EXCLUSIV DEZVĂLUIRI. Un sacrilegiu înfiorător: Mănăstirea Neamț a distrus în mod ilegal Cimitirul Eroilor de la Cărbuna unde încă odihnesc mii de eroi morți în luptele cu sovieticii din iunie 1944. Vacile pasc și urinează peste osemintele lor. Nimic nu mai amintește de vechiul cimitir și de jertfele soldaților noștri. Cum s-a ajuns aici

Podul.ro avertizează, în exclusivitate, cu privire la un sacrilegiu de proporții: odinioară situat pe un teren aparținând Mănăstirii Neamț, Cimitirul Eroilor din zona Schitului Cărbuna (satul Nemțișor) a fost desființat ilegal. De ani de zile, perimetrul face parte dintr-o pășune destinată vacilor, deși ascunde gropile comune a mii de soldați români morți în luptă cu sovieticii invadatori, în cele mai sângeroase încleștări din iunie 1944. E vorba despre rămășițele pământești ale eroilor noștri. 

Așa cum veți afla din cele ce urmează, desființarea Cimitirului Eroilor de la Cărbuna nu e numai o profanare și o batjocorire nedreaptă a memoriei lor, ci presupune și o serie de ilegalități.    

În volumul ”Război blestemat”, Dumitru Stan (fost paramilitar) relata cu acuratețe cum, mobilizați de Armată, tinerii paramilitari au transportat trupurile neînsuflețite ale eroilor, în căruțe trase de boi, până la Cimitirul din Cărbuna, unde i-au îmgropat în gropi comune. Era vorba despre soldații morți. Ofițerii și comandanții căzuți au fost duși cu mașinile în cimitirul de la Mănăstirea Neamț, înmormântarea acestora făcându-se în mod separat (gropi individuale și gardă de onoare).   

În luna iunie 1944, în zona Târgu Neamț au avut loc cele mai crâncene lupte de pe frontul din Moldova – la Căprărie Nemțișor, Culmea Pleșului, Valea Culesa și Borta Dracului. În aceste încleștări au pierit aproximativ 14.000 de ostași, dintre care 4000 erau români iar 10.000 erau sovietici. Da, acolo românii i-au învins pe sovietici, pricinuindu-le pierderi uriașe. Să nu uităm asta. Mulți dintre eroii români morți în acele lupte au fost îngropați în gropile comune din Cimitirul Eroilor de la Cărbuna. 

În timpul dictaturii comuniste, cimitirul a fost cumva ”ascuns”, fiind ignorat total din punct de vedere oficial. Motivația era duală: pe de-o parte, eroii noștri luptaseră împotriva Uniunii Sovietice, iar pe de altă parte, rușii suferiseră înfrângeri și pierderi usturătoare în acele încleștări. Chiar și-așa, sub comunism, preotul-paroh din satul Nemțișor – Vasile Ignatescu – oficia slujbe de comemorare în cimitir cu prilejul Înălțării Domnului și de Ziua Eroilor, slujbe la care participa întreaga suflare a comunității. 

Dacă nici măcar comuniștii nu au distrus cimitirul, iată că acest lucru a fost posibil în democrație. În mod ilegal. Și asta s-a întâmplat printr-o decizie a Mănăstirii Neamț, proprietara de drept a terenului, fără voia căreia așa ceva nu ar fi putut fi posibil. Până în anul 2000, Cimitirul Eroilor de la Cărbuna era amenajat, avea o troiță din lemn, era împrejmuit cu gard și exista o inscripție explicativă. După aceea, a fost distrus fără milă, mai exact, a fost ras de pe fața pământului – în prezent nimic nu mai amintește de fosta sa existență. 

Documentând o lungă perioadă acest sacrilegiu de proporții, domnul Vasile Durubală – al căruit tată s-a numărat, odinioară, printre paramilitarii care au cărat trupurile neînsuflețite ale eroilor noștri – atrage atenția că în perimetrul fostului cimitir încă se mai găsesc gropi comune pline cu rămășițe umane peste care pasc vacile. Asta în condițiile în care, în trecut, Mănăstirea Neamț a susținut că ar fi relocat osemintele. 

