Băsescu recunoaște că în mandatele sale la Cotroceni a fost neglijată dotarea Armatei Române și avertizează că "România nu e capabilă să se apere singură în momentul de față". Fostul președinte al României pledează pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu


Băsescu recunoaște că în mandatele sale la Cotroceni a fost neglijată dotarea Armatei Române și avertizează că "România nu e capabilă să se apere singură în momentul de față".  Fostul președinte al României pledează pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a admis că în mandatele sale a fost neglijată dotarea Armatei Române, problemă care a continuat și pe parcursul mandatelor președintelui Klaus Iohannis. În acest context, fostul președinte a avertizat că România nu dispune de capacitatea de a se apăra de una singură, nici pentru o scurtă perioadă de timp, de agresiunea militară rusă. Oferind o soluție pentru rezolvarea acestei probleme stringente, Traian Băsescu a atras atenția că ar trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu în România. 

Redăm declarațiile făcute pe 19 iulie de Traian Băsescu în emisiunea "Politica Zilei", moderată de jurnalista Ioana Constantin la postul de televiziune B1:

Ioana Constantin: Am văzut că dumneavoastră ați spus în repetate rânduri că ar trebui reintrodus stagiul militar obligatoriu. 

Traian Băsescu: Da. 

Ioana Constantin: România pare însă foarte nepregătită, și nu că ne invadează rușii, căci suntem membri NATO, slavă Domnului, avem și Scutul de la Deveselu, suntem acoperiți. 

Traian Băsescu: Nu este așa. Nu suntem chiar acoperiți. Ca stat membru NATO, ai obligația să reziști 30 de zile cu mijloacele tale. Bun, la noi în momentul de față, datorită stării de alertă în care se află NATO, nu numai că avem deja trupe NATO pe teritoriu, dar avem și individual, în parteneriat bilateral, trupe ale SUA. La Kogălniceanu nu este bază NATO, ci e a SUA. La Cincu e bază NATO. Așadar, avem deja militari NATO pe teritoriu și ar veni mult mai repede (sprijinul aliaților - n.red.), dar România, poate să se supere cine o vrea, nu este capabilă să se apere singură în momentul de față. Nu e capabilă pentru că s-a neglijat dotarea Armatei și în mandatul meu și în mandatul lui Iohannis până a apărut invazia din Ucraina. Și aici este clar că factorul politic e primul responsabil. 

Ioana Constantin: M-aș întoarce la chestiunea armatei obligatorii. De ce o vedeți atât de necesară?

Traian Băsescu: Exact din motivul pe care vi-l spuneam. Trebuie să fim capabili să rezistăm 30 de zile. Care credeți că este cea mai mare problemă a armatei ucrainene? Oricâtă tehnică îi va da Occidentul, dacă nu au trupe pregătite să exploateze tehnica și trupe suficiente să reziste pe teren, nu vor putea să-și atingă obiectivele. 

Vedeți video de la minutul 12:15: 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.