Ucraina raportează că a distrus încă un pod din regiunea Kursk. Importanța acestor succese pe care armata ucraineană le înregistrează în cadrul operațiunii speciale defensive pe care o desfășoară în Rusia


Ucraina raportează că a distrus încă un pod din regiunea Kursk. Importanța acestor succese pe care armata ucraineană le înregistrează în cadrul operațiunii speciale defensive pe care o desfășoară în Rusia

Armata ucraineană a reușit să dea o importantă lovitură strategică Rusiei, distrugând la sfârșitul săptămânii trecute două poduri importante peste râul Seim din regiunea Kursk din Rusia, conform declarațiilor unor oficiali militari ucraineni, dar și a unor oficiali ruși ai regiunii vizate de atacuri. 

"Ca urmare a loviturilor din partea ucraineană, un pod rutier peste râul Seim, în districtul Glushkovsky, a fost distrus", a declarat guvernatorul interimar al Kurskului, Alexey Smirnov, într-o postare publicată pe rețeaua Telegram, fără să ofere mai multe detalii. 

Podul ar fi fost lovit cu rachete HIMARS, conform canalului de Telegram pro-Kremlin Mash, iar acum cel puțin 27 de localități au rămas izolate, fapt care complică mult evacuarea civililor din zona de luptă.

În același timp, deoarece podul se află într-o "zonă logistică cheie a Forțelor Armate Ruse", conform site-ului media Istories al opoziției ruse, forțele ucrainene au reușit să reducă posibilitatea Moscovei de a trimite mai rapid întăriri în zonă cu scopul de a opri înaintarea forțelor ucrainene.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute a fost numit primul guvernator militar ucrainean în Sudzha, singurul oraș mare controlat de forțele ucrainene în regiunea Kursk.

Iar în cursul zilei de duminică, comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Mykola Oleshchuk, a spus pe Telegram că Rusia are un alt pod "în minus" și a publicat un videoclip aerian ce arată o explozie care distruge un pod din apropierea orașului rus Zvannoye. 

"Forțele Aeriene continuă, prin lovituri aeriene de precizie, să priveze inamicul de capacități logistice", a mai spus acesta în mesajul de pe Telegram.

Comandantul-șef al Armatei Ucrainene, generalul Oleksandr Syrskyi, îi transmisese președintelui Zelenski în timpul ședinței de stat major de vineri, legat de situația din Kursk, faptul că "militarii ucraineni continuă să lupte înaintând în diferite direcții de la 1 la 3 kilometri".  

"Vedem că ocupantul suferă pierderi", a spus președintele Zelenski vineri seară, explicând apoi că ofensiva din Kursk are ca obiectiv "distrugerea logisticii armatei ruse și secătuirea rezervelor ei". 

"Trebuie să provocăm daune maxime tuturor pozițiilor rusești și tocmai facem asta", a adăugat Zelenski. 

Duminică, Zelenski a mai precizat următoarele: "Operațiunea noastră din regiunea Kursk continuă să provoace pierderi armatei ruse și statului rus, industriei lor de apărare și economiei lor". 

"Aceasta este mai mult decât o simplă apărare pentru Ucraina", a continuat președintele ucrainean, scopul fiind "să distrugă cât mai mult potențial de război rusesc și să efectueze acțiuni contraofensive". 

Acest lucru ar include "crearea unei zone tampon pe teritoriul agresorului", în efortul de a preveni alte atacuri rusești în Ucraina. (sursa: BBC, Politico)

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.