Ungaria lui Viktor Orban, ”tarpanul troian” al Rusiei în NATO. Polonezii cer suspendarea președinției ungare a UE. Budapesta a jucat permanent la două capete, pregătind următoarea schimbare de macaz


Ungaria lui Viktor Orban, ”tarpanul troian” al Rusiei în NATO. Polonezii cer suspendarea președinției ungare a UE. Budapesta a jucat permanent la două capete, pregătind următoarea schimbare de macaz

Ungaria e calul troian al Rusiei în NATO, punctează istoricul și jurnalistul George Damian, pe Facebook. Mai exact, sintagma folosită este de ”tarpanul troian al Moscovei în NATO”, tarpanul fiind un cal sălbatic din stepele sau podișurile Asiei.

Vă prezentăm comentariile lui George Damian: 

”Foarte interesantă pendularea asta a Ungariei din ultimul secol între centrul de putere occidental și cel rusesc. Bun, asta la vedere sau în ceea ce privește politica publică, pentru că Budapesta a jucat permanent la două capete, pregătind următoarea schimbare de macaz. 

Din 1919 încoace avem un pendul cu frecvență de 20-30 ani (o generație) Moscova - Berlin - Moscova - Washington - Moscova. Și nu de fiecare dată mutarea a fost forțată din exterior. 

Pe la începutul anilor 2000, de la Berlin auzeam că România urmează să fie „măgarul troian” al rușilor în NATO, ceea ce în prezent este o amintire care mă face să zâmbesc. Mai ales când îl văd pe „tarpanul troian” al Moscovei în NATO cum galopează de colo-colo zilele astea. 

În sfârșit, o să vedem la summitul NATO ce se alege de ideile de la Budapesta. Între timp aud că polonezii cer suspendarea președinției ungare a UE, ceea ce ar fi ceva nou”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.