Într-un interviu oferit pe 8 septembrie pentru Espresso TV, fostul vicepremier al Ucrainei pentru Integrare Europeană, Oleh Rybachuk, a transmis că în cazul în care Occidentul nu va acorda sprijinul de care Ucraina are nevoie pentru a respinge invazia rusă, atunci singura opțiune ce ar putea să-i mai rămână Kyivului este de a demara producția de armament nuclear.
"Am atras atenția asupra unui articol al unui cunoscut expert occidental care spune că dacă Ucraina nu primește o garanție privind apartenența la NATO, atunci singura alternativă va fi producerea de arme nucleare. În acest articol, el spune că Ucraina, în comparație cu orice altă țară, se află cel mai aproape de capacitatea de a-și produce propriile arme - e vorba despre existența personalului (care are pregătirea necesară pentru a desfășura procesul de producție de armament nuclear - n.red.), de tehnologie (existentă în condițiile în care Ucraina a avut amplasat pe teritoriu, până în 1994, armament nuclear - n.red.), respectiv de rezerve de uraniu. (...)
Prin urmare, dacă rămânem fără opțiuni pe fondul agresiunii ruse și dacă vom fi convinși că Occidentul și NATO nu își pot îndeplini obligațiile față de Ucraina, atunci vom crește producția de arme proprii. Și, cel mai probabil, putem începe din punct de vedere tehnic și realist producerea propriilor arme nucleare - care ne amintește oarecum de Israel, care spunea că nu are arme nucleare (dar se estimează că Israelul dispune atât de de 90 de focoase nucleare, cât și de stocuri de material fisionabil pentru aproximativ 200 de arme - n.red.), iar dacă va fi necesar, vom lansa o lovitură nucleară adecvată împotriva agresorilor", a declarat Rybachuk.
Amintim că Ucraina a fost determinată în 1994 să renunțe la importanta garanție de securitate oferită de arsenalul nuclear aflat pe teritoriul ei, oferindu-i-se în schimb garanții de securitate din partea statelor care au semnat Memorandumul de la Budapesta. Astfel, Ucraina a aderat la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare. Prevederile acordului au fost menționate în Memorandumul de la Budapesta, semnat pe 5 decembrie 1994 de către Marea Britanie, SUA și Rusia. Franța și China au sprijinit Memorandumul prin semnarea unei declarații separate. Însă, începând cu 2014, Rusia a încălcat acordul, lansând invazia asupra Ucrainei.