"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Se cuvine astăzi să ne amintim de prietenul și camaradul nostru, care, în urmă cu doi ani, la 12.09.2022, pleca pe drumul veșniciei: profesorul Radu Ciuceanu, luptător în Rezistența Anticomunistă, deținut politic timp de 15 ani, unul dintre ultimii supraviețuitori ai experimentului reeducării prin tortură de la închisoarea Pitești și participant activ în punctele fierbinți ale Revoluției din 1989.
Membru de onoare al Academiei Române, fondator – sub agida acesteia – al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, deputat în Adunarea Constituantă (1990-1992) și în Parlamentul României (2000-2004), președinte al Comisiei parlamentare pentru Cercetarea Abuzurilor, Petiții și Anticorupție din cadrul Camerei Deputaților, istoricul Radu Ciuceanu s-a numărat, în ianuarie 1990, printre inițiatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, iar mai târziu a fondat, alături de regretații Gheorghe Jijie, Constantin Iulian și alții, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, devenind vicepreședintele acesteia.
A fost decorat cu Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai prestigioase figuri ale Rezistenței, care a reușit, după căderea comunismului, să se impună în viața publică și ca om de știință la cel mai înalt nivel academic, lăsând în urmă o operă istorică și memorialistică de referință pentru studiul perioadei totalitarismului comunist în România.
Profesorul Radu Ciuceanu a fost un prieten al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și un obișnuit al manifestărilor cultural-memoriale ale acesteia. În calitate de președinte al INST, a luat atitudine fermă, în 2015, împotriva abuzivei Legi 217, fiind autorul unei atitudini oficiale împotriva inițiatorilor acestei legi și cerând, din păcate fără succes, președintelui Iohannis să nu promulge acest proiect de act normativ. De asemenea, a luat constant atitudine împotriva abuzurilor Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România – “Elie Wiesel”, contribuind la zădărnicirea inițiativelor acestuia de modificare a numelor unor străzi sau instituții de învățământ.
În anii grei, în care presiunile Institutului Elie Wiesel au ridicat în jurul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu un adevărat zid de ură, mișelie și cenzură, profesorul Radu Ciuceanu s-a numărat printre puținii care nu s-au distanțat de noi și nu ne-au uitat, continuând să participe cu curaj la manifestările organizate de noi și menținând cu FIGO o relație instituțională, de la nivelul conducerii INST. Pentru această demnă atitudine a sa, profesorul Radu Ciuceanu a suportat consecințe, ca urmare a sesizărilor făcute de oficina marxistă sus-amintită la forurile superioare academice și chiar la instituțiile speciale ale statului român, în fața cărora a fost pus în ingrata situație de a da explicații în calitatea sa oficială.
Născut în 1928, Radu Ciuceanu a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență (MNR) în anul 1947, activând în conducerea unei structuri subordonate generalului Iancu Carlaonț. În conducerea MNR din Oltenia, va îndeplini misiuni de organizare a structurilor subversive în mediile studențești din Craiova, făcând legătura cu grupurile de partizani din masivele Retezat, Cozia și din Valea Cernei, transportând armament, muniție și materiale de propagandă. În 1948 va coordona stabilirea platformelor de desant destinate aviației americane și punctele de rezistență de pe Valea Oltului.
Arestat în septembrie 1948, avea să fie anchetat de Securitate și de NKVD, fiind condamnat, în vara lui 1949, la 15 ani temniță grea pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale». A trecut prin penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej, fiind una din victimele reeducării prin tortură de la închisorile Pitești (1949-1950) și Gherla (1950-1951), fiind eliberat la termen, în 1963.
Până în 1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 a reușit să urmeze Facultatea de Istorie, lucrând la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București (1975-1989).
În ultimul deceniu al regimului comunist, profesorul Radu Ciuceanu a reușit să expedieze, în secret, peste Cortina de Fier, informări cu privire la abuzurile conducerii comuniste, acestea fiind prezentate la postul de radio Europa Liberă.
Revoluția a petrecut-o activând în cele mai fierbinți puncte din București, iar din 1990 a fost deputat în Adunarea Constituantă din partea Partidului Național Liberal, al cărui vicepreședinte a și fost.
În ianuarie 1990 a fost unul din fondatorii AFDPR, iar 1993 a înființat, sub egida Academiei Române, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului în România.
