REACȚII fără precedent după batjocorirea Creștinismului de către extremiștii de stânga în debutul Jocurilor Olimpice de la Paris. ”Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat, frumos și sfânt”


  • ACP
  • Jul 27, 2024 19:50
  • 2239
REACȚII fără precedent după batjocorirea Creștinismului de către extremiștii de stânga în debutul Jocurilor Olimpice de la Paris. ”Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat, frumos și sfânt”

Momentul parodierii Cinei de Taină condusă de drag queen, din timpul spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care a avut loc vineri, a stârnit o mulțime de reacții, de la dezgust la revoltă, în rândul creștinilor din întrega lume. 

O prima reacție a venit de la Conferința Episcopală Franceză, care a criticat, sâmbătă, „scenele de batjocorire a creștinismului”. „Le mulțumim membrilor altor confesiuni religioase care și-au exprimat solidaritatea. În această dimineață, ne gândim la toți creștinii de pe toate continentele care au fost răniți de ultrajul și provocarea anumitor scene”, au declarat episcopii francezi. 

Din Statele Unite, episcopul Robert Barron a făcut apel la catolici, pe rețeaua X, să „își facă vocea auzită” ca replică la ceea a numit a fi „batjocorirea grosolană a Cinei de Taină”. 

Episcopul Barron din Minesotta, care e unul dintre prelații catolici americani cei mai vizibili, a spus că actul de blasfemie a fost emblematic pentru o „societate postmoderna profund secularistă” care identifică creștinismul drept dușmanul său. 

Episcopul Daniel Flores de Brownsville (Texas) s-a grăbit și el să-și împărtășească reacția: „Vocabularul nu este suficient de variat pentru a găsi un cuvânt pentru sentimentul din stomacul meu”, punctând că oamenii de credință creștină „merită mai mult respect” (detalii AICI).

Senator republican de Florida, Marco Rubio a citat textul de la Epistola lui Iuda 1, 18 ca răspuns la ceea ce a numit „spectacolul ciudat”: „În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite”. 

Și cunoscutul miliardar Elon Musk a reacționat la spectacolul blasfemiator, numindu-l „extrem de lipsit de respect față de creștini”. 

Dr. Eli David, cercetător, lector, antreprenor și investitor, co-fondator la @DeepInstinctSec a descris ceremoniile de deschidere ca reflectând o Europă care „moare cultural”. 

„Chiar și ca evreu, sunt înfuriat de această insultă scandaloasă la adresa lui Iisus și a creștinismului”, a spus dr. Eli David (detalii AICI). 

În România, prima reacție vizibilă din Biserică a venit din partea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, preotul Adrian Agachi. 

„Aceste manifestări care iau în derâdere momente importante din viața Mântuitorului Iisus Hristos și din cea a Bisericii în general - pentru că, de fapt, Cina cea de Taină este și prima celebrare a împărtășirii cu Sfintele Taine, a Sfintei Euharistii - sunt, în realitate, consecința directă a unor influențe de natură demonică. Nu putem privi acest spectacol grotesc fără să ne gândim la aspectul pătimaș, necurat și profund păcătos al unei gândiri omenești decăzute, care dorește răsturnarea legilor dumnezeiești oferind o interpretare blasfematoare unor acte sfinte ale creștinismului. 

Deja se observă o certă dorință de a impune astfel de manifestări la nivel global, chiar și în cadrul unor evenimente care nu au legătură nici cu religia, nici cu viața personală, dar care, prin amploarea lor, pot servi publicitar ideologia woke".

Domnul Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Bisericii, a comentat la rândul său: „Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat, frumos și sfânt. Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv de libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.