Mai mult, Vasile Durubală avertizează că distrugerea verchiului cimitir a comportat un lanț de ilegalități pentru care nimeni nu a fost tras la răspundere, deși exista cadrul legal pentru asta. Dezafectarea cimitirului (care NU este reală, întrucât acolo încă se află oseminte umane) s-a făcut fără niciun fel de aprobare din partea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și fără acordul Primăriei Comunei Vânători Neamț, conform prevederilor Legii nr. 379/2003, art. 38, lit. a, d și i, privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război. Mai mult, conform aceleași legi (articolului 38, lit. a, d și i), proprietarul de drept al terenului – Mănăstirea Neamț – avea obligația de a întreține în starea lor inițială și de a proteja aceste morminte și opera comemorative de război. În plus, o astfel de acțiune ar fi trebuit să respecte prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz. 

”Care a fost scopul acestui act de sacrilegiu? A fost oare doar pentru a oferi un loc de pășunat al turmei de vite în liniște?”, întreabă Vasile Durubală. 

În urmă cu mai bine de 30 de zile, dânsul a redactat un memoriu edificator al speței pe care l-a expediat în atenția Patriarhiei Române, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a Mănăstirii Neamț și a Primăriei comunei Vânători Neamț, solicitând reamenajarea Cimitirului Eroilor de la Cărbuna. Până în prezent, nimeni nu i-a răspuns. De asemenea, a informat și Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, dar nici de acolo nu a primit o clarificare cu privire la situație. În cele ce urmează vă prezint memoriul domnului Vasile Durubală: 

”Apel în vederea reamenajării Cimitirului Eroilor de la Cărbuna 

Către Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mănăstirea Neamț și Primăria comunei Vânători-Neamț 

Subsemnatul Durubală Vasile, domiciliat în Piatra Neamț, str. 1 Decembrie 1918, Nr. 36, bl. G6, sc. A, apt. 36, județul Neamț, pensionar militar MAI, cu reședința în localitatea Nemțișor, str. Erou Alexandru Moisei, nr. 381, județul Neamț, mă adresez dumneavoastră cu profund respect și un simțământ de responsabilitate față de memoria eroilor noștri, în numele multor români care își amintesc cu recunoștință de sacrificiile făcute de înaintașii noștri. Vă scriu pentru a vă aduce la cunoștință situația dureroasă a Cimitirului Eroilor dispărut din zona Schitului Cărbuna, satul Nemțișor, și pentru a solicita sprijinul dumneavoastră în vederea reamenajării acestuia.

Cu inimă grea și profundă îngrijorare, mă adresez Preafericirii și Înaltpreasfințiilor Voastre și Primăriei Comunei Vânători-Neamț, în numele a sute de români și credincioși care își amintesc cu evlavie și recunoștință de sacrificiile înaintașilor noștri. Este imperativ să restabilim onoarea și memoria Cimitirului Eroilor din zona Schitului Cărbuna, satul Nemțișor.

Cimitirul dispărut

Recent, împreună cu prietenii mei din copilărie, Viorel și Mitruț, am pornit într-o călătorie prin amintiri și istorie. Ne-am îndreptat spre zona Schitului Cărbuna, din satul Nemțișor, cu dorința arzătoare de a găsi locul unde, odinioară, se afla cimitirul eroilor căzuți în luptele din iunie 1944, în Căprărie Nemțișor, Culmea Pleșului, Valea Culesa și Borta Dracului (astăzi Mănăstirea Sfânta Cruce). Terenul care adăpostea amintirile și sacrificiile eroilor noștri, odată aparținând de IAS Dumbrava în timpul comunismului și acum în posesia Mănăstirii Neamț, ar fi trebuit să fie un sanctuar al memoriei.

Cu fiecare pas pe care îl făceam, simțeam cum amintirile copilăriei se suprapun peste realitatea prezentului. Ne-am dorit cu disperare să găsim măcar un semn, o cruce, o troiță care să marcheze locul unde eroii noștri își dorm somnul de veci. Dar, spre profunda noastră dezamăgire și mâhnire, cimitirul nu mai exista. Nici un simbol al recunoștinței nu mai era prezent acolo. Locul unde altădată se odihneau bravii noștri soldați era acum gol, lipsit de orice urmă de respect și memorie.

