o susțineți pe Elena Lasconi de la bun început? 

Radu Preda: Am făcut-o din două considerente. În primul și-n primul rând, am văzut onestitatea acestei persoane, onestitate exprimată inclusiv prin faptul că nu a ascuns, cu riscul ulterior de a fi văzută rău de propriul partid, că a votat pozitiv la Referendumul pentru Familie. Apoi, m-a convins faptul că are un anumit tip de spontaneitate necontrolată și nepozată, ceea ce, sigur, în ochii unora și a altora seamănă cu lipsa unui profesionalism politic, ba chiar, unii au acuzat-o de lucruri și mai grave. Sigur, se poate intra în detalii biografice, dar acestea nu mai sunt sugestive și reprezentative – e ca și cum noi am cere de la un om politic să fie perfect, să fie suma tuturor virtuților unei națiuni, care oricum arată în ansamblu nu prea glorios, cultural vorbind.

Or revenind, atașamentul meu pentru persoana Elenei Lasconi nu are nimic de-a face cu un eventual cec în alb pe care l-aș fi dat partidului, adică USR-ului, pentru că nici eu și nici alții nu putem împărtăși anumite perspective, care, din punct de vedere teologic sau din perspectiva moralei creștine, ridică mari semne de întrebare. Numai că trebuie să ai un discernământ, adică problematica asta a LGBT-ului nu este singura care definește USR-ul, obiectiv vorbind. În scurta guvernare a USR-ului în coaliție, eu am văzut că USR are și doctrină politică. Are și o perspectivă asupra bunei administrații locale și centrale, adică are mult mai multe aspecte, care cumva sunt subsumate, în mod abuziv – fiindcă vorbim despre ideologia în ideologie – în chestiunea unilaterală a LGBT-ului, care, sigur, e o chestiune ce ațâță spiritele, dar care, repet, nu e unica și care pentru moment este realmente marginală. 

Și oricum, tematica ține de Parlament, de faptul că oamenii politici, fie că sunt în Parlament, fie că sunt în alte poziții, trebuie să țină cont de un aspect esențial: puterea politică în orice formă de manifestare nu instituie realități, ci le constată, le gestionează. Și ca atare, o eventuală reluare a acestei teme trebuie să fie foarte atentă pentru a ține cont de contextul cultural, religios, social în ansamblu – adică nu poți forța un corp public-social precum cel românesc să înghită pe nemestecate agende care nu-i sunt proprii. În acest caz, aș face din nou un apel la cei de la USR pentru a nu forța inutil – i-am avertizat de la bun început, a forța pe această temă este contraproductiv din punct de vedere electoral. Adică, dacă vreți, este o formă de orbire și de inadecvare să aduci în față teme care nu îți aduc votul, ci, dimpotrivă, stârnești un val de perplexitate și de adversitate. 

Reporter: Ce la transmiteți acelor din mediile bisericești care se codesc să pună ștampila pe Elena Lasconi? 

Radu Preda: Pentru cei din mediul bisericesc, a vota duminica aceasta cu Elena Lasconi nu este același lucru cu a vota pentru agenda USR-ului, asta nu se înțelege. Pentru că un președinte nu e un prim-ministru. Un premier duce la împlinire un program politic al partidului său, plus-minus, în funcție de ce condiționări mai sunt pentru a ajunge la o majoritate parlamentară funcțională. Dar odată ales, un președinte iese din structurile partidului care l-a propulsat. Ca atare, a o vota duminică pe Elena Lasconi nu e ca și cum ai vota programul USR sau USR-ul, ci persoana ca atare. Acest exercițiu electoral este cel mai personal cu putință care poate să aibă loc într-o democrație. La noi e altceva decât în America sau în Franța, unde președintele e fie echivalat cu puterea executivă, fie e parte a Executivului, neavând doar atribuții de reprezentare. 

A vota cu Elena Lasconi nu înseamnă decât a vota direcția unei țări, direcția mare a unei țări. Ce am văzut noi în ultima vreme e limpede – nu merită să te lași îmbătat cu apă rece, mai cu seamă în mediul eclezial, printre clerici și printre confrați, ajungând să crezi că cine rostește cuvintele ”Dumnezeu”, ”patrie”, ”pământ”, ”strămoși”, ”glie”, ”apă” sau mai știu eu ce… ar putea acoperi, dincolo de uzanța unor simple cuvinte, și o realitate. S-a văzut că în bună parte (dacă nu chiar toate în acest caz), astfel de cuvinte sunt golite de sens, dacă nu chiar sunt virusate de sensuri opuse. Așa încât, cei care mă acuză pe mine personal ca profesor de teologie și ca preot că, vezi Doamne, m-aș fi dat cu progresiștii,că aș fi unealta nu știu căror interese, că aș fi în solda nu știu cui… Nu sunt în solda nimănui, este vorba doar despre conștiința mea.

