"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Astăzi am primit două vești. Prima, despre moartea fulgerătoare și cu atît mai de neînțeles și dureroasă a medicului (meu) de familie, dr. Valeriu Costângioară, atît de cunoscut majorității angajaților din TVR, pe care i-a îngrijit atîția ani – ca și pe mine. Un om bun, cald, calm – care mă iscodea adesea, cu un soi de timiditate și bună-cuviință asupra a ceea ce am mai găsit ”prin pămînt” și despre cum îmi mai merge, altfel decît cu sănătatea. În timp, între noi s-a legat ceva ce nu știu dacă pot numi ”prietenie”, ar fi prea mult, dar am simțit plăcerea reciprocă a întîlnirilor noastre, chiar dacă ele porneau de la pretexte ”de serviciu”.
Trăiam în tristețea acestei vești, cînd un alt telefon m-a scos ea – de astă dată cu un mesaj de ridicare a sufletului, ce tindea să zacă cufundat în amărăciune. Părintele Valerian și obștea monahilor de la Mânăstirea Sf. Filimon, poate una din cele mai puțin bogate în înfrumusețări lumești pe care am văzut-o de cînd sînt, ascunsă cumva vederii oamenilor în pădurile dintre Rîmnicu Vîlcea și Curtea de Argeș, a făcut o importantă donație Fundației ”Doina Cornea”, pentru săpăturile care vor începe la jumătatea lunii august în lagărul de la Salcia, din Insula Mare a Brăilei.
Reamintesc și altor donatori: contul, Banca Transilvania Cluj-Napoca;
Titular: Fundaţia Doina Cornea
Cont lei: RO83BTRLRONCRT0582391401
Cod swift: BRDEROBUXXX
Viața merge înainte, iar această zi stranie, cînd s-au amestecat asemenea vești, una care mi-a încercat sufletul și alta m-a făcut fericit că o să avem poate fonduri îndeajuns spre a descoperi o altă parte a poporului nostru pierdut, victimele comunismului, m-a făcut să înțeleg cît de adevărat și concret poate fi sensul cuvintelor Învierii, ”cu moartea pre moarte călcînd”.