Cu inimile grele, am încercat să reconstituim locația cimitirului din amintirile noastre. Mitruț și-a amintit de un stejar lângă care era sprijinită o troiță de lemn. Am găsit acel stejar (foto sus), iar în trunchiul său am descoperit două bucăți de fier, rămășițe tăcute ale trecutului. Privind perimetrul, am restabilit din priviri locul unde, odinioară, lanțurile împrejmuiau cimitirul și piatra comemorativă inscripționată, puse de ieromonahul Casian Gafencu, mare iubitor de istorie, care a viețuit la Mănăstirea Neamț.

Tinerii paramilitari

Acești eroi au fost aduși aici cu căruțe cu boi de la locul luptelor, de către tineri premilitari mobilizați la acea vreme de armata română. Tatăl meu, pe atunci un tânăr de doar 17 ani, a fost unul dintre cei care au avut datoria grea și onorabilă de a transporta trupurile neînsuflețite ale soldaților căzuți în luptă. În acele vremuri grele, aceste căruțe cu boi au fost martore ale sacrificiului suprem, iar tinerii premilitari, în ciuda vârstei lor fragede, au jucat un rol crucial în a asigura un loc de odihnă pentru eroii noștri. 

Relatările din cartea „Război Blestemat” de Dumitru Stan descriu cu o deosebită sensibilitate și emoție cum tinerii premilitari, cu eforturi supraomenești, au transportat trupurile neînsuflețite ale eroilor în căruțe trase de boi și i-au dus la cimitirul din Cărbuna. În luna iunie 1944, în zona Târgu Neamț, au fost date cele mai crâncene lupte pe frontul din Moldova, în locuri precum Căprărie Nemțișor, Culmea Pleșului, Valea Culesa și Borta Dracului (astăzi Mănăstirea Sfânta Cruce). În aceste lupte au căzut victime aproximativ 14.000 de ostași, dintre care 4.000 erau ostași români și 10.000 ostași sovietici. În cimitirul de la Cărbuna au fost îngropați mulți eroi români căzuți în aceste lupte, unii în gropi comune, iar în acest loc încă mai zac foarte multe oseminte. Vă prezint relatările: 

Sacrificiul suprem. Eroii noștri 

“Aşa a fost la ‹Borta Dracului› de pe ‹Valea Morţii› la nord-vest de Tg. Neamţ şi satul Oglinzi, unde în vara anului 1944 a căzut ‹blestemul lui Dumnezeu› peste Batalionul 13 Vânători de Munte din Tg. Neamţ, Batalionul 8 V.M., Batalionul 9 Vânători de Munte din Aiud, Regimentul 17 Timişoara din corp C.7A, Reg.11 Siret Galaţi, Reg.24 Tecuci şi alte unităţi de luptă din Armata 7 Română care se găsea în dispozitivul de apărare.

A rămas în urmă un miros greu de cadavre neridicate în special ale ostaşilor sovietici care n-au mai avut răgazul să se întoarcă să-şi strângă morţii cu miile ce se aflau împrăştiaţi în întreaga zonă de conflict.

Aici pe ‹Valea Culeşa›, o trecătoare îngustă acoperită de păduri seculare de pe culmea „Pleşului” spre Nemţişor – Mânăstirea Neamţ, natura şi oamenii s-au frământat într-o încleştare cruntă unde s-a declanşat cel mai mare măcel de pe întreg frontul din Moldova în cel de-Al Doilea Război Mondial. Aici au căzut aproape 14.000 de soldaţi din care 4000 români şi 10000 soldaţi ruşi – depăşind pierderile de vieţi omeneşti ce au avut loc la ‹Oarba de Mureş› pe frontul din Ardeal unde se apreciază că au murit 11.500 de ostaşi.

