Băsescu scoate din arhivă un episod care-l bagă în corzi pe Geoană din perspectivă geopolitică. Așa-zisul prezidențiabil independent era deranjat, în 2005, de o declarație prin care erau atacate interesele Rusiei la Marea Neagră. Ce spunea actualul candidat: "E un afront adus Rusiei!"


Băsescu scoate din arhivă un episod care-l bagă în corzi pe Geoană din perspectivă geopolitică. Așa-zisul prezidențiabil independent era deranjat, în 2005, de o declarație prin care erau atacate interesele Rusiei la Marea Neagră. Ce spunea actualul candidat: "E un afront adus Rusiei!"

Se reaprinde disputa dintre fostul președinte Traian Băsescu și candidatul așa-zis independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană. Inițial, Mircea Geoană a simțit nevoia să vorbească despre starea precară de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu, spunând că din acest motiv nu va avea nevoie de serviciile lui în cazul în care va reuși să ajungă la Cotroceni. 

Concret, Geoană a spus, pentru Digi24, că îi poate folosi pe Klaus Iohannis sau pe fostul premier Dacian Cioloș "în plan internațional", dacă va câștiga alegerile prezidențiale. Întrebat dacă și pe Traian Băsescu, Geoană a răspuns: "Mai puțin, pentru că e într-o zonă de degradare biologică destul de importantă, în sensul că nu cred că își mai dorește viață publică, a spus că nu mai dorește. Este într-o perioadă din viață în care vrea să facă altceva și e bine să facă altceva, pentru că nu cred că a lăsat cea mai bună amintire. În sensul că a spus că nu mai vrea să facă viață publică".

Afirmația privind "degradarea biologică" a suscitat și mai multe critici în condițiile în care chiar asupra lui Mircea Geoană planează anumite semne de întrebare după gafa pe care a comis-o vorbind despre Regele Mihai. Intervievat miercuri, Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai I al României în timp ce vorbea despre discursul susținut de rege în Parlament, în anul 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Însă, Regele Mihai I a decedat în anul 2017 (mai multe detalii AICI). 

Astăzi, Traian Băsescu îi dă o replică usturătoare așa-zisului candidat independent la prezidențiale, care s-a perindat o vreme pe la NATO, deși are un trecut dubios din perspectivă geopolitică. Făcând revista presei, Băsescu amintește că, în cursul anului 2005, Geoană a condamnat virulent o declarație prin care erau atacate interesele Rusiei la Marea Neagră. Concret, președintele Traian Băsescu se arătase deranjat de influența pe care o are Rusia la Marea Neagră și pleda pentru rezolvarea acestei probleme. Drept reacție, pesedistul Geoană a spus că declarația președintelui Băsescu este "un afront adus Rusiei".

"Cel puţin eu îmi amintesc.  

Nu ştiu dacă şi Mircea Geoană, care susţine în presa de azi, că şi-a dedicat viaţa securităţii la Marea Neagră. Păi să vedem!

La 17.09.2005, în cadrul vizitei efectuate în SUA, în cadrul unei conferinţe susţinută în aula Universităţii Stanford am făcut următoarea declaraţie referitoare la securitatea la Marea Neagră:  

«Susţin internaţionalizarea Mării Negre, dar această variantă nu este acceptată de Rusia. Marea Neagră nu trebuie să rămână un LAC RUSESC».  

Reacţie promptă a domnului Mircea Geoană în presa internă:

«Preşedintele a greşit când a spus că Marea Neagră este un LAC RUSESC. Prin această afirmaţie, şeful statului a adus un afront atât Rusiei, cât şi statelor membre NATO. Aceasta reprezintă, pentru mine, una din cele mai grosolane erori de politică externă pe care le-am văzut în ultima perioadă. (...)» (Mircea Geoană, PSD/ «Naţional TV», «Mediafax», «Curierul naţional»)", scrie Băsescu într-o postare publicată pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.