Sancționarea Ungariei în cadrul UE: Măsura pentru care pledează ministrul eston de Externe. Acesta reclamă poziționarea pro-rusă a premierului maghiar Viktor Orbán


Sancționarea Ungariei în cadrul UE: Măsura pentru care pledează ministrul eston de Externe. Acesta reclamă poziționarea pro-rusă a premierului maghiar Viktor Orbán

Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a ținut să sublinieze pe parcursul unui interviu faptul că poziția Ungariei lui Viktor Orbán cu privire la războiul dus de Rusia contra Ucrainei nu este aliniată cu cea adoptată de majoritatea țărilor occidentale și chiar s-ar putea spune că statul maghiar e de partea taberei adverse. În acest context, ministrul eston a pledat pentru adoptarea unei formule care să faciliteze sancționarea Ungariei la nivelul Uniunii Europene. 

"Cred că (premierul maghiar Viktor Orbán - n.red.) se adresează propriilor alegători din Ungaria și, prin urmare, este departe de ceea ce am convenit în Europa", a declarat Tsakhna într-un interviu acordat pentru ETV și publicat pe 2 septembrie de ERR. 

Întrebat despre capacitatea limitată a Uniunii Europene de a acționa împotriva Ungariei, având în vedere că această țară deține în prezent președinția UE, ministrul a răspuns următoarele: "Mai este ceva ce putem face. A fost inițiată procedura Articolului 7 din Tratatul UE, care poate duce la suspendarea drepturilor de vot ale unui stat membru. Cu siguranță că nu sunt optimist cu privire la acest lucru, deoarece este necesar acordul tuturor celor 26 de state membre".

"Vrem în prezent să creăm o situație ca în viitorul apropiat 21 de țări să poată merge mai departe cu acest proces (ceea ce ar crea un cadru mai favorabil pentru sancționarea Ungariei în baza Articolului 7 - n.red.)", a continuat Margus Tsahkna, pledând astfel pentru o măsură care ar schimba într-un mod vădit procesul decizional în cadrul UE. 

Ministrul eston a reclamat că atitudinea lui Orbán "nu aduce nimic benefic", premierul maghiar reușind să blocheze, de-a lungul timpului, multe decizii importante, mai ales referitoare la sprijinirea Ucrainei. (sursa: ERR)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.