De aici ne-am încolonat şi am pornit mai departe iar în zorii zilei treceam râul Nemţişor şi apoi am început să urcăm panta dealului spre ‹Culmea Pleşul›. După ce am ieşit din satul Nemţişor, care era pustiu – locuitorii încă nu se întorseseră la casele lor –, pe coasta dealului spre Mânăstirea Neamţului se vedeau militari români care săpau gropi comune, iar alţii făceau cruci din lemn de mesteacăn şi le înfigeau în pământ la marginea gropilor.

Soldaţii care ne însoţeau ne-au arătat că aici trebuie să aducem soldaţii morţi, în pădure pe ‹Valea Culeşa›.

Ajunşi sus, pe culmea dealului, deasupra Nemţişorului, un ofiţer român ne-a luat în evidenţă şi ne-a repartizat câte doi militari de la grupa sanitară pentru fiecare căruţă care trebuiau să încarce trupuri neînsufleţite ale ostaşilor români ce se aflau împrăştiate peste toată ‹Valea Culeşa›.

În pădure lucra o echipă specială care se ocupa de identificarea şi separarea soldaţilor români de ostaşi ruşi, fiind recunoscuţi după uniformele sau după armamentul pe care îl purtau asupra lor

Odată căruţele încărcate unde încăpeau câte 8-12 soldaţi morţi, porneau încet la vale spre satul Nemţişor pe păşunea de la Cărbuna.

Ajunşi la gropile comune, o altă echipă specială formată din ofiţeri şi militari îi prelua din căruţă şi-i controla dacă au matricolul (numărul) personal, apoi căutau prin buzunare să găsească scrisori sau obiecte personale, pe care le treceau în evidenţă specială după care îi dezbrăcau de hainele mai groase şi îi coborau în gropile comune, cu faţa în sus. Preotul militar le citea dezlegarea, îi stropea cu vin şi o altă echipă de militari aruncau pământ peste ei şi le punea la căpătâi o cruce de lemn. Totul se desfăşura într-o linişte şi ordine foarte stricte.

Ofiţerii şi comandanţii căzuţi morţi erau duşi cu maşinile în cimitirul de la Mânăstirea Neamţului unde înhumarea se făcea separat, beneficiind de o slujbă religioasă şi gardă de onoare.

Primele două zile le-am putut suporta cu destulă greutate, dar pe măsură ce coboram pe ‹Valea Culeşa› spre ‹Borta Dracului› situaţia devenea dramatică. Priveliştea era dezolantă. Vedeai la tot pasul imagini şocante. Pe coasta dealului şi pe vale erau numai morţi.

Corpurile soldaţilor se înnegriseră şi prezentau un miros de nesuportat. O parte dintre soldaţii români erau amestecaţi cu militarii ruşi, morţi de 5-10 zile şi se aflau într-o stare de descompunere ce dădea în putrefacţie. Viermii forfoteau peste cadavre şi se urcau pe copaci.

Totuşi aceşti soldaţi, români sau ruşi erau oameni, creştini şi trebuiau să fie scoşi cât mai repede din ‹Borta Dracului› şi îngropaţi. Pentru echipele speciale s-au adus măşti de gaze, iar nouă cei de la căruţe ne-au făcut măşti de tifon cu vată, legate la nas şi gură şi le schimbam de două ori pe zi. Se folosea mult eter, formol şi tot felul de substanţe dezinfectate şi echipament de protecţie. Soldaţii din trupele neoperative şi noi cei concentraţi local înţelegeam situaţia şi făceam eforturi mari să mai putem scoate ce se mai vedea că seamănă a om, dar animalele nu mai rezistau. Boii şi caii n-au vrut să mai bea apă din pârâul Culeşa pentru că apa era amestecată cu sânge, nu mai păşteau iarbă din pădure şi chiar refuzau să mai coboare în ‹Borta Dracului›.

