Pe 12 septembrie, Uniunea Europeană a anunțat oficial ridicarea sancțiunilor pe care le-a impus atât împotriva Violettei Prigozhina, mama răposatului fondator al companiei militare private (PMC) "Wagner", Yevgeny Prigozhin, cunoscut și sub numele de "bucătarul lui putin”, cât și contra lui Nikita Mazepin, fiul oligarhului bieloruso-rus Dmitri Mazepin.
Prigozhina și Mazepin Jr. fuseseră adăugați pe lista de sancțiuni a UE imediat după începutul invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei, pe fondul legăturilor lor directe cu persoane care au un impact semnificativ asupra războiului. Sancțiunile au presupus înghețarea bunurilor pe care aceștia le dețineau în UE și interzicerea intrării pe teritoriul blocului european.
În luna septembrie a acestui an, sancțiunile împotriva celor doi au fost ridicate în urma deciziilor Curții UE din Luxemburg - în cazul Violettei Prigozhina, decizia a fost luată în martie 2023, iar în ceea ce-l privește pe Mazepin Jr., hotărârea s-a luat în luna martie a anului curent.
Citiți în cele ce urmează ce legătură au Prigozhina și Mazepin Jr. cu genocidarea ucrainenilor de către rusia și cum a justificat Uniunea Europeană ridicarea sancțiunilor pe care le impusese împotriva lor.
Mama "bucătarului lui putin" și patronajul companiilor fiului ei
Violetta Prigozhina a fost sancționată aproape imediat după debutul invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei. Motivul principal nu a constat în legăturile ei de familie cu proprietarul PMC, entitate care a fost recunoscută ca organizație teroristă de Adunarea Parlamentară a OSCE, ci faptul că deținea Concord Management and Consulting, care aparține Grupului Concord fondat de fiul ei, Yevgeny Prigozhin, precum și alte companii asociate cu acesta.
La acel moment, Consiliul UE a considerat că Violetta a sprijinit acțiuni și politici care au subminat integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
La scurt timp după aceea, Prigozhina a atacat decizia la Tribunalul Uniunii Europene pentru a fi ridicate restricțiile impuse asupra ei. Apărarea ei a susținut în instanță că, începând cu anul 2017, Prigozhina nu mai a mai patronat Concord Management and Consulting, deși a deținut acțiuni la companie.
Instanța i-a admis cererea, iar în martie 2023 a decis că, spre deosebire de fiul ei, Prigozhina nu a fost responsabilă pentru acțiunile care au încălcat suveranitatea Ucrainei.
Potrivit explicației instanței, "documentele cazului sugerează că doamna Prigozhina nu mai deține Concord Management and Consulting din 2017, deși avea acțiuni în cadrul companiei".
În plus, la momentul adoptării actelor în litigiu, Consiliul UE nu a putut demonstra că aceasta deținea alte întreprinderi legate de fiul său.
"Chiar dacă Yevgeny Prigozhin este responsabil pentru acțiunile care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, legătura dintre doamna Prigozhina și fiul ei, așa cum a fost stabilită la momentul actelor contestate, se bazează exclusiv pe relația lor de familie și, prin urmare, nu este suficientă pentru a justifica includerea ei pe listele de sancțiuni ca răspuns la anexarea ilegală a rusiei asupra Crimeei și Sevastopolului, în martie 2014, și față de acțiunile de destabilizare ale rusiei în estul Ucrainei", se arată în explicația instanței.
Oligarhul care finanțează războiul și al său fiu pilot
Nikita Mazepin a fost pilot de Formula 1 până în martie 2022, când echipa americană Haas i-a reziliat contractul pe fondul războiului la scară largă dus de rusia contra Ucrainei.
În același an, Consiliul UE i-a impus sancțiuni în contextul legăturii avute cu tatăl său, Dmitri Mazepin, un oligarh ruso-belarus.
La acea vreme, Consiliul UE considera că Mazepin era sponsorul principal al fiului său în echipa Haas de Formula 1. În tot acel timp, oligarhul a sprijinit în mod deschis războiul rusiei împotriva Ucrainei prin implicarea sa în sectoarele economice care asigură kremlinului fonduri pentru armată.
