Un militar rus ce s-a întors în Rusia de pe frontul din Ucraina a deschis focul asupra unui grup de copii. Degradarea semnificativă a sănătății mintale în rândul hoardelor ruse


Un militar rus ce s-a întors în Rusia de pe frontul din Ucraina a deschis focul asupra unui grup de copii. Degradarea semnificativă a sănătății mintale în rândul hoardelor ruse

Un nou incident grav provocat de un militar rus întors de pe frontul din Ucraina a avut loc zilele trecute, când acesta a deschis focul asupra unui grup de copii de lângă Volgograd, rănindu-l grav pe unul dintre ei. Datele departamentului judiciar al Moscovei au arătat la începutul anului că numărul militarilor activi condamnați în 2023 a înregistrat o creștere de aproape 900% față de 2022, indicând pericolul pe care îl reprezintă aceștia chiar și în țara lor, față de concetățeni. 

Trăgătorul din acest caz - un militar angajat pe contract, în vârstă de 48 de ani, membru al Districtului Militar de Nord - a fost reținut de poliție, ancheta fiind ulterior transferată la o secție de investigații militare. Minorul se află internat într-un spital local.  

Potrivit rudelor băiatului împușcat, tragedia a avut loc în seara zilei de 12 iulie la o fermă din districtul Serafimovichi, în jurul orei 21:00. Grupul de copii traversa ferma, pe lângă casa în care se afla militarul, având o boxă portabilă prin care difuzau muzică. "Era un fel de petrecere, oamenii sărbătoreau ceva", au spus localnicii.  

Rudele copiilor au relatat, la rândul lor, că "era acolo și fratele lui – tot un membru al Districtului Militar de Nord – și o femeie". 

"La un moment dat adulții au ieșit afară, iar copiii au devenit precauți și au oprit muzica. După aceea, una dintre fete a auzit zgomotul unei arme reîncărcate, iar grupul de copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani a fugit către gardul unei case vecine, unde băieții și fetele s-au oprit și s-au întors. Nemaivăzând pe nimeni în spatele lor, au mers normal mai departe. Dar apoi au început împușcăturile și s-au aruncat la pământ, apoi s-au ridicat, s-au întors și au văzut doi bărbați în spatele lor", au mai menționat rudele copiilor. 

Copiii au fugit mai departe, dar împușcăturile nu s-au oprit. Băiatul lovit de glonț s-a oprit, s-a uitat la piciorul lui, a văzut sânge și și-a sunat mama, care a venit în fugă. O ambulanță a dus apoi copilul la spital, unde medicii au constatat că rana a fost provocată de un glonț.  

"Potrivit copiilor, la început au fost împușcături intermitente, iar apoi împușcăturile de la un AKM au început în rafale. Polițiștii au sosit o oră mai târziu, dar nu au intrat la început în casă, deoarece le-a fost teamă că se va trage din nou. Trăgătorul a fost reținut până la urmă, împreună cu fratele lui și cu femeia care îi însoțea. Acesta a negat inițial că a tras, apoi a mărturisit, dar nu se știe dacă a recunoscut că a tras intenționat în copii, însă la ora 21:00 încă nu era întuneric, trebuie să fi văzut că trăgea în copii", au precizat martorii pentru presa locală. 

Rudele băiatului rănit au declarat că la fața locului au fost găsite cartușe de la o armă de asalt și un pistol Makarov.

Ministerul Apărării din Marea Britanie a explicat că "numărul mare de crime comise de soldații ruși în serviciu și veterani e cauzat probabil parțial din pricina problemelor cronice precare de sănătate mintală legate de război".

Acestea includ tulburarea de stres post-traumatic și desensibilizarea la violență pe câmpul de luptă. Alcoolismul și consumul de droguri din cauza moralului scăzut și a plictiselii sunt, în mod probabil, factori care contribuie la faptele din registrul celor relatate mai sus. 

"La aceasta se adaugă revenirea în populația generală a foștilor condamnați cu o predispoziție preexistentă la criminalitate și violență extremă", a mai atras atenția Ministerul Apărării din Marea Britanie. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.