Seara târziu, când ne lăsam de transport, coboram cu boii până la apa ‹Nemţişor›, unde îi lăsam în voie să bea apă apoi urcam la deal spre Mânăstirea Neamţului, unde se găsea o păşune proaspătă şi dădeam drumul la boi să pască, iar eu mă aşezam jos frânt de oboseală. Mai târziu venea un soldat de la bucătăria armatei şi ne aducea într-o gamelă o ciorbă făcută la cazan şi o bucată de pâine. De două zile nu mai puteam mânca nimic, din cauza mirosului din vale pe care îl inhalam toată ziua. Totuşi soldatul de la bucătărie insista, măcar să gust. Ştiam că mâncarea făcută la cazan este gustoasă şi până la urmă am luat câteva linguri din gamela soldatului.

După ce a plecat militarul m-am aşezat pe iarbă şi încercam să adorm puţin să mă liniştesc, dar nu puteam. Când închideam ochii, vedeam numai moarte şi groază. Soldaţi amestecaţi cu pământ şi arbori căzuţi peste ei, ostaşi români şi ruşi cu ochii deschişi şi gura căscată. Mă cutremuram şi mi se părea că am halucinaţii. Deodată săream în picioare şi priveam în jur, dar nu vedeam nimic, apoi mă lăsam pe iarbă iar boii se apropiau de mine şi păşteau numai în jurul meu. Parcă şi lor le era frică să nu plec să-i las singuri.

Mă aşezam pe iarbă cu faţa în sus şi priveam proiectilele ce zburau deasupra noastră trase de artileria din Branişte şi de pe Dealul ‹Osoi› ce se îndreptau peste culmea Pleşului lăsând în urmă o dâră de foc. 

În zorii zilei, soldaţii români care făcuseră de serviciu la postul de observare coborau la vale şi eu îi întrebam ce s-a întâmplat că toată noaptea spre răsărit cerul ardea de foc şi lumina zona.

– Toată noaptea au fost schimburi de baraje de artilerie trase de armata română şi armata rusă, iar satele Oglinzi, Răuceşti de Sus şi Răuceşti de Jos au fost cuprinse de flăcări.

Mai târziu a venit un ofiţer la noi cei care fuseserăm concentraţi cu o săptămână în urmă pentru a transporta soldaţii morţi pe Valea Culeşa şi ne-a comunicat că nu se mai poate intra în ‹Borta Dracului› pentru că trupurile soldaţilor români şi sovietici sunt într-un stadiu avansat de descompunere şi că există pericolul de răspândire a epidemiilor. Ne-a mulţumit şi ne-a spus că suntem liberi să ne întoarcem în locurile noastre”.

O datorie sacră 

Cimitirul Eroilor disparut de la Cărbuna nu este doar un loc de odihnă pentru soldații noștri, ci un altar al curajului și devotamentului. Fiecare mormânt de aici poartă povestea unui erou care a luptat și a murit pentru libertatea și demnitatea noastră. Este o datorie sacră să readucem în lumină aceste amintiri, să le onorăm și să păstrăm vie memoria acestor oameni care și-au dat viața pentru ca noi să trăim în libertate. 

Strămutarea incompletă 

Deși s-a spus că osemintele eroilor au fost strămutate în cimitirul de la Mănăstirea Neamț, știm bine că acest transfer NU a fost complet. Unele oseminte au rămas pe loc, neslujite și uitate, cerându-și dreptul la respectul și cinstirea pe care le merită. Dacă s-ar face o detecție cu un detector sau scaner, sunt sigur că s-ar identifica multe oseminte, întrucât au existat și gropi comune. Este o durere adâncă să știm că nu am reușit să le oferim acestor eroi un loc de odihnă demn de sacrificiul lor.

Pe vremuri, în timpul comunismului, preotul-paroh din satul Nemțișor, cunoscutul Vasile Ignatescu, oficia slujbe de comemorare de Sfânta Sărbătoare a Înălțării Domnului și de Ziua Eroilor, la care tot satul Nemțișor era prezent. În acest loc, unde altădată răsuna respectul și recunoștința, acum domnește uitarea. Pare că există interese obscure, o politică nescrisă de a șterge trecutul nostru, de a ne priva de memoria colectivă care ne definește ca națiune. Generațiile viitoare cum să își mai amintească de eroii noștri, când locul unde aceștia au fost îngropați este acum un teren gol, lipsit de orice semn de respect sau recunoștință?