Cu toate acestea, la începutul anului 2024, Mazepin Jr. a câștigat un proces în instanța UE, care a decis să-l elimine pe fostul pilot de Formula 1 de pe lista sancțiunilor. Instanța nu a putut strânge suficiente dovezi ale legăturilor financiare cu Mazepin Sr.
"Legătura familială cu tatăl său, omul de afaceri rus Dmitri Mazepin, este insuficientă pentru a-l considera legat de tatăl său prin interese comune și, prin urmare, pentru ca el să rămână pe aceste liste", se arată în hotărârea instanței.
Esența elitei ruse
Este important de menționat că atât Violetta Prigozhina, cât și Nikita Mazepin nu au condamnat vreodată războiul împotriva Ucrainei. Mai mult, ei continuă să mențină legături cu indivizi care susțin în mod deschis războiul.
De fapt, este de departe de a fi primul caz al unei astfel de "ipocrizii" din partea membrilor elitei ruse. Ei au lucrat ani de zile pentru a sprijini regimul totalitar, susținând atât agresiunea militară, cât și economică împotriva mai multor țări, dar bucurându-se în același timp de "privilegiile" occidentale.
În ciuda faptului că proclamă că în țările occidentale există derapaje de la valorile pe care ei le consideră tradiționale, înalții oficiali ruși aleg în mod curios să-și trimită copiii departe de autocrație pentru a se bucura de vieți luxoase exact în acele țări occidentale.
De exemplu, Yelizaveta, fiica secretarului de presă al kremlinului, Dmitri Peskov, internă a companiei Louis Vuitton, a obținut o diplomă în marketing la o școală de afaceri franceză și a fost stagiară în Parlamentul European. Ea însăși notează că se simte "mai bine într-un mediu european, deoarece sistemul de învățământ rus este un adevărat iad".
Potrivit Fundației Anticorupție, Peskova și mama ei au achiziționat în 2016 un apartament de 180 de metri pătrați într-unul din cele mai scumpe cartiere ale Parisului pentru aproape două milioane de dolari.
Între timp, fratele ei vitreg - Nikolai Choles, fiul mai mare al lui Peskov, a crescut în Marea Britanie și a călătorit în întreaga lume cu avioane private.
Ministrul de Externe Serghei Lavrov nu face excepție. În 2017, a cerut o ordine mondială "post-occidentală", în timp ce și-a trimis fiica, Polina Kovaleva, la universități prestigioase din Londra și New York. Totodată, ea deține un apartament de 5,8 milioane de dolari într-o zonă de elită a Londrei.
Fiica mai puțin cunoscută a ministrului Lavrov, Ekaterina Vinokurova, a studiat la Universitatea Columbia din New York, unde a trăit timp de 17 ani înainte de a obține o diplomă de master la London School of Economics.
Proeminenta deputată a consiliului federației ruse, Elena Mizulina, care promovează activ narațiunile anti-occidentale, și-a trimis fiul, pe Nikolai, să studieze la Universitatea Berna din Elveția și la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Acum lucrează ca avocat și locuiește la Bruxelles.
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, este unul dintre cei mai vocali în amenințarea periodică a Occidentului cu o agresiune militară și chiar cu lovituri nucleare. Însă, asta nu l-a împiedicat pe fiul său, Ilya, să studieze la Universitatea din Massachusetts, SUA.
Nici vladimir putin nu face exceptie. Deși mulți dintre copiii săi sunt nelegitimi și ascunși cu grijă de kremlin, se știe că una dintre fiicele sale mai mari, Maria Vorontsova, s-a căsătorit cu un om de afaceri în Olanda, unde cuplul a locuit într-un apartament de 3,3 milioane de dolari.
O altă fiică, Katerina Tikhonova, deține un conac în Biarritz, Franța, cumpărat de fostul ei soț, Kirill Shamalov, de la prietenul de multă vreme al lui putin, oligarhul ruso-finlandez Gennady Timchenko.