Candidata independentă la alegerile prezidențiale, Ana Birchall, semnalează, pe parcursul unui comunicat emis marți, că ministeriatul la Justiție al penelistei Alina Gorghiu înregistrează eșec după eșec. De această dată, Birchall avertizează că infractorul fugar Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, poate scăpa de condamnarea la 6 ani și 8 luni de închisoare stabilită de o instanță din Bacău.
Chiar dacă Ionel Arsene a reușit să-i convingă pe judecătorii italieni să nu-l înapoieze României, infractorul reclamând că suferă de depresie și că "există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încarcerat în penitenciarele românești", totuși și-a găsit puterea și luciditatea pentru a-și rezolva problemele juridice. În a doua jumătate a lunii septembrie, Tribunalul Bacău va lua în discuție cererea de revizuire a sentinței penale, în urma căruia Ionel Arsene a fost condamnat. Fostul baron local a depus cererea la sfârșitul lunii iulie, iar dosarul a fost introdus imediat pe rolul instanței băcăuane. În cazul în care cererea de revizuire a sentinței va fi admisă, sentința împotriva lui Ionel Arsene ar fi anulată, ceea ce ar duce la rezolvarea tuturor problemelor fostului baron PSD, informează publicația Fanatik.
"Ziua și lovitura dată justiției: festivalul fugarilor continuă în timp ce banii furați românilor nu sunt recuperați, deși, încă din 2020, există legea dată de mine!
Ieri a pierdut irevocabil extrădarea Prințului Paul, extrădarea lui Ionel Arsene este în continuare suspendată de instanța din Italia, iar zilele acestea Alina Gorghiu nu spune public, deși ar trebui, că Ionel Arsene este la un pas de a obține cerere de revizuire de la instanță, acest lucru însemnând că se reia dosarul, i se rejudecă această cauză, cu riscul major de interveni pe parcursul procesului prescripția faptelor.
Deci Arsene poate rămâne liber, să cheltuiască nestingherit de lege banii furați din bugetul statului român. Și în prezent Arsene locuiește în Italia într-o vilă închiriată din aceiași bani ai noștri, în timp ce pacienții din spitale beau apă fiartă pentru că nu este un frigider în salon, de exemplu!
Cum construim un stat, dacă nu avem respect pentru respectarea legii?
Mai putem considera că România este un stat de drept dacă infractorii sunt lăsați liberi prin lume de autoritățile competente ale statului român, să-și cheltuiască banii furați și nimeni nu modifică legea astfel încât să împiedice acest fenomen al fugarilor!?
Eu vă spun că ne facem bine dacă facem front comun în fața politicienilor care protejează infractorii, în fața acestei sfidări a legii și votăm în această toamnă binele cel mare în loc de răul cel mai mic!", precizează Ana Birchall într-o postare publicată pe Facebook.
În cursul zilei de ieri, o altă veste a zguduit sistemul de justiție din România. Concret, judecătorii din Malta au respins cererea de extrădare în cazul fugarului Paul-Philippe al României, decizia fiind definitivă. Drept reacție, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a afirmat că hotărârea instanței malteze este una "revoltătoare" și încalcă flagrant o decizie a Curții de Justiției a Uniunii Europene. Penelista a mai spus că va solicita premierului Ciolacu și Guvernului să reacționeze la nivel diplomatic.
Comentând abordarea Alinei Gorghiu, fosta ministră de resort, Ana Birchall, a declarat că "propunerea de a interveni cu 'proteste diplomatice' nu face altceva decât să arate că nu știe nici diplomație, dar nici drept, însă are reale abilități de supraviețuire în fotoliul ministerial". În acest context, Birchall a reiterat solicitarea ca Alina Gorghiu să fie remaniată din funcția de ministră a Justiției.
"După ce anul trecut a pierdut extrădarea auto-intitulatului Prinț Paul, extrădare pe care a ținut-o ascunsă de ochii publicului până când am denunțat public minciuna, astăzi aceeași Alina Gorghiu solicită să se rezolve pe căi diplomatice (?!) ceea ce ea a reușit să piardă definitiv.
După un asemenea eșec din seria multiplelor gafe ale Alinei Gorghiu pe parcursul mandatului său de la justiție, ar fi trebuit să plece de mult din fruntea ministerului. Și dacă nu pleacă de bună voie, ar trebui remaniată urgent de premier.
Propunerea de a interveni cu 'proteste diplomatice' nu face altceva decât să arate că Alina Gorghiu nu știe nici diplomație, dar nici drept, însă are reale abilități de supraviețuire în fotoliul ministerial.
Aproape comică mi se pare modalitatea în care a aruncat public responsabilitatea pe șeful ei, premierul, știind clar că ceea ce propune este absolut prostesc, deciziile definitive unei instanțe de judecată nefiind sensibile la proteste diplomatice.
Evident că nu mă aștept ca președintele Iohannis să ia vreo atitudine.
La fel, nici ostașul țării, preocupat de scrierea cărții pentru promovarea căreia a cheltuit deja 2 milioane de euro din banii românilor.
Deja știți că eu m-am ocupat in timp record de extrădarea lui Radu Mazăre, peste weekend, de vineri până luni dimineața. De ce?
Pentru că am fost cu adevărat preocupată de ceea ce presupunea poziția de ministru al justiției, de interesele statului român, de aplicarea legii și de recuperarea banilor furați românilor.
Anul acesta ne vom face bine și vom elimina din fruntea țării impostura și incompetența!", a scris Ana Birchall într-o postare publicată pe Facebook.