Bărbatul alb creștin (și american) a fost desemnat „vinovatul de serviciu”, simbolul „patriarhatului toxic”, esența tuturor problemelor cu care se confruntă societatea de azi

Am citit cartea lui J.D. Vance, candidatul la funcția de vicepreședinte al SUA, asta după ce am aflat de pe la diverși experți locali că a scris o carte. Îi zice „Hillbilly Elegy” (Elegia țărănoiului, 2016) și experții locali au desființat-o necruțător – așa că nu aveam de ales, a trebuit s-o citesc. Pe foarte scurt: este povestea unui american alb care navighează cu greu prin anii 1980 – 1990 și reușește să se ridice în prima parte a noului mileniu; este o autobiografie contemporană.

Ce m-a ținut să termin cartea asta? Mai ales familiaritatea cu peisajul descris. Vance spune o poveste de la firul ierbii despre cum a perceput un copil – adolescent – tânăr adult schimbările sociale și economice începute în 1980. Pentru orice român care a trecut prin anii `80 – `90 este o poveste cu care se poate identifica extrem de ușor.

În primul rând avem disoluția industriei clasice începută în anii `80 care culminează în anii `90 cu tot cortegiul de efecte sociale: șomaj, creșterea presiunii asupra familiilor nucleare din motive economice, abuzul de substanțe psihotrope etc. Nu am sesizat mari diferențe la scară mare între evoluțiile din Middletown, Ohio și cele din Zărnești, județul Brașov (sau orice alt mic oraș industrial din România).

Sunt cvasi-identice și experiențele transplantării oamenilor din mediul rural în cel urban. Unul din „țărănoii” lui Vance din prima generație mutată la oraș creștea găini în curtea casei cărora le rupea gâtul înainte să le gătească, spre oroarea vecinilor urbanizați de 2-3 generații. În Zărnești dealul din Tohanul Nou unde a fost ridicată o biserică era acoperit de cotețe de porci și găini ale muncitorilor care locuiau în blocurile din vale – muncitori aduși în anii `50 – `60 la uzina de muniții de prin tot felul de sate.

În anii `80 oțelăria din Middletown care asigurase prosperitatea bunicilor lui Vance a început să aibă probleme și a fost achiziționată de o firmă japoneză care a restructurat-o. În aceeași perioadă au început problemele și pentru fabricile din România – diferența este că aici regimul comunist a făcut tot ce-a putut să acopere problemele reale (nu putea exista șomaj în „dictatura proletariatului”!), însă legile economiei nu prea pot fi păcălite și fenomenul a scăpat de sub control în anii `90.

Sfâșierea țesăturii sociale bazată pe familia nucleară descrisă de Vance îmi este la fel familiară, am trăit personal procesul ăsta relativ în aceeași perioadă, cu aceleași cauze și efecte. Vance se extrage din mediul ăsta în descompunere înrolându-se în corpul pușcașilor marini, folosind beneficiile acordate veteranilor reușește să termine facultatea de drept de la Universitatea Yale. În mediul băieților din orașele mici ale județului Brașov în anii `90 exista o vorbă referitoare la șansele de viitor: poți să te duci la pușcărie în România, la pușcărie în Germania sau să încerci să pleci la o facultate în București sau Cluj. Nu existau foarte multe opțiuni, se înțelege că la pușcărie nu te duceai la ușă și solicitai un loc de cazare, trebuia să te apuci de furat ca să-ți câștigi un loc. Îmi amintesc de o istorioară cu un flăcău din Victoria care a spart singura cofetărie din oraș și a împărțit prăjiturile și bomboanele de acolo tuturor copiilor, a vrut omul să facă un gest înainte să se ducă de bună-voie la pușcărie, unde avea garantat un pat și 3 mese pe zi.

Dar ce enervează la cartea lui Vance? Problema este că descrie problemele cu care s-a înfruntat un bărbat alb în copilărie, adolescență și tinerețe. Dacă ar fi fost vorba de povestea problemelor unui „minoritar” de orice factură mai mult ca sigur că ar fi fost aplaudată fără rezerve. Bărbatul alb creștin (și american!) a fost desemnat „vinovatul de serviciu”, simbolul „patriarhatului toxic”, esența tuturor problemelor cu care se confruntă societatea de azi. Dacă s-ar reuși jugănirea tuturor bărbaților albi creștini cu siguranță am trăi într-o lume mult mai bună, cam asta e ideea de bază. Vance vine și spune o poveste în care până să devină bărbat, copilul alb trece prin aceleași probleme (sărăcie, instabilitate, abuzuri fizice și psihice etc.) ca oricare alt „minoritar” – adică și bărbatul alb creștin face parte dintr-o „minoritate”.

Faptul că Vance povestește cum a depășit toate aceste probleme îi enervează și mai tare pe unii. De aici tot felul de reacții (văzute în trecere, nu am stat să studiez foarte mult efectele cărții sale) care în majoritate spun ceva de genul: „Vance nu a fost cu adevărat sărac, maică-sa era asistentă medicală și câștiga mulți bani (aici trebuie menționat că asta se întâmpla când nu era la una din multele cure de dezintoxicare), bunică-sa avea destui bani și l-a ajutat în adolescență etc”. Ideea e alta: Vance putea în orice moment să aleagă să meargă la pușcărie și nu la facultate. Mesajul lui Vance este că indiferent de punctul de plecare rezultatul este definit de deciziile fiecăruia – asta îi scoate pe mulți din sărite, necesitatea de asumare a responsabilității.