Incapacitatea exercițiului libertății a poporului rus, de la facere și până astăzi

Putin nu poate fi altceva decât expresia hâdă a neputinței democratice și a incapacității exercițiului libertății a poporului rus.  

Un popor care de la facere și până astăzi nu s-a bucurat, practic și din nefericire, de parlamentarism autentic, de stat de drept real, de democrație reprezentativă, de piață liberă funcțională, de libertate plenară de expresie.

De la absolutism imperial, la bolșevism genocidar și la putinism cleptocrat și asasin, rușii au fost și au rămas victimele tragice ale propriei vocații a adorației paternaliste, a adorației liderului suprem, care le-a hrănit iluzia autodistructivă a măreției și i-a deposedat de dreptul de proprietate a libertății.

O adorație care acceptă, așadar, dizolvarea individului în mlaștina masificării. O adorație care aliniază poporul în umbra conducătorului mesianic, în speranța sinucigașă că acesta îi va oferi siguranța, bunăstarea, fericirea și izbăvirea binemeritate, absolut indiferent de profilul psihopatologic al conducătorului suprem!  

Dincolo de frică, dincolo de spiritul de conservare, dincolo de filozofia supraviețuirii în fața tiraniei psihopate, un popor care pictează în secolul XXI icoane cu marele călău Stalin, în fața cărora apoi se închină, nu este doar o simpatică ghicitoare învelită într-un mister aflat în interiorul unei enigme, vorba lui Churchill. Ci, mai degrabă, o declarație de acceptare a internării in corpore într-un imens spital-închisoare de psihiatrie.  

Finalmente, fiecare popor are exact conducătorii pe care îi merită.

Desigur, rarele și eroicele excepții de la această reglementare istorică, nu fac decât să confirme năucitoarea și tragica realitate alienantă și să mai ofere poate un dram de speranță...