Ministerul rus al "Apărării" a publicat pe 10 august o serie de clipuri video prin care a pretins că armata rusă înregistrează anumite succese în luptele pe care le poartă contra trupelor ucrainene în regiunea Kursk din Rusia. Însă, publicația The Insider a demonstrat că respectivele filmări au fost făcute cu mai multă vreme în urmă, respectiv în alte locații.
Pe 10 august, agenția de știri rusă, deținută de stat - RIA Novosti - a prezentat un videoclip furnizat de Ministerul rus al Apărării cu următoarea descriere: "elicoptere rusești Mi-28NM care lovesc cu rachete aeriene S-13 Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) și vehicule blindate în zona de frontieră a regiunii Kursk". Imaginile au fost filmate de fapt în Ucraina, mai precis în Kreminna și Chasiv Yar.
Explicație foto: În stânga este o captură de ecran din videoclipul Ministerului rus la Apărării referitor la o lovitură asupra forțelor ucrainene "în zona de graniță a regiunii Kursk". În dreapta e o captură de ecran a unei hărți în apropiere de Kreminna, regiunea Lugansk, Ucraina.
Explicație foto: În stânga este o captură de ecran din videoclipul Ministerului rus al Apărării despre o lovitură asupra forțelor ucrainene "în zona de graniță a regiunii Kursk". În dreapta e o hartă a unei locații din Chasiv Yar, regiunea Donețk, Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a procedat într-un mod manipulator similar tot în aceste zile, publicând un videoclip prin intermediul căruia pretindea că au fost efectuate lovituri de ultimă oră asupra forțelor armate ucrainene în regiunea ucraineană Sumy, aflată în proximitatea regiunii Kursk.
"Echipajul avionului de luptă-bombardier supersonic multirol Su-34 al Forțelor Aeriene a tras asupra unei acumulări de personal și echipament militar din cadrul Forțelor Armate Ucrainene într-un punct de desfășurare temporară identificat într-unul dintre districtele regiunii Sumy, la granița cu regiunea Kursk. Lovitura a fost efectuată cu o bombă de aviație FAB-3000 cu un modul universal de planificare și corecție. După ce s-a primit confirmarea că țintele au fost distruse, echipajul s-a întors în siguranță pe aerodrom", preciza Ministerul rus al Apărării în descrierea videoclipului.
În realitate, videoclipul a fost înregistrat cu ceva vreme în urmă și publicat pe 14 iulie de agenția de știri rusă, deținută de stat, TASS.
Explicație foto: Jumătatea superioară a imaginii arată o captură de ecran din videoclipul publicat de TASS pe 14 iulie 2024. Jumătatea de jos a imaginii arată o captură de ecran din videoclipul publicat de Ministerul rus al Apărării pe 10 august 2024.