Starețul Mănăstirii Neamț cunoaște situația

Este de neînțeles și de neacceptat cum, în ziua de azi, ne putem permite să ignorăm și să uităm sacrificiile celor care ne-au precedat. Starețul Mănăstirii Neamț, arhimandritul Benedict Sauciuc, cunoaște foarte bine acest Cimitir al Eroilor disparut și ar trebui să fie conștient de această pierdere enormă și să ia măsuri urgente împreună cu autoritățile locale pentru a restabili memoria eroilor noștri. Trebuie să-i amintim de această datorie sacră, de importanța păstrării memoriei colective și de respectul pe care îl datorăm celor care și-au dat viața pentru noi.

În comunism. Cimitirul ascuns    

Cimitirul Eroilor disparut de la Cărbuna este mai mult decât un simplu loc de odihnă veșnică; este un sanctuar al sacrificiului suprem, un loc unde tăcerea șoptește poveștile eroilor noștri. În timpul regimului comunist, acest cimitir a fost învăluit într-un mister sumbru, ascuns cu grijă de ochii curioși ai publicului. Nimeni nu știa de existența lui, nu era menționat în documente oficiale sau schițe. Era ca și cum istoria însângerată a luptelor din zona Târgu Neamț ar fi fost intenționat înmormântată alături de cei care au căzut pe câmpul de luptă.

Luptele de aici au fost grele și devastatoare, purtate împotriva Uniunii Sovietice, și s-au soldat cu numeroase victime. Regimul comunist a ales să păstreze tăcerea, să îngroape adevărul din două motive cruciale. În primul rând, pentru a nu deranja așa-zisul "frate de la răsărit", Uniunea Sovietică, împotriva căreia au fost purtate luptele. În al doilea rând, pentru a nu atrage atenția asupra pierderilor imense de vieți omenești suferite de armata sovietică. Învingătorul nu trebuia să fie învins, iar sacrificiile eroilor noștri au fost tăinuite sub pretextul păstrării unor relații externe delicate.

Și totuși, în mod paradoxal, regimul comunist a permis ca acest cimitir să rămână intact, păstrat cu o troiță și o placă comemorativă, ca un minim omagiu pentru cei căzuți. În acele vremuri grele, acesta era un semn subtil de respect, un gest mic, dar semnificativ, care arăta că, în ciuda tăcerii impuse, eroismul nu putea fi complet uitat.

După ‘89. Paragină și distrugere

Dar, odată cu venirea democrației postdecembriste, aceste simboluri ale recunoștinței și respectului au fost lăsate în paragină. Cimitirul Eroilor dispărut și a fost uitat, troița și placa comemorativă au fost înlăturate, iar memoria eroilor a început să se piardă în negura timpului. Este ca și cum istoria ar fi fost voit ștearsă, iar jertfa acestor oameni curajoși ar fi fost îngropată sub straturile de nepăsare și indiferență.

Nu putem, nu trebuie să permitem ca jertfa lor să fie uitată. Eroii noștri merită recunoștința noastră eternă, un loc de cinste în istoria națională, o istorie care trebuie transmisă cu respect și admirație generațiilor viitoare. Este timpul să redescoperim și să cinstim aceste monumente de sacrificiu și curaj, să ne amintim de cei care au dat totul pentru Patrie și să ne asigurăm că memoria lor rămâne vie în inimile noastre.

Desființarea a fost ilegală

Acest cimitir, cândva un loc sacru al sacrificiului și al memoriei, a fost desființat ilegal, fără niciun fel de aprobare din partea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și fără acordul Primăriei Comunei Vânători Neamț, conform prevederilor Legii nr. 379/2003, art. 38, lit. a, d și i, privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război. Proprietarul de drept al terenului este Mitropolia Moldovei și Bucovinei, respectiv Mănăstirea Neamț, care au obligația de a respecta și proteja aceste morminte și opere comemorative.

