Într-un interviu acordat miercuri seară pentru Metropola TV, colonelul Serviciului Român de Informații (r) Tudor Păcuraru a criticat aspru clasa politică de la București pentru faptul că ține Armata Română cu mâinile legate la spate din punct de vedere legislativ, în timp ce dronele rusești violează constant spațiul aerian al României.
"Știți ce se întâmplă în situația de față? Genul ăsta de violări ale spațiului aerian sunt făcute ca să verifice dacă suntem hotărâți sau nu suntem hotărâți să ne apărăm țara. Noi arătăm în momentul de față că nu suntem hotărâți să ne apărăm, iar dacă mâine apar omuleții verzi pe la Casa Poporului, toți aleșii noștri vor învăța limba rusă, cântând, în următoarele 3 zile", a spus Tudor Păcuraru.
Continuând în aceeași notă, Tudor Păcuraru a afirmat că politicienii români probabil că nu cunosc istoria propriei țări, iar astfel nu conștientizează ceea ce a însemnat ocupația rusă pentru România și ceea ce ar însemna o nouă perioadă de ocupație.
"Avem o clasă politică care habar n-are și probabil își va da seama, Doamne ferește, de menirea ei și de ce ar fi trebuit să facă atunci când va ajunge între baionetele ocupanților, mânați frumos, frumușel, ca să facă la lopată Canalul Mostiștea. S-a mai întâmplat. Rușii au mai făcut asta în România cu fosta clasă politică burgheză din anii 1930. Ăștia nu știu istorie, ei nu știu ce-i paște, nu au auzit de pușcăria de la Sighet, unde i-au omorât pe Maniu și pe Mihalache, nu au auzit despre chestii din astea. Ei cred că o să vină și o să le dea medalii. (...) Modul lor de a gândi îmi este total străin. Părerea mea e că ei nu au citit istoria României, nu știu ce s-a întâmplat aici în 1940. Ei nu știu ce pericole îi pasc pe ei, că pe noi militari ne duc la Katyn și ne împușcă, dar pe ei și familiile lor îi omoară în chinuri", a subliniat colonelul SRI.
Oferind o soluție în contextul în care dronele rusești amenință, din ce în ce mai des, România, Tudor Păcuraru a precizat că ar trebui instituită o zonă de interdicție aeriană la Marea Neagră.
"Prima chestiune pe care aș face-o dacă aș fi în momentul de față la conducerea statului este declararea unei zone de interdicție aeriană la Marea Neagră. Și aș spune: 'Având în vedere faptul că lângă țara noastră este un conflict prelungit, se interzice orice zbor pe o adâncime de 50 km sau de 25 de mile marine de-a lungul frontierelor României'. Iar cine forțează aceste frontiere nu-l mai întrebăm mult. Dacă n-are baliză, dacă nu răspunde la somații, atunci îl dăm jos", a spus colonelul SRI.
Moderatoare: Începem cu subiectul cel mai important din punctul meu de vedere, bâlbâiala asta care există în spațiul public în legătură cu legislația privind dronele. Domnule colonel, vreau să vă întreb următoarea chestiune: cum să percep eu mesajul RO-ALERT dacă sunt în Tulcea sau Constanța? Cum să-l percep când toți militarii care vorbesc la televizor spun că nu există legislație pentru a distruge sau pentru a îndepărta obiectele astea care zboară deasupra României? Cum să percep eu ca român acest mesaj RO-ALERT? Ce să fac cu el? Și cum să procedez eu ca persoană?
