"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
La 4 august 1919, Armata Regală Română condusă de generalii Gheorghe Mărdărescu și Traian Moșoiu eliberează Budapesta de sub republica sovietică a lui Bela Kun, punând capăt regimului revoluționar comunist cuibărit în Europa Centrală cu susținerea directă a Rusiei sovietice condusă de Lenin.
Mișcarea guvernului național-liberal coordonat de Ion I.C. Brătianu, susținut deplin de Regele Ferdinand I al României, de a merge până la capăt și de a înlătura regimul totalitar sovietic din Ungaria, care devenise un pericol real pentru întreaga Europă, este o operă de geniu. Prin acțiunea românească din Ungaria, care a dus la înăbușirea revoluției sovietice de la Budapesta, România nu doar că a pus capăt unui regim criminal marxist-leninist dar a și întârziat sovietizarea Europei Centrale cu 25 de ani; totodată putem vorbi și de faptul că a preîntâmpinat apariția neomarxismului unde lupta de clasă se mută în spațiul culturii, al ideilor și al valorilor morale, ai cărui sâmburi ideologici sunt plantați în Ungaria sovietică acolo unde "terorismul cultural" își găsește primele sale fundamente teoretice.
Regele Ferdinand și Ionel Brătianu au înțeles foarte bine că bolșevizarea Ungariei este deopotrivă echivalentă cu punerea într-un uriaș pericol a Marii Uniri consfințite la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia dar și cu periclitarea gravă a păcii și democrației în întreaga regiune, acționând cu mult curaj și în virtutea statutului României de națiune cu valențe de lider regional.
La 1919, România a împiedicat, datorită fermității și demnității liderilor săi și prin bravura ostașilor noștri, răspândirea "revoluției mondiale" pe care Rusia sovietică o plănuia la nivel internațional.
