constă în două abuzuri luate acum drept firești.
Primul abuz: punerea la un loc a băieților cu fetele. Da, știu că unii o să sară ca arși, o să mă acuze că sunt retrograd, de-a dreptul "în Evul Mediu". Calm! Este știut, verificat de neuroștiință și de pedagogia reală, adică nu de cea care se rezumă la planuri de lecții și curriculă, la metodologie și baremuri, faptul că diferența de gen înseamnă și una de viteză & profunzime a cunoașterii. Maturizarea fetelor este, cum se știe, așa zicând precoce în raport cu cea a băieților. Fals. Este diferită. Or, când două genuri se maturizează (atât de) diferit, a le pune la un loc deja din primii ani - în locul unei acomodări treptate - reprezintă ceva similar plantării unui stejar în sera cu nuferi.
Al doilea abuz: "colectarea", la propriu, a copiilor după vârsta biologică. La 6 sau 7 ani, automat, fără nicio rezervă și diferențiere, toți născuți în anul X trebuie să înceapă școala. Problema este, se poate bănui, nu atât începutul școlarizării, care nu poate fi totuși aleatoriu, ci tendința, din lipsa pedagogiei profunde, a dascălilor și/sau a finanțării, a alternativei.
În majoritatea cazurilor, copilul se dă după școala, iar nu școala după copil. Iar ca să înțelegem paguba criteriului vârstei, este suficient să ne gândim la pensionarea instantă a unui dascăl la 65 de ani, adică, în multe cazuri, taman la vârsta maturității intelectuale, a siguranței materiale și a experienței de viață. Ceea ce este în cazul copiilor abandonul interior, se vede inclusiv la un om care, brusc, de la o vârstă biologică încolo, nu reală, devine oficial inutil.