Deși s-a gudurat vreme de câțiva ani pe la ușile liderilor conservatori europeni, președintele AUR, George Simion, a primit o lovitură colosală chiar cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare. Concret, prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, președintă a European Conservatives and Reformists, și-a anunțat susținerea în alegerile de duminică pentru formațiunea politică românească Alternativa Dreaptă, condusă de Adela Mîrza. Amintim că George Simion și argații săi au încercat din răsputeri să obțină aderarea la partidul european ECR înainte de alegeri, pentru a se legitima prin apartenența la un proiect politic din care fac parte, de pildă, Mateusz Morawiecki, premier al Poloniei între 2017 și 2023, respectiv Giorgia Meloni, actuala prim-ministră a Italiei. Publicația noastră a scris AICI, AICI și AICI despre disperarea partidului pro-rus AUR de a deveni frecventabil prin aderarea la ECR.
"Dragi prieteni români, dragă Adela și patrioți români ai Alternativei Drepte,
După cum bine știți România vine din latinescul «Romanus», care înseamnă cetățean al Romei.
Prin urmare este o mare placere să mă adresez vouă din orașul Roma.
Moștenirea noastră culturală și lingvistică comună, alături de relațiile noastre industriale și comerciale intense, fac din italieni și din România prieteni și aliați naturali. Așa cum Dacia antică a jucat întotdeauna un rol crucial în istoria Europei, în zilele noastre România joacă în continuare un rol important la răscrucea Europei Centrale de Est și de Sud-Est.
Românii vor merge la urne duminica aceasta. Acum este momentul să le oferim românilor ceea ce merită. Protejarea cetățeanului și siguranța granițelor, lupta împotriva imigrației ilegale, apărarea valorilor creștine.
Acestea sunt prioritățile partidului nostru politic pe care le împărtășim profund, eu și noi, conservatorii Europei.
Mulțumită conducerii unei femei curajoase și talentate precum Adela, sunt convinsă că duminică veți obține un rezultat electoral excelent, care va servi drept forță motrice pentru creșterea mișcării noastre politice.
Cu sprijinul dumneavoastră, voi fi mai puternică în apărarea valorilor noastre comune și în promovarea viziunii noastre, a unei comunități confederate a națiunilor europene, care respectă drepturile și suveranitatea statelor membre, dezvoltă o economie competitivă și îmbunătățește eficiența și eficacitatea Uniunii.
Vă doresc alegeri reușite și un viitor prosper pentru mișcarea noastră politică. Trăiască Alternativa Dreaptă! Trăiască România!", a declarat Giorgia Meloni.
Vedeți video: