Acțiunile întreprinse de Rusia în România. Ioana Constantin cere guvernării PNL-PSD să ofere clarificări suplimentare. Unul din aspectele ce trebuie lămurite ține de oligarhul fugar Ilan Șor


Acțiunile întreprinse de Rusia în România. Ioana Constantin cere guvernării PNL-PSD să ofere clarificări suplimentare. Unul din aspectele ce trebuie lămurite ține de oligarhul fugar Ilan Șor

În contextul în care sunt așteptate în prezent clarificări de la autoritățile abilitate referitoare la acțiunile pro-ruse ale prezidențiabilului AUR George Simion, jurnalista Ioana Constantin pune pe tapet o serie de alte chestiuni stringente ce trebuie clarificate și care țin de influența exercitată de Rusia asupra vieții politice de la București și Chișinău. 

De pildă, jurnalista Ioana Constantin atrage atenția că o investigație realizată de presa de la Chișinău arată că rețeaua pro-rusă deținută de oligarhul fugar Ilan Șor în Republica Moldova a folosit inclusiv VPN-uri românești în cadrul campaniei prin care a încercat să submineze referendumul privind integrarea europeană a celui de-al doilea stat românesc. 

Totodată, Ioana Constantin adresează Guvernului PSD-PNL și instituțiilor abilitate din subordine o serie de întrebări privitoare atât la afacerile rusești în domeniile strategice din România, cât și în legătură cu ascensiunea partidului pro-rus AUR. 

"Campania asta e un ospiciu, o regie totală și un film cu proști. Dar dacă tot m-au auzit oamenii lui Ciolacu ieri și s-au trezit că SIE avea treabă în povestea asta cu Simion și va cere R. Moldova și Ucraina acord pentru desecretizarea informațiilor, mai am niște întrebări:

1. Într-o investigație de presă din Moldova apar date clare că rețeaua pro-rusă ȘOR a folosit VPN românesc. Rețeaua lui ȘOR a vărsat 100 mil. euro pentru a cumpăra voturi si pentru a deturna referendumul din R.Moldova. Sunt date publice încă din luna octombrie. În R. Moldova influențarea alegerilor de aceste rețele criminale via Rusia a fost pe agenda CSAT, au fost zeci de percheziții, rețineri și s-au confiscat zeci de milioane de dolari.  

Jurnaliști și demnitari din R. Moldova admit că rețeaua poate fi folosită și în România la alegeri.

La noi, nu s-a vorbit nimic public. A făcut statul român verificări, ce se poate comunica publicului larg? S-a folosit VPN românesc?  

2. În această primăvară, R. Moldova informa inclusiv public că mai multe autocare cu manifestanți plătiți de Șor (deci, de Rusia) vin la București la summitul liderilor europeni pentru a participa la protestul AUR. A făcut statul român verificări, ce se poate comunica publicului larg, ce implicare a avut partidul AUR, dar liderul AUR Simion?  

3. Oameni de bază și rude ale pro-rușilor de Chișinău (Dodon, Șor, Stoianoglo) fac afaceri în România, inclusiv în domenii în siguranță națională. Ce acțiuni a întreprins statul român, cum au acces la afaceri din domeniul strategic oameni contactați la Rusia și finanțați de Kremlin?  

4. George Simion care are Interdicție în R. Moldova este membru al comisiei parlamentare comune cu R. Moldova, comisia de integrare Europeană. De ce l-au păstrat PSD și PNL în această comisie?  

5. Care este implicarea PSD și PNL (da, am scris ambele partide) în umflarea scorului AUR&SOS pentru a crea în Parlament un pol extremist de min.25%-30% care să justifice un nou guvern “de stabilitate”, sunt pe lista AUR și lista SOS, plasați membri PSD și PNL sau rude ale acestora?", scrie Ioana Constantin într-o postare publicată în data de 15 noiembrie pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.