Principalele mesaje emise în cadrul conferinței de presă:
– Blocul ÎMPREUNĂ este consternat de cele întâmplate (detalii AICI și AICI) și condamnă vehement atitudinea și comportamentul inadecvat și neprofesionist al actualului ministru de Externe M.Popșoi și insistă ca acesta să fie demis; blocul ÎMPREUNĂ manifestă deplină solidaritate cu eroicul popor ucrainean;
– Lipsa de reacție a ministrului de Externe M. Popșoi la atacurile virulente ale ministrului maghiar de Externe Péter Szijjártó împotriva Ucrainei și a Uniunii Europene în cadrul conferinței de presă comune denotă lipsa de profesionalism elementar și incompetența crasă în domeniul diplomației a actualului deținător al fotoliului Externelor;
– M. Popșoi face parte din anturajul cel mai apropiat și cel mai de încredere al Maiei Sandu. Eșecul lamentabil și reprobabil al lui Popșoi la atacurile absolut nefondate și nejustificate ale ministrului maghiar trebuie să fie asumate și de șeful statului, care l-a promovat și îl menține până în prezent în funcție, deși există suficiente motive concludente pentru a-l demite;
– Era previzibil comportamentul agresiv al ministrului maghiar de Externe și politica proputinistă a Ungariei în raport cu Ucraina și UE, dar Popșoi și conducerea MAE, inclusiv ambasadorul nostru la Budapesta, au ignorat (din lașitate și frică) scenariile când trebuia să se intervină neapărat cu o replică civilizată, în spirit diplomatic, împotriva declarațiilor denigratoare ale lui Péter Szijjártó;
– Actualul ministru de Externe Popșoi și șeful statului au refuzat vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Chișinău, în primăvara curentă, cu ocazia celor 30 de ani de la semnarea de către Republica Moldova a “Parteneriatului pentru Pace” cu Alianța Nord-Atlantică, din considerente eminamente electorale și politice;