Readuc aminte un fapt. Ca profesor de teologie socială eu sunt chemat să fac o analiză a datului social tocmai din perspectivă teologică, dar perspectiva teologică nu este o perspectivă idealistă, ea are o dimensiune intrinsec realistă. Or în momentul în care, în mod realist, constați că suntem demni de o cumpănă la propriu, ca să uzez de așa-zisul program al lui Georgescu, în momentul în care vezi că suntem la o cumpănă între continuarea direcției euro-atlantice de până acum, singura pe care o avem ca alternativă, și direcția filo-sovietică putinistă, e limpede că nu stai pe gânduri. Măcar și din perspectiva istoriei recente.

Reporter: Și astfel, mulți români ajung să facă jocurile Rusiei. 

Radu Preda: Da. Cei care cad în capcana retorică de a o respinge pe Lasconi doar pe motiv că, vezi Doamne, ar dori să facă sau să dreagă ceva în materie de minorități sexuale,  fac practic jocul Rusiei. Asta e problema. E limpede. Pentru că este exact același discurs pe care Rusia l-a aplicat atunci când a încercat, într-un fel sau altul, să justifice agresiunea față de Ucraina, să dea un fel de narativ dincolo de zgomotul armelor, spunând că trebuie să-i alunge pe cei ”stricați” și ”depravați” de la Kiev. Ori este evident că acest discurs va mai funcționa câtă vreme noi reducem libertatea lumii occidentale doar la acest capitol. Libertatea lumii occidentale înseamnă mult mai mult decât atât. Da, e limpede că Occidentul are și probleme din punctul de vedere al modului în care uneori libertatea este interpretată și chiar abuzată în definiția ei. Dar una peste alta, a fi pus în situația de a alege între libertate generic, inclusiv cu exagerările aferente și o presupusă, iluzorie, inexistentă puritate, inclusiv de credință sau de atitudine, este o mare capcană și o iluzie care evident că nu vine de la Dumnezeu. 

Și mai e ceva – un lucru duhovnicesc, aș îndrăzni să spun. Faptul că noi am ajuns în situația asta nu este doar rezultatul falimentului politic al partidelor de până acum, dar este, dacă vreți, și o lecție de smerenie dată din partea lui Dumnezeu, lecție dată unora care sunt foarte mândri că s-au născut români și ortodocși, de parcă ar fi meritul lor personal. Este o smetie și totodată o formă de smerenie care iată că ne readuce cu picioarele pe pământ. 

Dacă e să combatem anumite aspecte ale moralității în cazul LGBTului, dacă ar fi să combatem autentic și credibil aceste derapaje LGBT-iste, trebuie să dovedim că noi, pe plan heterosexual, suntem mai coerenți și mai consecvenți propriilor noastre crezuri. Adică, să avem mai puține avorturi, pentru că numărul lor e înfiorător, a depășit de mult pragul unui genocid în toată regula. Să nu mai avem atât de multe divorțuri – din trei cupluri, două sunt pe cale să se despartă sau s-au despărțit deja. Să nu mai avem violență domestică, să nu mai avem tot felul de concubinaje în toate formele cu putință. Să nu mai avem consum de droguri, să nu mai avem corupție, hoție și așa mai departe… Așadar, să arătăm că noi ăștia virtuoșii suntem pe măsura pretențiilor pe care le ridicăm și abia atunci să mai vorbim despre păcatele altora. Așadar, e foarte important să ne echilibrăm puțin, pentru că, altminteri, riscăm să ajungem în situații de polarizare din care câștigă cel care este prin chiar definiția scripturistică despărțitorul, învrăjbitorul, adică diavolul, care în grecește asta înseamnă: cel care dezbină. 