Tudor Păcuraru: Eu cred că și militarii și politicienii români își fac mult prea multe probleme. Prima dintre chestiunile care intră în discuție este de a nu provoca cumva Federația Rusă dacă dăm jos dronele, Păi asta înseamnă că noi atribuim aceste drone Federației Ruse? Federația Rusă nu a susținut nicio secundă că trimite drone spre România. Părerea mea este să le dăm jos, iar după aceea ne uităm frumos ce au fost și tragem concluzii. A doua ipoteză frumoasă este să nu-i supărăm pe ucraineni că poate o fi ale lor. Da, cum să nu? Dronele ucrainene sunt la ora actuală deasupra Moscovei, nu deasupra Bucureștiului sau Constanței. Și în fond, chiar dacă ar fi ale lor, ce caută la noi? Și, în sfârșit, a treia chestiune e că ar trebui nu știu ce fel de aranjamente legale. Este foarte simplu să fie făcute adaptările legale. În momentul în care avem în față un avion, un zbor legitim acesta vine în primul rând cu niște emițători porniți care îi dau identitatea. A doua chestiune este că vine pe culoarele de zbor stabilite. A treia chestiune e că răspunde la interogările turnului de control. Există niște frecvențe radio standard în care îl chemi pe ăla și îl întrebi “Ce cauți aici? / De ce vii pe unde nu e culoare aerian?”. Deci există 3 filtre care îți permit să vezi dacă chestia asta care vine peste tine este un zbor legitim, un zbor rătăcit, un zbor cu probleme tehnice. Dacă îmi trece de aceste 3 filtre și nu răspunde nimic și vine la rasul solului peste granița României, părerea mea e că legea trebuie să permită doborârea imediată. Cineva plânge după aceea? Cu atât mai bine! Aflăm cine l-a trimis. Știți ce se întâmplă în situația de față? Genul ăsta de violări ale spațiului aerian sunt făcute ca să verifice dacă suntem hotărâți sau nu suntem hotărâți să ne apărăm țara. Noi arătăm în momentul de față că nu suntem hotărâți să ne apărăm, iar dacă mâine apar omuleții verzi pe la Casa Poporului, toți aleșii noștri vor învăța limba rusă, cântând, în următoarele 3 zile.
Moderatoare: Nedumerirea este că foarte mulți oameni din armată plâng la televizor că legislația în baza căreia funcționează ei, ca meseriași, nu e în regulă, nu îi ajută să-și facă meseria. Adică este ca și cum militarii strigă la politicieni: “Dați-ne normele de aplicare a legii, dați-ne legea, pentru că fără lege nu putem acționa”. Ce înseamnă asta? Ce credeți că se întâmplă în spațiul public atunci când militarii plâng că nu pot ataca pe cineva care survolează România fără acceptul României?
Tudor Păcuraru: Asta se numește incultură de securitate, lipsă totală a culturii de securitate. Discutam cu un ales, nu vreau să spun de la care partid politic, care îmi explica că “Vedeți dumneavoastră, nu este posibil un război între puteri nucleare, iar din această cauză armata e ceva redundant”. Bine, domnule, dar asta e cât noi suntem parte a NATO și cât timp Statele Unite sunt parte a NATO. Dacă se întâmplă mâine ceva și rămânem singuri față în față cu rusul?! (…) Legislația a rămas foarte în urmă față de realități. Primul aspect rămas în urmă constă în faptul că pentru a putea scoate muniție de război pentru a o folosi, trebuie să fie stare de necesitate, stare de urgență, stare de război. Dar Rusia atacă fără să declare război. Rusia nu a declarat război în Ucraina nici până în ziua de astăzi, nu respectă cea de-a treia Convenție de la Haga privind declararea stării de război, pe care toate statele lumii civilizate o respectă. Ei au atacat și în 1956, în Ungaria, fără declarație de război, în 1968 în Cehoslovacia fără declarație de război, în Afganistan în 1978 au atacat fără declarație de război, iar noi nu putem scoate muniția, deși avem omuleții verzi pe teritoriu, decât în clipa în care avem o declarație de război parafată de ambasadorul rus la București. E ridicol!
