Pe parcursul sesiunii inaugurale a Summitului pentru Pace din Elveția, prim-ministra estonă, Kaja Kallas, a avertizat că presupusa atenuare a agresiunii ruse prin concesii teritoriale din partea Ucrainei nu va genera pace, ci va provoca un nou conflict la scară largă.
"Sunt îngrijorată când aud de inițiative de pace care nu țin cont de principiile Cartei ONU (privind inviolabilitatea frontierelor de stat). Trebuie să fim atenți să nu dăm impresia că unele principii, cum ar fi integritatea teritorială a Ucrainei, sunt secundare", a subliniat Kallas.
Prim-ministra estonă a reliefat că aderarea la principiul inviolabilității integrității teritoriale a statelor este esențială pentru atingerea unei păci și reprezintă piatra de temelie a unei viitoare păci juste în Ucraina.
"Discuțiile conform cărora concesiile teritoriale aduse agresorului vor aduce pacea constituie o formă de a te minți singur. Nu, nu se vaîntâmpla asta, întrucât am văzut deja acest lucru în anii 1930, când au fost permise acțiunile lui Hitler, care au dus la cel de-Al Doilea Război Mondial", a punctat Kallas.
Prim-ministra estonă a atras atenția că în cazul în care ambițiile teritoriale ale Rusiei sunt ignorate acum, atunci "vor exista noi agresiuni și chiar mai multe victime în întreaga lume".
"Multe țări au suferit de pe urma colonialismului, inclusiv țara mea, care a făcut parte din Rusia, un stat colonial, timp de aproape jumătate de secol până în 1990", a zis prim-ministra estonă.
La acea vreme, au existat, printre altele, multe discuții despre pace, dar a fost o pace în termeni rusești, prin opresiunea a tot ceea ce este național eston", a continuat Kallas.
Prin urmare, astăzi, este necesar să învățăm din greșelile trecutului și să nu facem concesii agresorului, a conchis prim-ministra Estoniei. (sursa: Euromaidan Press)