Cu aceste alegeri, cred că am ajuns la fundul sacului. Argumentativ, nu mai putem invoca credința, nu mai putem invoca spiritualitatea, în oricare formă a fost ea invocată, pentru a refuza participarea noastră cetățenească la treburile publice. Noi suntem într-o cetate a lumii de astăzi și de aici, aspirând, bineînțeles, la Împărăția lui Dumnezeu, dar deocamdată suntem în această cetate stătătoare. Or această cetate presupune din partea noastră realism și echilibru, nu exagerări și degenerări, tot felul de proiecții care nu sunt deloc conforme nu doar realității, ci nu sunt conforme teoriei, adică valorilor Evangheliei lui Hristos. 

Din acest punct de vedere,să nu se supere cei care, în cler mai cu seamă, vor primi din partea mea, direct sau indirect, explicații mai puțin plăcute, în sensul că le voi aduce aminte că, până la urmă, toate acestea înseamnă să nu-și tragă concluziile prezenței lor în lume, concluziile propriilor biografii care sunt într-o epocă dată și că se refugiază mintal, de o manieră lașă uneori, într-un ideal care este prost slujit în felul acesta. Nu poți să slujești un ideal atunci când nu înțelegi cum se poate el ancora la propriu în realitate, or realitatea e diversă, este pluriformă, nu poți să vizezi… la ce? La totalitarismul binelui?  Nu. Lucrurile sunt amestecate. Asta este lumea căzută în păcat. Noi trăim, de la facerea lumii, de la căderea protopărinților – căderea lui Adam și a Evei – într-o lume amestecată. De aceea, criteriile noastre sunt realismul și discernământul. Nu idealismul și nu forme de excludere a unora ca fiind ”răi” și de încurajare a altora ca fiind ”buni”. 

Avea părintele Galeriu o vorbă pe care o citează un bun prieten: ”Nimeni nu este rău-rău și nimeni nu este bun-bun”. Și de aceea fac apel la realism, or duhul realist și discernământul de care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, cred eu, să facem astăzi o alegere nu între cei credincioși și cei necredincioși, că ar fi o alegere falsă și, repet, ideologic ar face jocurile Rusiei, care numai credincioasă nu mai este, cel puțin la vârf. Ci este vorba între ceea ce vrem să fim, să devenim ca națiune, ca societate, și ceea ce unii plăsmuiesc în mințile lor bolnave că ar trebui să redevenim, adică să redevenim un stat satelit al Rusiei, să redevenim un lagăr așa cum l-am trăit timp de aproape o jumătate de secol în perioada comunistă. 

Așadar, realismul creștin îmi dictează mie, ca teolog, ca profesor, ca preot și ca tată de familie să aleg calea aceasta, care e calea europeană, euro-atlantică, pentru că, altminteri, de la Est nu ne-au venit decât tancuri, dincolo de crivăț. Tancuri, deportări,foamete – crime în masă,  așa cum spunea și Maia Sandu în întâlnirea ei recentă cu Elena Lasconi, la București. 

Așadar, demersul meu nu este pur teologic,fiindcă opțiunea pentru Elena Lasconi nu este o opțiune teologică, ci este o opțiune civică. Or acest civism nu a fost învățat de marea majoritate a acelora care-l susțin pe Georgescu. Dacă nu ai învățat lecția fundamentală a civismului e limpede că ai o problemă și în propăvăduirea idealului evanghelic, pentru că Mântuitorul el însuși ne dă exemple de civism – respectă legile, atrage atenția că el nu a venit să fie împărat, toți din epoca lui îl vedeau salvator de sub ocupația romană și El a spus nu, Eu n-am venit să fac revoluție anti-romană împotriva ocupației Romei în Orient, ci am venit să fac o revoluție împotriva ocupației păcatului. 

Eu zic că de luni încolo, inclusiv la nivel teologic va trebui să evaluăm în ce măsură noi, ca teologie, ca Biserică, ca propăvăduire, ca formă de catherizare a acestei națiuni ne-am făcut finalmente datoria. Când există această confuzie între cetățenia pământească și Împărăția lui Dumnezeu, cetățenia spirituală, e limpede că riscul de a cădea în tot felul de schizofrenii și alte patologii conexe e unul foarte mare. Și asta face rău nu doar Bisericii, ci mai cu seamă face rău societății și credibilității pe care noi ca oameni creștini-ortodocși o mai avem în mijlocul unei lumi care este oricum plurală, oricum multiformă, oricum foarte dinamică și prin instrumentele digitale, cum vedem, este din ce în ce mai nesigură, mai labilă, mai fluidă.