Ilegalități în serie

În plus, conform articolului 48 alin. 3 lit. b din aceeași lege, acțiunile de desființare a cimitirului și de mutare a osemintelor trebuiau realizate cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și cu respectarea normelor legale în vigoare, a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritatea administrației publice competente, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz. Acest act de desconsiderare a memoriei eroilor noștri este o rană adâncă în sufletul nostru colectiv și o rușine națională.

În satul Nemțișor, pe teritoriul Comunei Vânători-Neamț, se află ridicat un monument comemorativ în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru Patrie în luptele din iunie 1944. Acest monument a fost ridicat cu sprijinul autorităților locale și al unor asociații, ca un semn de respect și recunoștință. Mă întreb cu durere în suflet: de ce Cimitirul Eroilor de la Cărbuna, amplasat pe terenul Mănăstirii Neamț, a fost desființat? 

Motivul: oferirea unui nou loc de pășunat? 

Acest Cimitir al Eroilor disparut din zona Cărbuna, satul Nemțișor, până în anul 2000, a fost amenajat, având troiță din lemn, fiind împrejmuit cu gard și o piatră cu inscripție pe ea, fapt ce poate fi dovedit cu sute de martori. Care a fost scopul acestui act de sacrilegiu? A fost oare doar pentru a oferi un loc de pășunat al turmei de vite în liniște?

Acest cimitir, odată un sanctuar al sacrificiului și al memoriei, a fost transformat în uitare. Locul unde odinioară soldații noștri curajoși și-au găsit odihna veșnică este acum o pagină albă în cartea istoriei. Este de datoria noastră să aducem un omagiu celor care și-au dat viața pentru libertatea noastră, să păstrăm vie amintirea lor și să ne asigurăm că generațiile viitoare vor cunoaște și vor respecta aceste sacrificii.

Eroii noștri merită recunoștință eternă. Locurile lor de odihnă trebuie să fie sanctuare ale memoriei și respectului, locuri unde fiecare generație să poată veni și să-și plece fruntea în fața celor care au făcut suprema jertfă pentru Patrie. Nu putem, nu trebuie să lăsăm ca istoria noastră să fie ștearsă. Este datoria noastră să ne amintim, să cinstim și să păstrăm vie flacăra recunoștinței. Cimitirul Eroilor dispărut trebuie să fie un apel la conștiința noastră colectivă, o chemare la a ne reîntoarce la valorile care ne definesc ca națiune. Dacă acest cimitir ar fi pe teritoriul altui stat, poate am face mult mai mult, dar acesta este la noi acasă. Să nu uităm niciodată sacrificiul eroilor noștri!

Apelul nostru este unul de suflet și de onoare. Vă solicităm cu umilință și speranță să reamenajați Cimitirul Eroilor dispărut din zona Cărbuna, satul Nemțișor, pentru a aduce la viață memoria celor care și-au dat viața pentru libertatea și viitorul nostru. Este o datorie morală și legală să le acordăm respectul cuvenit și să păstrăm vie amintirea sacrificiului lor.

În atenția Mănăstirii Neamț 

Conform articolului 38, lit. a, d și i din Legea nr. 379/2003, proprietarii de terenuri pe care se află morminte și opere comemorative de război sunt obligați să le întrețină în starea lor inițială și să asigure accesul publicului pentru cinstirea memoriei eroilor. Astfel, solicităm în mod respectuos ca Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Mănăstirea Neamț să ia măsurile necesare pentru reamenajarea și întreținerea Cimitirului Eroilor dispărut din Cărbuna, satul Nemțișor, în conformitate cu prevederile legale și cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, care ne asigură sprijinul necesar pentru respectul cuvenit eroilor noștri.

Cu evlavie și respect profund, vă rugăm să acționați cu promptitudine și în conformitate cu învățăturile creștin-ortodoxe, pentru a reface acest loc sacru de odihnă veșnică a eroilor noștri, așa cum a fost el odinioară, cu troiță și piatră comemorativă.

Dumnezeu să ne lumineze și să ne întărească în demersurile noastre, pentru ca memoria eroilor noștri să fie mereu vie și respectată!

Cu stimă si evlavie, un iubitor de istorie,

Vasile Durubală”