Putin joacă din nou cartea "pacifistului", însă ține în continuare cu dinții de condițiile inacceptabile care au blocat negocierile de pace cu Ucraina


Putin joacă din nou cartea "pacifistului", însă ține în continuare cu dinții de condițiile inacceptabile care au blocat negocierile de pace cu Ucraina

Dictatorul rus Vladimir Putin a pretins din nou că promovează "pacea", declarând joi că ar fi gata să reia negocierile cu Kyivul, dar numai dacă rămân pe masă ceea ce numește Moscova drept "acordurile de la Istanbul" din 2022, cu scopul de a servi drept bază pentru negocieri.  

Declarația a fost făcută la un summit al liderilor "Organizației de Cooperare de la Shanghai", desfășurat în capitala Kazahstanului, Astana. 

Ulterior, Putin i-a mulțumit președintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru eforturile sale de mediere între Rusia și Ucraina.  

"Acordurile de la Istanbul - pentru care mulțumesc președintelui Republicii Turce, domnului Erdogan, care a participat la această activitate în calitate de mediator - nu au fost respinse, ci au fost aprobate de șeful delegației ucrainene de negociere, fapt care înseamnă, aparent, că au fost suficient de satisfăcătoare pentru Ucraina. Aceste acorduri, acordurile de la Istanbul, rămân pe masă și pot servi drept bază pentru continuarea acestor negocieri", a spus dictatorul rus. 

Într-o notă absolut suprarealistă, Putin adăugat că Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile de pace, iar acum este pregătită să le continue. De altfel, dictatorul rus nu a menționat faptul că, de fiecare dată, a solicitat numai condiții absolut inacceptabile, care au blocat aprioric orice negociere ulterioară serioasă.  

"Ucraina a fost cea care a refuzat să negocieze. Mai mult, a făcut-o public, la instrucțiuni directe de la Londra, și nu există nicio îndoială că și la cererea Washingtonului. Oficialii ucraineni o spun direct și deschis", a continuat Putin să fabuleze.  

Textul acestor acorduri menționate de Putin rămâne însă cvasinecunoscut. Cu toate acestea, mai multe surse au sugerat că în negocierea de la Istanbul au fost incluse probabil următoarele aspecte: statutul de țară nealiniată pentru Ucraina, discuții despre statutul de autonomie pentru provinciile secesioniste invadate - așa-zisele Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk, amânarea problemei Crimeei pentru un număr de 10-15 ani și continuarea negocierilor privind dimensiunea armatei ucrainene.  

Putin a prezentat la un moment dat un document care detalia cum ar trebui redusă armata ucraineană, probabil în urma acceptării acordurilor, respectiv de la 250.000 la 85.000 de oameni. Altfel spus, dictatorul rus pretinde ca Ucraina să se pună în situația de a nu se mai putea apăra pe viitor, mai ales dacă ar respecta și cealaltă condiție a Kremlinului, de a nu adera la NATO. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.