Moderatoare: Vă pun această întrebare directă și dacă puteți să-mi răspundeți la ea, m-aș bucura, căci nu înțeleg. Domnule colonel, dacă mâine dimineață intră un avion al unui inamic, oricare ar fi el, în spațiul aerian al României, care este procedura totuși? Așadar nu mai e vorba de o dronă. O anume încărcătură de explozibil are o dronă, o altă încărcătură are un avion. Cum reacționează România în fața unui asemenea eveniment? În cazul dronelor am văzut că așteaptă să cadă, să se lovească de copaci probabil, nu știu… Este absurd… Între timp oamenii primesc RO ALERT și intră în panică. Panică să ce? Unde să mergem? Să ne ascundem în subsolul locuințelor. Bine, asta o facem noi, dar statul ce face dacă vine un avion de pildă?
Tudor Păcuraru: Sincer nu am idee, iar aspectul este foarte grav, pentru că oamenii plătesc impozite ca să fie apărați. Cheltuim miliarde de dolari pe echipamente moderne, pe arme moderne, iar legile nu ne permit să le folosim în momentul în care ar fi extrem de simplu. Prima chestiune pe care aș face-o dacă aș fi în momentul de față la conducerea statului este declararea unei zone de interdicție aeriană la Marea Neagră. Și aș spune: “Având în vedere faptul că lângă țara noastră este un conflict prelungit, se interzice orice zbor pe o adâncime de 50 km sau de 25 de mile marine de-a lungul frontierelor României”. Iar cine forțează aceste frontiere nu-l mai întrebăm mult. Dacă n-are baliză, dacă nu răspunde la somații, atunci îl dăm jos. Altfel, noi acum suntem în situația în care dacă ne trezim cu un bombardier rusesc deasupra clădirii Parlamentului, nu avem ce să-i facem, așteptăm să-și termine misiunea de bombardament să ne scape de Parlament, iar după aceea îl lăsăm să se ducă frumos acasă și așteptăm o declarație de război care, evident, nu va veni niciodată. (…) Avem o clasă politică inconștientă care nu-și dă seama de situația în care se află țara și de situația în care putem ajunge peste noapte. E o clasă politică care consideră că armata nu este necesară, care își bate joc de militari, își bate joc de pensionarii militari. (…) Avem o clasă politică care habar n-are și probabil își va da seama, Doamne ferește, de menirea ei și de ce ar fi trebuit să facă atunci când va ajunge între baionetele ocupanților, mânați frumos, frumușel, ca să facă la lopată Canalul Mostiștea. S-a mai întâmplat. Rușii au mai făcut asta în România cu fosta clasă politică burgheză din anii 1930. Ăștia nu știu istorie, ei nu știu ce-i paște, nu au auzit de pușcăria de la Sighet, unde i-au omorât pe Maniu și pe Mihalache, nu au auzit despre chestii din astea. Ei cred că o să vină și o să le dea medalii.
Moderatoare: Dar pe ce se bazează acești politicieni? În general clasa politică se ocupă de ea. Își mai cumpără o casă, o mașină mai bună, își mai fac niște firme, mai trag niște bani din bugetul statului. Nu toată lumea din clasa politică face asta, dar majoritar aceasta e percepția publică, că politica = corupție. Pe ce se bazează însă clasa politică când are resimte așa o liniște? Măcar să-și apere propriile case, rudele. Măcar de dragul rudelor să facă ceva, dacă de dragul poporului român nu faci ceva în materie de legislație. De ce e liniștea asta? Pe ce se bazează?
Tudor Păcuraru: Mi-e greu să spun ce este în capul acestor oameni. Modul lor de a gândi îmi este total străin. Părerea mea e că ei nu au citit istoria României, nu știu ce s-a întâmplat aici în 1940. Ei nu știu ce pericole îi pasc pe ei, că pe noi, militarii, ne duc la Katyn și ne împușcă, dar pe ei și familiile lor îi omoară în chinuri. Ei nu știu asta, n-au citit? Există un institut care se ocupa cu studierea represiunii și care a publicat materiale foarte grăitoare despre ce înseamnă o nouă ocupație rusească în România. Clasa noastră politică crede că totul e un joc de bambilici. Ar face bine să-și merite banii pe care îi primesc de la plătitorii de impozite și să dezlege mâinile armatei ca în caz de nevoie să poată apăra țara, să-i poată apăra și pe ei.
Vedeți video: