Anul acesta, Kremlinul a făcut pași mari în rescrierea istoriei URSS, încercând astfel să ascundă ori să justifice crunta represiune a regimului comunist criminal în masă, potrivit publicației ruse independente Mediazona.
Luna aceasta a fost deferit publicității un proiect de ordin al procurorului general Igor Krasnov, care prevede "activitatea continuă de identificare și anulare" a deciziilor privind "reabilitarea și exonerarea" celor pe care regimul comunist i-a acuzat de "comiterea unor crime grave și deosebit de grave, crime de război, crime împotriva păcii și umanității".
În iunie, guvernul rus modificase deja conceptul de comemorare a victimelor represiunilor politice, în vigoare din 2015, eliminând caracterizarea represiunilor din URSS ca fiind "în masă" și susținând că amnistia din 1955 ar fi dus la "reabilitarea și albirea complicilor naziști și a trădătorilor Patriei".
Proiectul de ordin s-ar referi la cei condamnați pentru ”trădare” și ajutorarea naziștilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar aceste persoane nu au fost oricum niciodată supuse reabilitării, a explicat Grigory Vaypan, avocat al unei organizații pentru drepturile omului – ”Memorial” -, care a fost închisă de autoritățile ruse în 2022, deși a primit Premiul Nobel pentru Pace în același an.
"A fost anunțat oficial începutul unei campanii menite să priveze victimele represiunii sovietice de reabilitarea lor. Este josnic și oribil", a punctat Vaypan pentru Mediazona.
"Statul, după ce anterior și-a recunoscut vinovăția în persecutarea ilegală a unei persoane, spune acum: ‹Ne-am răzgândit!›. Va începe o identificare demonstrativă și o defăimare publică postumă a ‹colaboratorilor› și ‹banderiștilor›", avertizează el.
"Mass-media de stat va folosi aceste ocazii pentru a propaga ura și războiul", a adăugat.
Un avocat care a lucrat în Departamentul de reabilitare a victimelor represiunii politice din cadrul Procuraturii Generale între 2002 și 2005, Igor Volchkov, a precizat pentru Mediazona că deciziile privind reabilitarea celor condamnați pentru "activitate contrarevoluționară" ar putea fi supuse revizuirii. Asta va fi posibil întrucât proiectul lui Krasnov îi menționează pe "cei vinovați de comiterea unor infracțiuni grave și deosebit de grave", unde se încadrează și "agitația și propaganda antisovietică".
"Ei vor revizui postum, vor reprima din nou!", a atenționat Volchkov, reliefând astfel oroarea Rusiei teroristă și criminală în masă.
Și cei care studiază teroarea de stat sovietică vor avea de făcut față unor consecințe din '"cele mai sumbre", odată cu aprobarea sinistrului proiect de ordin al procurorului general Krasnov, a avertizat cercetătoarea Darya Khlevnyuk. Cercetătorii din domeniu memoriei terorii politice "au trebuit să facă în mod constant anumite avertismente, să evite să spună anumite lucruri, să nu-și aducă munca prea mult în atenția publicului", a explicat Darya Khlevnyuk, iar acum autoritățile dau "semnale clare că să faci asta este cu adevărat periculos".
"Unele dintre victimele prezentate de muzee, care sunt menționate în cărțile memoriale, ale căror nume sunt citite în timpul evenimentului memorial ‹Returnarea numelor›, vor fi declarate criminali", a precizat cercetătoarea, citată de Mediazona. "Potențial, cei angajați în păstrarea memoriei acestor oameni participă, într-un fel sau altul, la o așa-zisă ‹justificare a nazismului și la o falsificarea istoriei'", a conchis ea.