"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Au existat pînă acum patru încercări oficiale și două mai puțin publice, de a demola statuia lui Mircea Vulcănescu, din Sectorul 2 al Bucureștilor. Cel puțin, atîtea am numărat eu, de cînd au început insistențele în acest sens ale Institutului Holocaustului, condus de neliniștitul domn Florian. Poate vor fi fost mai multe, dar mai puține sigur nu.
Acum, odată cu alegerile locale din acest sector, o numărăm pe a șaptea. Dacă Rareș Hopincă va cîștiga Sectorul 2, atunci sigur bucureștenii vor rămîne cu o statuie mai puțin – cea a filosofului Mircea Vulcănescu. După o moarte tragică, e nedreptățit din nou. Mai mult ca sigur că domnul Hopincă va trimite buldozele să dea de pămînt cu bustul, fără să mai stea pe gînduri, fără să întrebe, fără să anunțe. Are antecedentele necesare.
Rareș Hopincă, fost prefect de București a interzis elevilor unui liceu din Capitală în calitatea sa oficială, să audieze o conferință susținută de doamna Zoe Rădulescu, despre rezistența anticomunistă și suferințele foștilor deținuți politici din temnițe, organizată în colaborare cu Fundația Ion Gavrilă Ogoranu. Nu era prima, ci ultima dintr-un șir de sute de altele asemenea organizate de Fundație, atît în licee bucureștene, cît și din țară. Nu era nici prima susținută de doamna Rădulescu.
Interdicția a fost motivată de o presupusă ”propagandă legionară” pe care dînsa ar intenționa-o. Cum? Să ne lămurească domnul Hopincă, după ce va da cu statuia de pămînt – pentru că dînsul are un tip de judecată care pornește de la prezumția de vinovăție: doamna Rădulescu s-a născut în închisoare, mama sa fiind arestată pentru că era căsătorită cu ”banditul legionar” Gogu Puiu, lider al rezistenței armate anticomuniste din Dobrogea. Hopincă socotește, deci, că ideologia sau afinitățile politice sînt ”moșteniri genetice”. Așa socotea și Goebbles.
